etica profesionala

acest subiect. Căci ce sens are să stărui asupra unei probleme, care cu cea mai mare
evidenţă şi printr-un singur rând sau două poate fi dovedită oricui, dacă e capabil de
cea mai uşoară reflexiune? E suficient numai să-ţi analizezi propriile gânduri şi să
încerci a stabili dacă e posibil ca un sunet, o figură sau o culoare să existe în afară de
suflet sau neperceput. Această încercare uşoară îţi va arăta că ceea ce vrei să susţii e o
evidentă contrazicere. Din cauza aceasta mă mărginesc a pune întreaga problemă pe
baza următoare: Dacă poţi concepe ca o substanţă întinsă şi mişcătoare, sau în general
ca o idee oarecare sau altceva asemănător unei idei, să existe altfel decât într-un suflet
care o percepe, atunci socotesc cauza mea pierdută. în ce priveşte însă acel sistem
întreg de corpuri externe pe care tu îl aperi, eu voi admite existenţa sa, deşi nu-mi
poţi arăta motive pentru care crezi că există. Eu zic, chiar simpla posibilitate că
opinia ta este adevărată va fi o dovadă că e aşa.
Dar vei întâmpina că nimic nu e mai uşor decât a-ţi reprezenta arbori, de pildă
într-un parc, sau cărţi într-un dulap, fără ca o persoană să le vadă de fapt. Eu răspund:
aceasta e posibil, nu-i nici o dificultate; dar, te rog, ce altceva înseamnă toate acestea
decât a-ţi forma în suflet anumite idei pe care le numeşti cărţi şi pomi, şi totodată a
lăsa afară formarea ideii despre o persoană, care poate să perceapă aceste obiecte?
Oare tot timpul nu pricepi tu însuţi sau nu te gândeşti tu la acele obiecte? Prin urmare
nu ai dovedit contrariul şi ai arătat numai că ai puterea de a-ţi imagina lucruri, sau a-ţi
face idei asupra lor; ceea ce însă nu înseamnă deloc că vezi posibilitatea de a
considera obiectele gândurilor tale ca existând în afară de sufletul tău. Pentru a
dovedi aceasta, este necesar să le concepi ca existând nepercepute sau negândite, ceea
ce este o evidentă contrazicere. Când facem sforţări de a concepe existenţa corpurilor
externe, noi tot timpul contemplăm numai ideile noastre proprii. Dar sufletul
neobservându-se pe sine însuşi, e indus în eroare şi crede că poate concepe şi concepe
de fapt corpurile ca existând negândite sau în afară de suflet, pe când în acelaşi timp
ele sunt percepute de suflet sau există în el. Cu puţină atenţie se va recunoaşte
adevărul şi evidenţa celor spuse aici, aşa că nu e necesar a stărui asupra altor dovezi
împotriva existenţei unei substanţe materiale.
Dacă profesionalii ar renunţa de a se amuza cu cuvinte, eu cred că repede am
ajunge la o înţelegere în această privinţă. La cea mai scurtă examinare a gândurilor
noastre reiese clar dacă ni-i posibil sau nu să înţelegem sensul expresiei: existenţă
absolută a obiectelor sensibile în ele însele, sau în afară de suflet. Mie-mi este evident că
acele cuvinte înseamnă sau o contrazicere directă sau absolut nimic. Şi pentru a
convinge pe alţii despre aceasta, nu cunosc un drum mai uşor sau mai frumos decât a
ruga să-şi examineze fiecare gândurile sale proprii: şi dacă prin observarea aceasta se
arată goliciunea sau contrazicerea acelei expresii, atunci într-adevăr nu se mai cere nimic
pentru convingerea lor. Deci insist asupra acestui fapt şi anume că existenţa absolută a
lucrurilor negânditoare sunt cuvinte fără înţeles sau implică o contrazicere. Aceasta o
repet şi o accentuez, recomandând-o stăruitor cititorului spre meditaţie serioasă.
Toate ideile noastre, senzaţiile, noţiunile sau lucrurile pe care le percepem,
oricare ar fi denumirea lor, sunt vizibil inactive şi nu posedă nici o putere sau acţiune.
Aşa că o idee sau un obiect de gândire nu poate produce sau cauza o schimbare într-o
altă idee. Pentru a ne convinge de acest adevăr nu-i necesar nimic altceva decât o
simplă observare a ideilor noastre. Căci dat fiind că ideile precum şi orice parte din
256