etica profesionala

să cerceteze principiile după care în lucrurile, în care nu are loc o cunoştinţă sigura, ar
trebui să determinăm asentimentul şi convingerea noastră". în legătură cu problema
originilor cunoştinţei, J. Locke ia o poziţie contrară raţionalismului. Ştim că raţionalismul
susţinea inanitatea anumitor idei şi principii şi anume a acelor idei şi principii
care se bucură de o valabilitate universală şi absolută. Nu există - spune J. Locke -
idei şi principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe
lume, când se naşte omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul,
îi sunt procurate de simţuri, îi vin de la percepţii. Intelectul, prin urmare, nu posedă
originar şi nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează
simţurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Dacă intelectul n-ar primi nimic de
la simţuri, el n-ar avea ce face căci tot materialul, pe care-l prelucrează trebuie să-i fie
dat. Intelectul este ca o foaie de hârtie albă, pe care percepţiile îşi imprimă semnele
lor, sau ca o bucată de ceară moale, pe care, prin impregnare, percepţiile îşi lasă
urmele lor. Intelectul este o tabula rasa.
Două sunt izvoarele din care provin cunoştinţele noastre. Avem pe de o parte
percepţiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care J. Locke le numeşte
senzaţii (sensations), iar pe de altă parte avem percepţiile care ne relevează ceea ce se
petrece în conştiinţa noastră şi pe care J. Locke le numeşte reflexii (reflections). Avem
deci o experienţă externă şi una internă. Locke ţine să sublinieze că experienţa externă
este aceea care se produce întâi şi că după aceasta ia naştere şi experienţa internă.
Termenul de idee are la Locke un sens larg. El înseamnă: reprezentare, imagine
şi noţiune. Ideile sunt de două feluri: originare şi simple, complexe şi derivate. Ideile
originare, care sunt foarte puţine la număr, se împart în patru categorii, după cum au
la bază un singur simţ sau mai multe. Astfel avem: l) idei care provin numai dintr-un
singur simţ extern (miros, gust, culoare, sunet etc.); 2) idei care provin din
colaborarea a două sau mai multor simţuri (figura, întinderea, mişcarea); 3) idei care
provin de la simţul intern, de la reflexie (ideile de gândire şi reprezentare, de
judecată, simţire etc.) şi 4) ideile care se nasc atât prin simţurile externe cât şi prin cel
intern (ideile de existenţă, de forţă, unitate etc.)
Intelectul nostru se comportă faţă de lucruri ca o oglindă, în care se reflectă
lucrurile când se prezintă în faţa ei. Echivalentul imaginilor lucrurilor din oglindă
sunt în intelect ideile simple. Dar aceste idei nu redau toate deopotrivă însuşirile
lucrurilor nu sunt toate copii fidele ale lucrurilor externe. Sunt în adevăr unele idei
care exprimă însuşiri intrinseci ale lucrurilor, sunt însă altele care exprimă efectele
lucrurilor asupra sufletului nostru. Calităţile care aparţin în mod real lucrurilor şi sunt
inseparabile de ele, în orice stare s-ar găsi, sunt: întinderea, figura, mişcarea,
repausul, impenetrabilitatea şi numărul. Aceste însuşiri ale lucrurilor sunt numite de
Locke calităţi originare sau calităţi primare. Percepând aceste calităţi primare ale
lucrurilor, noi avem despre însuşirile acestor lucruri c6pii fidele, percepem lucrurile
aşa cum sunt în ele însele. "Corpurile au însă şi puterea ca, în virtutea anumitor
însuşiri primitive, care ca atare nu sunt perceptibile, să exercite influenţe în aşa fel
asupra lucrurilor noastre, încât ele să producă în noi reprezentări despre culori,
mirosuri, căldură etc. Culorile, tonurile ş.a.m.d. nu sunt în corpurile însele, ci numai
în suflet". Aceste însuşiri, care nu sunt ca atare în lucruri, Locke le numeşte calităţi
derivate sau secundare Intelectul nostru nu lucrează numai cu idei simple (simple
232