etica profesionala

LEIBNIZ
Gottfried Wilhelm Leibniz s-a născut la Leipzig în
1646; pierde la şase ani pe tatăl său (profesor de filosofie
morală, jurist). În biblioteca acestuia Leibniz citeşte
singur, la întâmplare, orice. Îşi face studiile la Leipzig şi
Iena. În 1663 îşi susţine bacalaureatul în filosofie cu o
Disputatio metaphysica de principio individul, problema
"principiului individuării" este o problemă a filosofiei
scolastice; Leibniz este însă la curent şi cu filosofia
"modernă", cartesiană.
Studiile sale privesc şi teologia, dreptul, matematicile. De la început, preocupările
lui sunt multilaterale şi ele vor păstra acest caracter în toată viaţa lui. La 20 de
ani, Leibniz îşi ia doctoratul în drept. Ar fi putut face o carieră universitară. Dedicarea
unei lucrări juridice (Nova methodus discendae docendaeque jurisprudentiae)
prinţului-elector de Maienţa, Joh. Philipp von Schonborn, îl face să fie chemat de
acesta pentru a ajuta la constituirea unui nou corpus juris. La Maienţa, Leibniz intră
în serviciul şi în cercul cavalerului de Boineborg, primul sfetnic şi ministru al
Electorului. Influenţa lui Boineborg asupra lui Leibniz este considerabilă; pe lângă el
îşi formează Leibniz educaţia sa politică - de politică europeană. Propunerea în
vederea alegerii unui rege al Poloniei (1609) sau propunerea care trebuia să-i ajungă,
dar nu i-a ajuns, lui Ludovic XIV, de a goni pe turci din Egipt, pleacă din acest cerc.
Boineborg era convertit de catolicism; problemele religioase sunt, în cercul lui, pe
primul plan; primele scrieri filosofice şi religioase ale lui Leibniz îşi au originea în
aceste preocupări - şi ideea proiectului lui de mai târziu al unei împăcări între
catolicism şi protestantism. Tot în cercul lui Boineborg era vie grija pentru
organizarea de societăţi savante, ştiinţifice. În 1672 Leibniz este trimis de Boineborg
la Paris (cu propunerea amintită pentru Ludovic XIV); apoi, la Londra; în 1673 iar la
Paris. Leibniz leagă relaţii personale cu savanţii şi filosofii timpului (Arnauld,
Malebranche, Clarke, Spinoza). Boineborg moare în 1673. Leibniz şi-a pierdut
protectorul său. Primeşte să fie bibliotecarul şi consilier al ducelui Johann Friedrich
de Hannovra. În 1676 se întoarce de la Paris în orăşelul în care îşi va petrece restul
vieţii. Renumele său european era stabilit. În două memorii apărute în Acta
eruditorum el pusese bazele calculului integral şi diferenţial. Este ideea lui Newton
sau a lui Leibniz? Controversa care a pasionat cercurile savante ale timpului nu a
putut fi, obiectiv, decisă. Leibniz se gândeşte la o "matematică universală", o logică
universală, care ar servi la traducerea raţională a problemelor filosofice. După
moartea ducelui Johann, Leibniz este tratat la Hannovra cu răceală. El caută să se
reabiliteze. Face proiectul de a scrie o istorie a casei ducale. Acest proiect îl duce
departe: la o istorie a imperiului german de la Carol cel Mare. Călătoreşte pentru a
strânge documente: Germania, Viena, Italia. Peste tot face cunoştinţe noi, strânge alte
relaţii. Îşi publică între timp, (în Journal des savants, mai ales) în memorii scurte,
tezele sale filosofice. Este matematician, istoric, filosof; se ocupă şi de filologie
comparată. Îl interesează probleme de geologie, de inginerie. Scrie câteva studii
politice dictate de interesele casei de Hannovra. Reia proiectul unei uniri a bisericilor
creştine - al unui "creştinism universal, filosofic". La Hannovra este, totuşi, un izolat.
238