etica profesionala

NU EXISTĂ MATERIE
Se va admite de toţi că nici gândurile noastre, nici sentimentele, nici ideile formate
prin imaginaţie nu există în afară de suflet. Şi nu mai puţin evident îmi pare a fi faptul că
diferitele senzaţii sau idei întipărite în simţurile noastre, oricât de amestecate şi compuse
ar fi ele (cu alte cuvinte, orice obiecte ar compune ele prin reunirea lor), nu pot exista
decât într-un suflet care le percepe. O cunoaştere intuitivă despre aceasta o poate obţine,
după cum cred, oricine îndreaptă atenţia sa spre ceea ce este exprimat prin termenul
există, atunci când e aplicat la lucruri perceptibile. Dacă zic că masa la care scriu există,
atunci aceasta înseamnă că o văd şi ating: şi chiar dacă m-aş afla în afară de cabinetul
meu, aş putea să spun că există, înţelegând prin aceasta că dacă aş fi în cabinetul meu, aş
putea să o percep, sau că un alt suflet oarecare o percepe actual. Există un miros, aceasta
înseamnă că el a fost simţit; există un sunet, aceasta înseamnă că el a fost auzit; există o
culoare sau o figură. Adică ea a fost percepută prin văz sau pipăit. Aceasta este tot ceea
ce se poate înţelege prin termenii de mai sus, sau expresii asemănătoare. Căci ceea ce se
spune despre o existenţă absolută a lucrurilor necugetătoare fără relaţie cu faptul de a fi
perceput, aceasta îmi pare a fi complet neexplicabil. Existenţa lor - esse -constă în a fi
percepută - percipi - şi e imposibil ca ele să aibă o existenţă în afară de sufletele sau
fiinţele cugetătoare care le percep.
Într-adevăr, s-a răspândit în mod straniu concepţia că locuinţele, munţii, râurile, întrun
cuvânt toate celelalte obiecte perceptibile au o existenţă, naturală sau reală, deosebită
de aceea care constă în a fi percepută de intelect. Dar oricât de fermă ar fi convingerea cu
care această concepţie se susţine, totuşi acela care va simţi nevoia să o examineze va găsi,
dacă nu mă înşel, că ea implică o contrazicere vădită. Căci ce altceva sunt lucrurile susamintite
decât lucrurile pe care le percepem prin simţurile noastre? Şi ce altceva percepem
decât ideile sau senzaţiile noastre proprii? Deci, nu e contrazicere absolută să presupunem
că o oarecare dintre ele, sau oarecare combinaţie dintre ele există nepercepută?
Dacă examinăm mai amănunţit această doctrină, vom constata poate în sfârşit că
în fond ea depinde de doctrina despre idei abstracte. Căci ce fel de abstracţiune poate
fi mai sublimă, decât aceea prin care se stabileşte o deosebire între existenţa
obiectelor sensibile şi perceperea lor, aşa încât obiectele să poată fi concepute ca
existând, fără a fi percepute? Lumina şi culoarea, căldura şi frigul, întinderea şi
figura, într-un cuvânt lucrurile pe care le vedem şi simţim, ce sunt ele altceva decât
senzaţii, noţiuni, idei sau impresii asupra simţurilor noastre? Şi este oare cu putinţă să
separăm măcar prin gândire unul din aceste lucruri de percepţia lor? în ceea ce mă
priveşte pe mine, eu aş putea tot atât de uşor să despart un lucru oarecare de el însuşi.
Într-adevăr, prin gândirea mea pot despărţi sau concepe separat acele lucruri, pe care
prin simţurile mele niciodată nu le-am observat despărţite. Astfel îmi imaginez
unghiul corpului omenesc fără membrele lui, sau simt mirosul unui trandafir fără a
mă gândi la trandafirul însuşi. În acest sens trebuie admis că pot face abstracţiuni,
dacă cu drept cuvânt se poate numi abstracţiune această operaţiune mintală care
constă numai în a concepe izolat astfel de obiecte, care de fapt există separat unele de
altele sau pot fi concepute de fapt în mod izolat. Dar puterea mea de a concepe sau
imagina ceva nu trece peste posibilitatea unei existenţe reale sau percepţii. Din
aceasta rezultă că după cum mi-i imposibil să văd sau să simt ceva, fără a avea o
adevărată senzaţie despre acest ceva, tot aşa de imposibil îmi este să concep prin
253