etica profesionala

stricat, dulcele se transformă în amar, deşi lucrul rămâne neschimbat. Deci, raţiunea
cere la fel să se spună că nici mişcarea nu există în afară de minte, dat fiindcă, dacă
succesiunea ideilor în minte devine mai repede, mişcarea - ceea ce se recunoaşte - ne
va apărea mai înceată în obiectul extern, deşi nu va interveni nici o schimbare.
Dar să examinăm încă puţin concepţia acceptată. Se zice că întinderea este un
mod sau un accident al materiei şi că materia e substratul care o suportă. Aş dori o
lămurire despre ceea ce se înţelege prin materia, care susţine extensiunea. Dacă se va
întâmpla să n-am o idee despre materie şi din cauza aceasta nu pot să o explic, eu
răspund că chiar dacă cineva n-ar avea o idee pozitivă, totuşi dacă ar avea o idee
oarecare în general, atunci ar trebui să aibă cel puţin o idee relativă despre materie;
căci, deşi nu se ştie ce e materia, trebuie totuşi să se cunoască relaţia ei cu accidentele
şi care-i sensul expresiei: "că ea le suportă". E evident că termenul "suportă" nu poate
fi luat în sensul obişnuit al cuvântului şi literar, ca atunci când vorbim de stâlpi care
suportă o clădire: în ce alt sens, deci, trebuie el luat?
Dacă examinăm ceea ce filosofii cei mai exacţi înţeleg prin substanţa materială,
vom găsi că ei recunosc că acestui cuvânt nu i-au atribuit nici un alt sens decât pe acela
al unei idei despre ceva existent în general, împreună cu noţiunea relativă că acest ceva
suportă accidentele. Ideea generală despre ceva existent îmi pare a fi cea mai abstractă şi
cea mai inexplicabilă dintre toate: şi în ce priveşte suportarea accidentelor, aceasta,
precum am arătat, nu poate fi înţeleasă în sensul comun al acestui termen. Trebuie, deci,
luat într-un alt sens oarecare: dar ei nu explică acest sens. Deci, dacă cercetez cele două
părţi sau aspecte care constituie sensul cuvintelor: substanţă materială, sunt convins că
nici un sens distinct nu este legat de aceste cuvinte. Dar de ce să ne oprim mai mult la
discuţia despre substratul material, sau suportul figurii şi al altor calităţi sensibile? Oare
prin aceasta nu se presupune că ele au o existenţă în afară de minte? Şi nu e această
presupunere o contrazicere directă şi cu totul inconceptibilă?
Dar chiar dacă ar fi posibil ca substanţe solide, figurate şi mobile, să existe în
afară de minte, corespunzând ideilor pe care le avem despre corpuri, cum am putea să
o ştim? Ar trebui să o cunoaştem sau prin simţurile noastre sau prin raţiune. în ce
priveşte simţurile, prin ele avem cunoştinţe despre senzaţiile şi ideile noastre sau
despre acele lucruri, oricare ar fi numele lor, care sunt percepute direct de simţuri: dar
ele nu ne arată că există lucruri în afară de suflet sau nepercepute, care seamănă cu
cele percepute. Aceasta o recunosc şi materialiştii. Rămâne, deci, că dacă de fapt
avem o cunoaştere oarecare despre lucruri externe aceasta trebuie să se producă prin
raţiune, care deduce existenţa lor din ceea ce este perceput direct prin simţuri. Dar ce
argument poate să ne îndemne a crede în existenţa corpurilor exterioare prin care
obţinem percepţiile noastre, dacă înşişi materialiştii nu cred că există o conexiune
necesară între obiecte şi idei? Zic că e recunoscut de toţi (şi ceea ce se petrece în
visuri, în delir şi în alte asemenea stări sufleteşti, pune aceasta în afară de orice
discuţie) că noi putem fi afectaţi de toate ideile pe care le avem acum, deşi nu există
corpuri externe asemănătoare lor. Din aceasta reiese în mod evident că opinia despre
corpuri exterioare nu este necesară pentru explicarea producerii ideilor noastre: căci e
admis că ideile sunt produse de multe ori şi pot fi produse totdeauna în aceeaşi ordine
în care le vedem acum, şi aceasta se petrece fără ajutorul obiectelor externe.
Mă tem că am dat prilej să se creadă că am vorbit prea mult şi fără rost despre
255