etica profesionala

Este dragostea cu care Dumnezeu se iubeşte pe sine însuşi. Beatitudinea care urmează
acestei dragoste nu este un rezultat al virtuţii, este virtutea însăşi.
Punctul culminant al sistemului lui Spinoza este această "îmbătare de
Dumnezeu". Totul este justificat prin înţelegere: natura, cauzalitatea ei, sufletul,
omul, afectele sale, dar şi posibilitatea lui de a scăpa de servitudine, de a înţelege
valorile bune ca justificate, ca o poziţie de modestie, pură, umană, conştientă de sine,
în faţa semenilor şi a cosmosului.
Aparţine naturii substanţei ca ea să existe.
Demonstraţie: O substanţă nu poate fi produsă de nici un alt lucru; va fi deci o
cauză a sa (causa sui), adică esenţa ei va cuprinde în mod necesar existenţa; altfel
spus, naturii sale îi aparţine de a exista.
Nu există şi nu poate fi concepută nici o substanţă în afară de Dumnezeu.
Demonstraţie: Dumnezeu este fiinţa absolut infinită, despre care nu se poate
nega nici un atribut care exprimă esenţa unei substanţe şi el există în mod necesar.
(Cf. XI). Dacă există, deci, o substanţă oarecare în afară de Dumnezeu, ea nu
poale fi explicată decât prin vreun atribut al lui; ar exista astfel două substanţe cu
acelaşi atribut, ceea ce este absurd. Deci nu există nici o substanţă în afară de
Dumnezeu şi în consecinţă, în afara lui, nu putem concepe nici o substanţă. Căci dacă
am putea concepe una, ar trebui în mod necesar s-o concepem că există, ceea ce - în
virtutea primei părţi a acestei demonstraţii - este absurd. Deci în afară de Dumnezeu
nu poate să existe şi nu poate fi concepută nici o substanţă.
Corolarul I: Urmează de aci cu ultima evidenţă: Că Dumnezeu este unul, că în
natură adică nu există decât o singură substanţă şi că aceasta este absolut infinită.
Nimic contingent nu este dat în natura lucrurilor; ci, prin necesitatea naturii
divine, toate sunt determinate de a exista şi de a lucra într-un anumit mod.
Demonstraţie: Toate lucrurile care există, există în Dumnezeu. Nu se poate
spune că Dumnezeu este un lucru contingent: căci Dumnezeu există în mod necesar şi
nu într-un fel contingent. Modurile naturii lui Dumnezeu au rezultat din el cu aceeaşi
necesitate şi nu în chip contingent; şi aceasta fie că considerăm natura absolută a lui
Dumnezeu, fie că considerăm natura lui Dumnezeu ca determinată a acţiona într-un
fel oarecare. Mai mult, Dumnezeu este cauza acestor moduri, nu numai în măsura în
care ele există în mod simplu, dar în măsura în care ele sunt considerate ca
determinate a realiza ceva. Şi dacă presupunem că ele nu sunt determinate de
Dumnezeu, este imposibil, şi nu contingent, ca ele să se determine pe ele însele; şi,
din contră, dacă presupunem că ele sunt determinate de Dumnezeu, este imposibil şi
nu contingent, ca ele să se facă nedeterminate pe ele însele. în consecinţă, toate
lucrurile sunt determinate prin necesitatea naturii lui Dumnezeu, nu numai în
existenţa lor, dar încă şi ca să existe şi să acţioneze într-un fel anumit şi nu există
nimic contingent.
Spinoza: Etica. Partea I
237