etica profesionala

apidă sau înceată, perpendiculară, orizontală sau oblică, sau în orice altă formă se
dovedeşte în toate cazurile egal de adevărată. Şi aşa e cazul cu ideea despre întinderea
particulară, unde nu importă dacă e o linie, o suprafaţă, sau un corp, dacă e o mărire
sau alta, sau dacă e figură.
Dacă observăm, cum devin generale ideile, ne putem mai bine da seama cum
devin cuvintele. Şi aici am să declar că nu tăgăduiesc absolut deloc existenţa ideilor
generale, ci numai pe aceea a ideilor generale abstracte: căci în rândurile de mai sus,
unde am amintit ideile generale, se subînţelege formarea lor prin abstracţiune în felul
cum l-am descris în secţiile 8 şi 9. Deci, dacă vrem să atribuim un înţeles determinat
cuvintelor noastre şi să vorbim numai despre ceea ce de fapt putem concepe, atunci,
după părerea mea, trebuie admis că o idee care, considerată în sine, e particulară,
devine generală prin faptul că se întrebuinţează pentru a reprezenta sau înlocui toate
celelalte idei particulare de acelaşi gen. Pentru a dovedi aceasta printr-un exemplu, să
presupunem, că un geometru demonstrează metoda de a tăia o linie în două părţi
egale. El trage, de exemplu, o linie neagră mare de un cot: această linie, care în sine e
particulară, e totodată, din punctul de vedere al serîimficării ei, generală, fiindcă este
aici întrebuinţată pentru a reprezenta orice altă linie particulară. Aşa că ceea ce e
demonstrat în privinţa ei, e dovedit şi în privinţa tuturor liniilor, cu alte cuvinte, se
referă la linie în general. Şi precum această linie particulară devine generală prin
întrebuinţarea ei ca un semn, tot aşa se face general numele "linie" care, luat în mod
absolut, e particular, luat însă ca un semn, e general. Şi precum acea linie datoreşte
generalitatea ei, nu faptului că este semnul unei linii generale sau abstracte, ci numai
semnul tuturor liniilor particulare care ar putea să existe, tot aşa trebuie presupus că
amintitul nume îşi derivă generalitatea sa dintr-o asemenea cauză, adică din toată
suma liniilor particulare pe care el ie semnifică fără deosebire.
Pentru a arăta cititorului şi mai clar natura ideilor abstracte şi scopul pentru care
se crede necesar să ne folosim de ele, am să mai adaug un pasaj din: Essay on Human
Understanding, care sună precum urmează: "Pentru copiii sau profesionalii fără
practică de gândire ideile abstracte nu sunt ceva atât de obişnuit sau uşor de format ca
ideile particulare: dacă oamenilor adulţi le par a fi uşor de format, aceasta se explică
prin faptul că în urma unei obişnuinţe continue de a le întrebuinţa, ele au devenit
uşoare de format. Căci dacă reflectăm cu atenţie asupra lor, vom găsi că ideile
generale sunt ficţiuni sau creaţii ale sufletului, legate de anumite dificultăţi care nu ne
vin în minte aşa de uşor cum am crede. De exemplu: oare nu e necesară o anumită
muncă şi dibăcie pentru a-şi forma ideea generală de triunghi, (ceea ce nu este însă
cea mai abstractă şi cuprinzătoare idee şi cea mai grea de format); căci ea trebuie să
fie ideea despre un triunghi, care nu e nici oblic, nici dreptunghiular, nici echilateral,
isoscel, sau scalen, ci dintr-odată tot şi nimic din toate acestea? într-adevăr, o astfel
de idee este ceva necomplet, care nu poate exista, o idee, care e formată din
combinarea anumitor părţi din idei diferite şi inconsistente. E adevărat, sufletul în
starea sa imperfectă, are nevoie de astfel de idei, şi face toate sforţările de a le forma
pentru scopul înlesnirii comunicărilor şi lărgirii cunoştinţelor, sforţări spre care e
foarte înclinat din fire. Dar sunt motive de a presupune cu drept cuvânt că astfel de
idei sunt semne ale imperfecţiunii noastre. în sfârşit, cele spuse arată cel puţin că
ideile cele mai abstracte şi generale nu sunt acelea cu care sufletul se obişnuieşte în
251