etica profesionala

ele există numai în suflet, rezultă că ele conţin numai ceea ce e perceput: dar oricine
va observa ideile sale, fie că sunt produse cu ajutorul simţurilor sau prin reflexiune,
nu va găsi în ele nici o putere sau activitate: deci, nu există în ele aşa ceva. Puţină
atenţie ne va arăta că fiinţa adevărată a unei idei implică pasivitatea şi inerţia, astfel
că nici o idee nu poate fi cauza unui lucru oarecare, nici nu poate să fie asemănătoare
sau o copie a unei fiinţe active precum reiese din secţ. 8. Din aceasta reiese clar că
întinderea, figura, mişcarea nu pot fi cauza senzaţiilor noastre. Deci, nu e deloc exact
când se zice că aceste însuşiri sunt efecte rezultând din configuraţia, numărul,
mişcarea şi mărimea corpusculelor.
Noi percepem o succesiune continuă a ideilor, dintre care unele se repetă, altele
apar într-o formă schimbată sau dispar cu totul. Există, deci, o anumită cauză, de care
aceste idei depind şi sunt produse sau schimbate. Că această cauză nu poate fi o calitate
oarecare sau o idee sau o combinaţie de idei, reiese clar din partea precedentă. Trebuie
dai să fie o substanţă, dar s-a arătat că nu există o substanţă corporală sau materială;
rămâne, deci, că o substanţă activă materială sau un spirit este cauza ideilor.
Ideile simţurilor sunt mai intensive, vii şi mai clare decât ideile imaginaţiei, ele
au de asemenea o anumită statornicie, ordine şi coerenţă şi nu sunt excitate la
întâmplare ca acele idei care sunt excitate adeseori de voinţa omenească, ci în ordine
regulată, având o conexiune admirabilă, care arată în mod suficient înţelepciunea şi
bunăvoinţa autorului. Şi regulile fixe sau metodele stabilite, după care spiritul de care
depindem excită în noi ideile simţurilor, se numesc legile naturii; şi aceasta o învăţăm
prin experienţă, care ne arată că ideea cutare sau cutare e urmată de ideea cutare în
ordinea stabilită a lucrurilor.
Aceasta ne pune la îndemână un fel de prevedere, în virtutea căreia suntem în
stare a dirigui acţiunile noastre spre folosul vieţii. Şi fără această experienţă am fi în
veci ameninţaţi la pieire: noi n-am şti să producem ceva ce ne-ar putea procura cea
mai mică plăcere sau să înlăturăm cea mai mică durere. Ştim că hrana ne nutreşte,
somnul ne reconfortează, focul ne încălzeşte, că a semăna devreme e calea de a
secera devreme şi că în general avem nevoie de anumite mijloace pentru a obţine
anumite scopuri; dar nu prin descoperirea unei conexiuni necesare între ideile noastre
ştim toate acestea, ci prin observarea legilor nestrămutate ale naturii, fără de care am
fi cu totul în nesiguranţă şi confuzie; aşa că un om adult n-ar şti mai bine decât un
copil abia născut cum să se poarte în treburile vieţii.
Şi totuşi înfăptuirea aceasta consistentă şi uniformă, care manifestă aşa de
evident bunăvoinţa şi înţelepciunea spiritului cârmuitor, a cărui voinţă constituie
legile naturii, nu atrage gândurile noastre spre dânsul, ci le lasă planând în căutarea
cauzelor celor de mâna a doua. Căci dacă vedem că anumite senzaţii urmează unele
după altele şi ştim că noi nu le cauzăm, atunci atribuim ideilor înseşi putere şi
energie, considerând o idee drept cauza alteia, ceea ce e cel mai absurd şi neinteligibil
lucru. Aşa, de pildă, dacă observăm prin văz o anumită figură rotundă şi strălucitoare
şi percepem totodată prin simţul tactil ideea sau senzaţia numită căldură, noi tragem
concluzia că soarele este cauza căldurii. Şi percepând în acelaşi timp că mişcarea şi
coliziunea între corpuri e însoţită de un sunet, suntem înclinaţi să credem că
fenomenul din urmă este efectul ciocnirii dintre acele corpuri.
Ideile întipărite în simţurile noastre de către Autorul naturii sunt numite lucruri
257