26.10.2017 Views

etica profesionala

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

primul rând de lipsa experimentelor şi fenomenelor potrivite, care adeseori sunt

descoperite numai din întâmplare şi nu pot fi găsite totdeauna, când avem nevoie de

ele, chiar dacă cercetarea se face cu cea mai mare îngrijire şi precauţie. Deoarece

până în zilele de azi ştiinţele morale par a fi mai puţin dezvoltate decât geometria sau

fizica, putem conchide că, dacă din acest punct de vedere există vreo diferenţă între

aceste două feluri de ştiinţe, dificultăţile care se opun progresului celor dintâi pot fi

învinse numai printr-o mai mare grijă şi capacitate intelectuală.

Nu apar, în metafizică, idei mai obscure şi mai nesigure decât acelea despre

putere, forţă, energie şi conexiune necesară, idei de care trebuie să ne folosim în

toate cercetările noastre. Vom încerca, deci, în această secţie să fixăm, dacă e posibil,

înţelesul precis al acestor termeni şi să înlăturăm astfel o bună parte din obscuritatea

de care se plâng toţi că există în această ramură a filosofici.

Se pare că o teză despre care nu se va putea discuta mult este aceea că toate ideile

noastre nu sunt altceva decât copiile impresiilor noastre, sau, cu alte cuvinte, că este cu

neputinţă să ne gândim la ceva ce n-am simţit mai înainte, fie prin senzaţiile noastre

exterioare, fie prin cele interioare. Mi-am dat silinţă să explic şi să dovedesc această teză

şi am exprimat speranţa că, prin aplicarea sa potrivită, profesionalii vor putea ajunge în

meditaţiile lor filosofice la o mai mare claritate şi precizie, decât aceea pe care au putut

s-o atingă până acum. Idei complexe pot fi bine cunoscute, poate, prin definiţii, care nu

sunt altceva decât o enumerare a acelor părţi sau idei simple care le compun. Dar dacă

prin definiţie am ajuns la cele mai simple idei şi totuşi am constatat o oarecare

ambiguitate şi obscuritate, ce alt izvor de cunoaştere mai avem atunci? Prin ce invenţie

am putea arunca lumină asupra acestor idei, spre a le face mai precise şi mai determinate

pentru privirea noastră intelectuală? Prin producerea impresiilor şi sentimentelor

originare, după care sunt copiate ideile. Aceste impresii sunt în totalitatea lor tari şi

perceptibile. Ele nu admit nici o ambiguitate.

Ele înseşi nu numai că apar în plină lumină, ci aruncă o lumină şi asupra ideilor

corespunzătoare care sunt obscure. Şi astfel putem obţine poate un nou fel de

microscop sau instrument optic prin care, în ştiinţele morale, cele mai minuţioase şi

cele mai simple idei să poată fi mărite în aşa măsură, încât să le percepem uşor şi să

le cunoaştem tot atât ca şi cele mai grosolane şi mai sensibile idei ce pot forma

obiectul cercetărilor noastre.

Deci pentru a cunoaşte complet ideea de putere sau de conexiune necesară, să

examinăm impresia din care ea derivă; şi pentru a găsi impresia cu o mai mare

certitudine, să o căutăm în toate izvoarele din care ar putea, poate, să provină.

Dacă privim în jurul nostru obiectele exterioare şi considerăm acţiunea cauzelor, nu

putem descoperi niciodată, într-un singur caz, vreo putere sau conexiune necesară, vreo

calitate care leagă efectul de cauză şi face ca cel dintâi să fie o consecinţă infailibilă a

celei din urmă. Constatăm numai că de fapt efectul urmează cauzei. Ciocnirea unei bile

de biliard e urmată de mişcarea celeilalte. Aceasta e tot ceea ce apare simţurilor externe.

Spiritul nu are nici o senzaţie sau impresie internă de la această succesiune a obiectelor.

Prin urmare, nu există în nici un caz particular de relaţie între cauză şi efect nimic ce ar

putea sugera ideea puterii sau a conexiunii necesare.

De la apariţia primă a unui obiect oarecare, nu putem şti niciodată ce efect va

rezulta din el. Dar dacă puterea sau energia unei cauze ar putea fi aflată de către

262

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!