etica profesionala

Essay towards a theory ofvision (1709); Treatise concerning the principles ofhuman
knowledge (1710); Three dialogues between Hilas and Phihmous (1713); Alciphron
or the minute Philosopher (1732); Siris, a chain of philosophical reflexions and
inguiries concerning the virtues of Tar Water (1774).
G. Berkeley merge pe drumul deschis de J. Locke, dar este mult mai consecvent şi
mult mai radical decât predecesorul său empirist. Şi pentru Berkeley, toate cunoştinţele
provin din percepţii, derivă din experienţă. El nu admite însă că există idei generale
abstracte cum afirmase J. Locke, ci numai cuvinte cu semnificare generală. Toate
lucrurile sunt particulare, iar cuvintele, care sunt nişte simple semne, au menirea să le
reprezinte. Astfel cuvântul om se întrebuinţează pentru indivizi de diferite vârste şi sexe,
dar noi când vrem să gândim noţiunea de om ne reprezentăm totdeauna un om de
anumită vârstă şi un anumit sex, de o anumită statură şi o anumită culoare. De asemenea
noi nu putem avea reprezentarea unui triunghi abstract, care să nu fie "nici echilateral,
nici isoscel, nici scalen, nici cu unghiuri oblice, nici dreptunghiular, ci toate acestea
laolaltă şi nimic din ele în particular." Ci noi când gândim un triunghi, ne reprezentăm
totdeauna un anumit triunghi, având rolul de a reprezenta toate triunghiurile, după
nevoie sau împrejurări. Ideile, deşi particulare, îndeplinesc deci un rol general. Susţinând
că nu există decât lucruri particulare şi cuvinte cu semnificare generală, tăgăduind cu
energie ideile abstracte şi afirmând că minţii noastre îi este imposibil să aibă asemenea
idei, G. Berkeley este cel mai radical nominalist.
Nu numai în ceea ce priveşte ideile generale abstracte. G. Berkeley se deosebeşte
de J. Locke, ci şi în ceea ce priveşte calităţile lucrurilor. încă din Antichitate Democrit
susţinuse că lucrurile posedă două categorii de însuşiri: însuşiri primare cum sunt
întinderea, mişcarea, soliditatea, care au o existenţă obiectivă, şi însuşiri secundare, cum
sunt dulcele, amarul, frigul, căldura, culoarea etc., care au o existenţă subiectivă, adică o
existenţă numai în conştiinţa noastră. Această teorie a lui Democrit a fost reluată în
timpurile moderne de Galilei, Descartes şi Locke. Ea este combătută cu înverşunare de
G. Berkeley. Toate calităţile lucrurilor sunt, fără deosebire, subiective. Astfel, dacă la un
măr dăm la o parte senzaţiile de văz, pipăit, gust, miros etc., nu mai rămâne absolut
nimic. Nu mai rămâne, cum au crezut marii filosofi de dinaintea lui, un substrat al
acestor calităţi, denumit substanţă. Mărul nu este altceva, după G. Berkeley, decât un
complex de senzaţii. Iar acest complex de senzaţii, pentru a exista, trebuie să fie
perceput. De aceea Berkeley spuse: esse est percipi, a fi = a fi perceput.
Acest principiu stabilit de G. Berkeley, anume că a fi înseamnă a fi perceput,
trebuia să ducă la două rezultate, pe care filosoful episcop le urmărea cu tenacitate.
Primul rezultat este următorul: dacă toate însuşirile sunt subiective şi nu mai rămâne
nici un substrat, atunci materialismul şi cu ei ateismul nu mai are nici un fundament.
Astfel, marele duşman al religiei este distrus. Al doilea rezultat este următorul: dacă
toate calităţile sunt secundare şi nu mai există o esenţă intimă a lucrurilor, un substrat
ultim al lor, atunci nu mai rămâne nimic de cunoscut, iar scepticismul, duşmanul
filosofici, nu mai are pe ce se sprijini.
G. Berkeley înţelege să suprime însă numai noţiunea de substanţă materială, nu
şi pe aceea de substanţă spirituală. Sufletele individuale sunt după el substanţe
spirituale, indivizibile şi active, iar deasupra lor e Dumnezeu, substanţă supremă,
infinită, atotputernică, atotştiutoare şi atotbinevoitoare.
247