etica profesionala

vede în puterea legislativă forţa supremă. Acesteia trebuie să i se supună puterea
executivă şi cea federativă, care are menirea să apere comunitatea împotriva
primejdiilor din afară. Dacă guvernul, reprezentanţii şi monarhul îşi depăşesc
mandatul, atunci poporul trebuie să intervină şi să-şi exercite singur suveranitatea.
Cine calcă legea şi ştirbeşte din drepturile poporului, se pune în stare de război cu
acesta, şi revoluţia este în acest caz o armă de apărare, un rău necesară.
SPINOZA
Baruch de Spinoza s-a născut în 1632 la Amsterdam,
dintr-o familie evreiască de origine portugheză. Familia l-
a destinat carierei teologice. Studiile sale îl duc însă şi la
cunoaşterea filosofiei creştine - a scolasticii - şi în cele din
urmă la cunoaşterea filosofiei cartesiene. Aceasta aprinde
interesul şi entuziasmul său. Sistematizarea principiilor lui
Descartes pe care o face - more geometrico - pentru un
elev al său, arată cât de adâncă este influenţa filosofului
francez asupra sa. Spinoza este un spirit independent. Cu
toate străduinţele repetate ale comunităţii sale religioase, el rupe cu aceasta la 23 de
ani şi este, în cele din urmă, excomunciat cu un blestem aspru. Ca să trăiască,
Spinoza lustruieşte lentile optice. Colerus, biograful său, descrie firea lui blândă şi
extrem de prevenitoare. Când prietenul său De Vries vrea să-i ofere o sumă mare de
bani, el o refuză. Atâţia bani l-ar împiedica în meditaţia sa, i-ar lua liniştea necesară
filosofului. Şi tot aşa refuză un testament făcut în favoarea sa de acelaşi prieten. Nu
vrea să primească nici pensia oferită de Ludovic al XIV-lea şi nici locul de profesor
de filosofie la Universitatea din Heidelberg oferit de Electorul palatin. Moare sărac -
încă tânăr (a fost debil toată viaţa) - la 45 de ani, lăsând în urma lui câteva lucruri
vechi, câteva cărţi şi lucrările lui de filosofie, nepublicate, între care şi Etica.
Ethica, ordine geometrico demonstrata redă concepţia definitivă despre lume a lui
Spinoza. Tratatul din l66l - Tractatus de Deo, homine eiusque felicitate cuprinde însă, în
germen, aproape toate ideile de mai târziu ale Eticii. Trebuie notat încă Tractatus de
intellectus emendatione care are, în ansamblul operei lui Spinoza, rolul pe care-l are
Discursul metodei sau Regulele pentru direcţia spiritului în filosofía lui Descartes. În
fine Tratatul teologico-politic în care Spinoza afirmă cerinţa sa de independenţă morală
şi intelectuală - o apărare a libertăţii interioare a spiritului - şi Tratatul său despre Stat.
În Etică, Spinoza procedează more geometrico, întrebuinţând definiţii, axiome,
teoreme, corolarii, scolii. Tot aşa procedează şi în expunerea pe care a făcut-o
filosofiei cartesiene. Această procedare este datorită desigur prestigiului pe care-l
avea matematica şi metoda ei în timpul său şi în toată filosofía născută din
cartesianism. De altă parte însă această geometrie nu este numai o formă exterioară.
Ea formează o structură mai adâncă a gândirii lui Spinoza, care concepe totul sub
aspectul necesităţii, al eternităţii - sub quadam aeternitatis specie - şi a unei înţelegeri
care, asemenea înţelegerii geometrice, este în acelaşi timp raţională şi intuitivă.
Ideea filosofică mare a lui Spinoza este ideea panleistă. Ea mai fusese exprimată
234