etica profesionala

NU EXISTĂ IDEI GENERALE ABSTRACTE
Pentru a înlesni cititorului înţelegerea a ceea ce urmează, se impune să fac în
introducere unele observaţii prealabile asupra naturii şi întrebuinţării greşite a limbii.
Relevând această problemă, însă, sunt nevoit într-o măsură oarecare să anticipez
asupra scopului meu principal şi să arăt cauza care în cea mai mare parte a încurcat
speculaţia şi a cauzat nenumărate erori şi dificultăţi, aproape în toate cunoştinţele.
Această cauză constă în părerea că sufletul are puterea de a-şi forma idei abstracte
sau noţiuni. Cel care nu e complet străin de scrierile şi discuţiile filosofice, trebuie
neapărat să admită că o mare parte din ele tratează despre idei abstracte, Acestea sunt
considerate ca obiect special al ştiinţelor care poartă numele de Logică şi Metafizică,
şi ca problemă a tot ceea ce face parte din noţiunea celei mai abstracte şi sublime
învăţături, unde abia se va găsi tratată o chestiune, care să nu se bazeze pe
presupunerea că sufletul are idei abstracte şi le cunoaşte foarte bine.
În genere e recunoscut că însuşirile sau modurile lucrurilor nu există, fiecare
aparte prin sine şi izolat de celelalte, ci că în acelaşi obiect sunt totdeauna legate şi
contopite mai multe calităţi. Sufletul însă, precum se zice, e capabil a privi fiecare
calitate în parte sau independent de toate celelalte cu care e unită, şi astfel îşi
formează idei abstracte. De ex.: printr-o senzaţie vizuală se observă un obiect extins,
colorat şi mişcat; sufletul dizolvă în părţile sale simple şi constituente această idee
mixtă şi compusă şi, privind fiecare însuşire în parte şi izolată de rest, îşi formează
ideile despre întindere, culoare şi mişcare. Prin aceasta însă nu se presupune că
mişcarea sau culoarea poate exista fără întindere, ci numai că sufletul e în stare să-şi
formeze, prin abstracţiune, ideea de culoare, fără a concepe în acelaşi timp
întinderea, şi ideea de mişcare, fără culoare şi întindere.
Sufletul observă de asemenea că toate întinderile particulare, percepute prin
senzaţie, au ceva comun şi asemănător, iar altceva specific, şi anume cutare sau
cutare formă sau mărime, prin care se deosebesc unele de altele; el priveşte separat
sau scoate afară ceea ce este comun tuturora, formându-şi astfel o foarte abstractă
idee despre întindere, care nu este nici linie, nici suprafaţă, nici corp şi n-are nici o
formă sau mărime, ci este o idee complet deosebită de toate acestea, în acelaşi fel
sufletul lasă la o parte, din culorile particulare percepute prin senzaţie, tot ceea ce
deosebeşte pe una de alta şi consideră ceea ce este comun tuturora, formându-şi o
idee abstractă despre culoare, care nu este nici roşie, nici albastră, nici albă şi n-are
nici o nuanţă determinată. Şi astfel sufletul, despărţind mintal nu numai mişcarea de
corpul mişcat, ci şi de figura pe care el o descrie şi de toate direcţiile şi iuţelile
particulare, formează ideea abstractă de mişcare. O idee care corespunde deopotrivă
tuturor mişcărilor particulare ce pot fi percepute prin senzaţie.
Şi precum mintea îşi formează idei abstracte despre însuşirile sau modurile lucrurilor,
tot aşa prin aceeaşi izolare sau despărţire mintală obţine ideile abstracte despre
cele mai compuse fiinţe, care conţin în ele o mulţime de calităţi coexistente. Spre ex.:
Sufletul observă că Petru, Iacob şi Ioan se aseamănă între ei prin anumite trăsături
comune de statură sau de alte calităţi: atunci din ideea complexă sau compusă pe care o
are despre Petru, Iacob şi Ioan şi orice altă persoană particulară, el lasă la o parte tot
ceea ce e specific fiecăruia dintre ei, considerând numai ceea ce le este comun, şi astfel
îşi formează o idee abstractă despre ceea ce aparţine deopotrivă fiecăruia dintre aceşti
248