etica profesionala

nu ai putea scoate o acţiune de milă: aceasta este imposibil, este de alt ordin,
supranatural.
Dorinţă a cărnii, dorinţă a ochilor, orgoliu etc.
Există trei ordine ale lucrurilor: trupul, spiritul, voinţa.
Cei ce trăiesc pentru trup sunt bogaţii regi. Ei au ca obiect corpul.
Curioşii şi savanţii: ei au ca obiect spiritul, înţelepţii: ei au ca obiect dreptatea.
Dumnezeu trebuie să domnească peste toţi, şi toţi trebuie să recurgă la El. în
lucrurile în care domneşte trupul, de fapt, domneşte dorinţa; în cele spirituale, de fapt,
curiozitatea; în înţelepciune, de fapt, orgoliul.
Distanţa infinită de la corpuri la spirit este figura distanţei infinit mai infinită de
la spirit la caritate, căci aceasta este supranaturală. Orice strălucire a măririi nu are
luciu pentru profesionalii care sunt în căutarea spiritului. Geniile mari au imperiul lor,
strălucirea lor, măreţia lor, lucirea lor şi nu au deloc nevoie de măreţiile pământeşti
(charnelle) cu care ei nu au nici o legătură. Ei sunt văzuţi nu de ochi, ci de spirit.
Sfinţii au imperiul lor, strălucirea lor, victoria lor şi n-au nevoie de mărimile cărnii
sau de ale spiritului, cu care nu au nici o legătură. Căci ei nici nu le adaugă, nici nu le
iau nimic. Ei sunt văzuţi de Dumnezu şi de îngeri. Dumnezeu le ajunge. Isus
Christos, fără bunuri şi fără vreo producţie cu aparenţă de ştiinţă, este în ordinea Sa
de sfinţenie. El nu a dat invenţii, nu a dominat, dar a fost umil, sfânt, sfânt, sfântul lui
Dumnezeu. Fără nici un păcat. O! Cum a venit El cu mare pompă, cu o măreţie
prodigioasă pentru ochii inimii şi ai celor care văd înţelepciunea.
Ar fi fost inutil pentru Archimede să facă pe prinţul în cărţile sale de geometrie,
cu toate că el a fost aşa ceva. Ar fi fost inutil pentru Domnul nostru Isus de a veni ca
un rege, pentru a străluci în imperiul Său de sfinţenie. Dar El a venit cu strălucirea
ordinii sale.
Răul este uşor de făcut. Există o infinitate (de rele); binele este aproape unic.
Niciodată răul nu este făcut aşa de plin şi cu atâta bucurie ca atunci când este
făcut cu conştiinţă.
Să scriu contra acelora care adâncesc prea mult ştiinţele:
Este drept că este o suferinţă când intri în pietate. Dar această suferinţă nu vine
de la pietatea care începe să fie în noi, ci de la impietatea care mai este încă acolo.
Nu trebuie să poţi spune nici "este matematician", nici "predicator", nici
"elocvent", ci este "om onest". Această calitate universală este singura care îmi place.
Adevăratei elocvente nu-i pasă de elocvenţă, adevăratei morale nu-i pasă de
morală. Isus suferă în agonie patimile sale şi chinurile pe care i le fac profesionalii...
Isus caută, cel puţin o consolare în cei trei prieteni ai săi, dar ei dorm. Isus este singur
pe pământ, nu numai care simte şi împarte suferinţa sa, dar care o ştie: cerul şi cu el
sunt singurii care o cunosc. Isus va fi în agonie până la sfârşitul timpurilor. Nu trebuie
să dormim în timpul acesta.
Nu se înţelege nimic din operele lui Dumnezeu, dacă nu se ia ca principiu că a
vrut să orbească pe unii şi să lumineze pe alţii, Isus Christos a venit să orbească pe
cei ce vedeau clar şi să dea vedere orbilor, să cheme pe păcătoşi la ispăşire şi să lase
pe drepţi în păcatele lor, să dea celor săraci şi să lase pe bogaţi goi.
230