etica profesionala

JOHN LOCKE
John Locke (citeşte: Gion Lock) s-a născut în anul
1632 la Wrington, o localitate la cinci mile depărtare de
oraşul Bristol. Studiază mai întâi la Londra, apoi la Oxford,
manifestând o deosebită preferinţă pentru studiile exacte,
medicină şi filosofie. În 1665 este secretar de legaţie la
Cléve, pe lângă Sir Walter Van, dar pentru scurtă vreme,
două luni. Întors de la Cléve în Anglia, cunoaşte un an mai
târziu pe Lordul Anthony Aslüey, care va fi ridicat ceva mai
târziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care se împrieteneşte şi în a cărui casă va
îndeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de medic precum şi pe acela de educator. Prietenia
cu lordul Anthony Ashley a decis şi peripeţiile vieţii lui John Locke. împărtăşind
împreună cu acesta răspunderi politice, fiindu-i secretar şi atunci când prietenul său a
fost Lord Cancelar cât şi atunci când a fost prim-ministru, el a trebuit să-l urmeze pe
Shaftesbury şi când acesta a trebuit să se refugieze în Olanda în urma conflictului ca
regele, unde trăieşte luându-şi diferite nume şi schimbând oraşele, pentru a nu fi
descoperit, de la 1683 până la 1689, când se urcă pe tronul Angliei Wilhelm de
Orania. Întorcându-se, în patrie, el este numit mai întâi Commissioner of appeals iar
apoi Commisioner of trade and piantages. J. Locke moare în anul 1704.
Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influenţe, se intitulează:
An essay concerning human un erstanding (încercare asupra intelectului omenesc),
1689-1690. În afară de această lucrare fundamentală J. Locke a mai scris: On the
conduct of the understanding (Despre conducerea intelectului) şi Elements of natural
philosophy (Elemente de filosofie naturală), ambele apărute postum; Two treatises of
gouvernemenl (Două studii asupra guvernării) 1690: Some thoughts on educat ion
(Câteva păreri asupra educaţiei), 1693; The reasonableness of christianity (Despre
raţionalitatea creştinismului), 1695.
Încă de când îşi făcea studiile la Colegiul din Oxford, J. Locke a rămas
nemulţumit de filosofia scolastică, ale cărei preocupări nu aveau nici o legătură cu
cercetarea naturii şi care punea accentul pe arta de a discuta, culminând în dispute
verbale, care nu însemnau pentru cunoaştere un progres. În schimb s-a simţit atras de
claritatea scrierilor lui Descartes şi de cercetările pozitive în legătură cu fenomenele
naturii, cercetări care începuseră să fie încununate de succese remarcabile. Dar nu
mai puţin a primit imbolduri de la înaintaşul său englez, Fr. Bacon. În adevăr "teoria
cunoştinţei''' a lui Locke stă sub un îndoit impuls, sub impulsul indigen al
empirismului baconian şi sub acela continental al problemei cartesiene despre
originea reprezentărilor (R. Falckenberg).
J. Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al
acelui curent epistemologic care susţine că toate ideile noastre provin din simţuri, îşi
au fundamentul în experienţă. J. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un
epistemolog, adică un teoretician al cunoaşterii. El îşi propune în lucrarea lui
fundamentală să dea o "cercetare asupra originii certitudinii şi întinderii cunoştinţei
omeneşti, asupra temeiurilor şi gradelor credinţei, părerii şi asentimentului"; el caută
"să explice felul cum intelectul ajunge la noţiunile sale despre obiecte, să determine
gradul certitudinii cunoştinţei noastre, să exploreze graniţele dintre părere şi ştiinţă şi
231