etica profesionala

indivizi, neconsiderând pe deplin şi separând toate acele împrejurări şi diferenţieri care
ar contribui la formarea unei idei despre o existenţă particulară. Şi astfel se zice că
ajungem la ideea abstractă de om sau, dacă doriţi, omenire sau natura omenească, în
care idee e conţinută şi aceea de culoare, fiindcă nu există nici un om fără ea; dar ea nu
poate fi nici albă, nici neagră, nici orice alta particulară, fiindcă nu există nici una la
care să participe toţi profesionalii la fel. De asemenea e cuprinsă în ideea de om şi
ideea de statură, dar nici ideea unei staturi zvelte, sau mici, sau mijlocii, ci cu totul
altceva, format prin abstracţie. Şi aşa despre toate celelalte calităţi. Mai mult încă, dat
fiind că există o mulţime de alte fiinţe, care în unele privinţe, dar nu în toate, participă
la ideea complexă de om, sufletul lasă la o parte toate însuşirile, specifice ale unui om,
şi, considerând numai pe acelea care sunt comune tuturor fiinţelor vieţuitoare, el îşi
formează ideea de animal, făcând abstracţie nu numai de toţi indivizii, ci şi de păsări,
mamifere, peşti şi insecte. Părţile constitutive ale ideii abstracte de animal sunt: corp,
viaţă, senzaţie şi mişcare spontană. Prin corp se înţelege corpul fără nici o formă sau
figură particulară, fiindcă nu există nici o formă sau figură, care să fie comună tuturor
animalelor; de asemenea fără nimic care să-l acopere, fie păr sau pene sau solzi, dar
nici nud, căci părul, penele, solzii şi nuditatea sunt semnele distinctive ale animalelor
particulare şi din această cauză ele au rămas în afară de ideea abstractă. După acelaşi
principiu, mişcarea spontană nu poate să fie nici mersul, nici zborul, nici târârea; dar cu
toate acestea ea este o mişcare: nu e însă de înţeles ce fel de mişcare este.
Dacă alţii au această facultate admirabilă de a-şi forma idei abstracte, ei vor şti mai
bine să ne-o spună; din partea mea (pot afirma că nu o posed) ştiu într-adevăr că am
facultatea de a-mi imagina sau reprezenta ideile acelor lucruri particulare pe care le-am
observat odată, compunându-le sau separându-le unele de altele în diferite feluri. Îmi pot
imagina un om cu două capete sau părţile de sus ale unui cal. îmi pot reprezenta o mână,
un ochi, un nas, fiecare din aceste organe în parte şi izolat de restul trupului. Atunci însă,
orice mână sau ochi pe care mi-l voi reprezenta va trebui să aibă o anumită culoare sau
formă particulară. Trebuie de asemenea ca ideea de om, pe care mi-o formez, să fie o
idee despre un om alb, sau negru, sau brun, drept sau gârbovit, lung sau scurt, sau în fine
de o statură mijlocie. Prin nici o sforţare mintală nu voi ajunge să-mi formez idei
abstracte de felul cum le-am descris mai sus. E de asemenea imposibil să-mi formez o
idee abstractă despre mişcare, care să nu implice şi pe aceea despre corpul mişcat şi să
nu exprime nici o viteză sau încetineală sau direcţie, fie ea dreaptă sau curbă: şi aceeaşi
afirmaţie se poate face despre orice altă idee abstractă şi generală. Pentru a vorbi
răspicat, zic că într-un anumit sens sunt în stare să facă abstracţiuni şi anume când
privesc unele părţi sau calităţi particulare, izolându-le de altele cu care sunt într-un obiect
oarecare, deşi pot exista fără ele. Dar tăgăduiesc că prin abstracţiune pot despărţi mintal
sau concepe separat calităţi care nu pot exista separat, sau că îmi pot forma o noţiune
generală, făcând abstracţie de orice calitate particulară în felul sus-amintit, aceste două
feluri fiind înţelesul obişnuit al termenului abstracţiune. Şi sunt motive pentru a
presupune că cei mai mulţi dintre oameni se găsesc în aceeaşi stare ca şi mine. Profesionalii
simpli şi neînvăţaţi nu pretind că posedă noţiuni abstracte. Ei zic că ele se formează
numai cu greu şi nu se dobândesc decât cu multă trudă şi mult studiu: deci, putem
conchide cu drept cuvânt că dacă există astfel de noţiuni, atunci ele se mărginesc numai
la profesionalii învăţaţi.
249