26.10.2017 Views

etica profesionala

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

anumit proces de argumentare sau raţionament, aş cere să mi se arate acest argument; şi

nu există nici un motiv de a refuza o cerere atât de justă. Nu poţi spune că argumentarea

e complicată şi că poate scăpa cercetării tale: căci admiţi că e clară chiar pentru puterea

de înţelegere a unui copil. Dacă, deci, stai la îndoială o clipă sau dacă după meditaţie

propui un argument complicat sau profund, atunci într-un anumit fel renunţi la problemă

şi recunoşti că nu pe baza unui raţionament presupunem o asemănare între trecut şi viitor

şi aşteptăm efecte similare. Aceasta e teza asupra căreia am vrut să insist în prezenta

secţiune. Dacă e exactă, nu pretind că am făcut o descoperire importantă, iar dacă nu e

exactă, atunci trebuie să recunosc că sunt un erudit foarte înapoiat, deoarece nu pot

descoperi nici un argument care, cum se pare, mi-ar fi fost perfect cunoscut deja cu mult

timp înainte de a fi coborât din leagăn.

D. Hume: Cercetare asupra intelectului omenesc

Marele avantaj al ştiinţelor matematice faţă de cele morale constă în aceea că

ideile lor, fiind intuitive, sunt totdeauna clare şi bine determinate: cea mai mică

distincţie dintre ele e imediat percepută, şi aceiaşi termeni exprimă totdeauna aceleaşi

idei fără ambiguitate sau deviere. Un oval nu e luat niciodată drept cerc şi nici o

hiperbolă drept elipsă. Triunghiul isoscel şi scalen se deosebesc prin limite mai

exacte decât acelea dintre viciu şi virtute, drept şi nedrept. Dacă un termen oarecare e

definit în geometrie, spiritul de la sine substituie îndată, în fiecare caz, definiţia

termenului definit. Sau chiar dacă nu se întrebuinţează nici o definiţie, obiectul însuşi

poate fi înfăţişat simţurilor noastre şi astfel poate fi perceput într-un mod statornic şi

clar. Dar sentimentele mai delicate ale inimii, operaţiunile intelectului, agitaţiile

variate ale pasiunilor, deşi sunt de fapt deosebite unele de altele, ne scapă totuşi uşor

dacă le observăm; nici nu stă în puterea noastră să rechemăm obiectul originar de câte

ori avem ocazia să medităm asupra lui. Astfel ambiguitatea se introduce treptat în

raţionamentele noastre. Obiecte similare sunt uşor considerate ca identice, şi

concluzia ajunge la sfârşit foarte departe de premise.

Cu drept cuvânt însă se poate afirma că, dacă considerăm aceste ştiinţe mai

îndeaproape, avantajele şi dezavantajele lor se compensează aproape în întregime şi

ambele devin egale. Dacă mintea reţine cu mai mare uşurinţă ideile geometriei clare

şi determinate, ea trebuie să-şi formeze un şir de raţionamente mai lung şi mai

încurcat şi trebuie să compare idei departe mult unele de altele, aşa încât ideile ştiinţei

morale pot deveni foarte uşor neclare şi confuze, concluziile acestor cercetări sunt

totdeauna cu mult mai scurte, şi termenii medii care duc la concluzii sunt cu mult mai

puţini decât în ştiinţele care tratează despre cantitate şi număr.

De fapt de abia găseşti la Euclid o propoziţie oricât de simplă, care să nu constea din

mai multe părţi decât cuprinde orice raţionament moral, care nu duce la himeră şi fantezie.

Acolo unde urmărim principiile spiritului omenesc de-a lungul câtorva trepte,

putem fi foarte mulţumiţi de progresul nostru, ştiind cât de repede natura pune o

stavilă tuturor cercetărilor asupra cauzelor, şi ne forţează să recunoaştem ignoranţa

noastră. Deci obstacolul principal progresului ştiinţelor morale sau metafizice este

obscuritatea ideilor şi ambiguitatea termenilor. Dificultatea principală a ştiinţelor

matematice constă în lungimea deducţiilor şi numărul ideilor necesare pentru formarea

unei concluzii. Se poate că progresul nostru în ştiinţele naturale este împiedicat în

261

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!