etica profesionala

Arbitrul uman, din fire foarte nesigur, se încredinţează şi se determină prin
simţul comun al oamenilor în jurul nevoilor sau foloaselor omeneşti, care sunt cele
două izvoare ale dreptului natural al oamenilor.
Simţul comun este o judecată a cugetării, simţită în comun de o clasă întreagă,
de un popor întreg, de o întreagă naţiune sau de întreaga seminţie omenească.
Idei uniforme născute pe lângă popoare întregi, între ele necunoscute, trebuie să
aibă un motiv comun de adevăr.
Această demnitate este un mare principiu care stabileşte că simţul comun al
seminţiei omeneşti este criteriul dat ca învăţătură naţiunilor de către Providenţa
Divină pentru a defini ceea ce este cert cu privire la dreptul natural al ginţilor, despre
care naţiunile se încredinţează prin înţelegerea unităţilor substanţiale ale unui atare
drept, unităţi către care, cu diferite modificări, converg toate ginţile.
Această demnitate răstoarnă toate ideile care au existat până acum în privinţa
dreptului natural al ginţilor, care s-a crezut a fi ieşit de la o primă naţiune de la care
celelalte l-ar fi primit. Aceasta va fi una din lucrările permanente, care se va face în
aceste cărţi: a demonstra că dreptul natural al ginţilor s-a născut în mod particular pe
lângă popoare, fără a şti nimic unele despre altele; şi care, apoi, cu prilejul războaielor,
soliilor, alianţelor, negoţurilor, s-au recunoscut comune întregii seminţii omeneşti.
Firea lucrurilor nu este decât naşterea lor în anumite timpuri şi cu anumite
norme, care numai când sunt astfel, chiar astfel şi nu altfel, se nasc lucrurile.
Proprietăţile nedespărţite ale subiectelor trebuie să fie produse de modificarea
sau modul în care lucrurile sunt născute; de aci noi putem ajunge la "adevărul" despre
firea, sau naşterea lucrurilor înseşi.
Tradiţiile populare trebuie să fi avut motive publice de adevăr, unde luară
naştere şi se păstrară de popoare întregi pentru un lung spaţiu de timp.
Aceasta va fi o altă mare lucrare a acestei Ştiinţe: de a descoperi motivele
adevărului, care, cu trecerea anilor şi cu schimbarea limbilor şi a a obiceiurilor, ne-a
parvenit acoperit de neadevăr.
G.B. VICO: Ştiinţa nouă (Ed. din 1744)
Cartea întâi. (Note de Profesor Vincenzo De Ruvo Traducere de Mariela Coandă)
GEORGE BERKELEY
George Berkeley (citeşte: Giorgi Bo(r)clei) s-a născut
în Irlanda, la Kilcrin, la 12 martie 1685. După ce îşi termină
studiile, face două călătorii prin Europa, apoi pleacă în
America, pentru a converti popoarele primitive de acolo la
creştinism. Se întoarce însă de acolo, dezamăgit că
guvernul, nepunându-i la dispoziţie ajutoarele promise, el n-
a putut face opera de creştinare şi civilizare pe care şi-o
plănuise. în anul 1734, G. Berkeley este făcut episcop.
Moare de inimă la 14 ianuarie 1753.
Primele studii pe care le-a publicat G. Berkeley sunt
din domeniul matematicii: Arithmetica absque Algebra aut Euclide demonstrata şi
Miscellanea mathematica (1707). Acestora le urmează studiile propriu-zis filosofice:
246