etica profesionala

Dogmaticii răspund la aceasta de când durează lumea. Iată deci războiul declarat între
oameni. Fiecare trebuie să opteze, să se alăture necesar dogmaticilor sau pironienilor.
Ce face, deci, omul în această stare? Se va îndoi el de totul? Se va îndoi dacă
este treaz, dacă îl înţepi, se va îndoi că se îndoieşte, se va îndoi că există? 2 Nu poţi să
mergi până acolo şi eu afirm - ca un fapt - că nu a existat niciodată un pironi an
desăvîrşit. Natura susţine raţiunea şi o împiedică de a rătăci până aici. Va spune el
deci, din contră, că posedă adevărul, în mod sigur, - el nu ar putea să arate nici o
dovadă a acestuia şi ar trebui să renunţe.
Ce himeră este, deci, omul? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce subiect al
tuturor contradicţiilor, ce paradox, ce minune? Judecător al tuturor lucrurilor, vierme
stupid al pământului, depozitar al adevărului, cloacă de incertitudine şi eroare, glorie
şi gunoi al universului. Cine va descurca această încurcătură?
Aceasta ar ajunge dacă raţiunea ar fi raţională. Dar este destul de raţională
pentru a arăta că nu a găsit încă nimica sigur. Ea nu a renunţat însă de a ajunge acolo;
din contră, este mai pasionată ca oricând în cercetarea ei şi se asigură ea însăşi că are
forţe necesare pentru această cucerire. Trebuie deci distrusă - şi după ce vom examina
puterile ei prin efectele lor, să le recunoaştem în ele însele; să vedem dacă are
oarecare forţe sau mijloace capabile de a prinde adevărul.
Inima are ordinea ei; spiritul o are pe a lui, care este prin principii şi
demonstraţii. Inima are o alta. Nu demonstrezi că trebuie să fii iubit, expunând
ordinea cauzelor în dragoste; ar fi ridicol! Isus Christos, Sf. Paul au ordinea carităţii,
nu pe aceea a spiritului, căci ei voiau să încălzească, nu să instruiască.
Inima are raţiunile ei, pe care raţiunea nu le cunoaşte.
Nu este nimic atât de conform cu raţiunea, ca această dezaprobare a raţiunii.
Noi cunoaştem adevărul nu numai prin raţiune, dar şi prin inimă. în acest fel
cunoaştem primele principii.
Dacă ai înţeles întreaga natură a profesionalului, trebuie, - pentru ca o religie să
fie adevărată, - ca ea să fi cunoscut natura noastră. Ea trebuie să fi cunoscut măreţia şi
josnicia, raţiunea uneia şi a celeilalte. Care a cunoscut-o, afară de cea creştină?
Creştinismul este straniu. El ordonă profesionalului de a recunoaşte ce este
josnic şi chiar îngrozitor în el, şi îi ordonă să fie asemenea lui Dumnezeu.
Un Dumnezeu umilit până la moarte pe cruce, un Mesia triumfând asupra morţii
prin moarte: două naturi în Isus Christos - două stări ale naturii profesionalului.
Pe măsură ce ai mai multă lumină, descoperi mai multă măreţie şi mai multă
josnicie în om. - Profesionalii de rând. - Filosofii: pun în mirare pe profesionalii de
rând; - creştinii: pun în mirare pe filosofi.
Ceea ce profesionalii au putut cunoaşte cu luminile lor cele mai înalte, această
religie o învaţă chiar copiii lor.
Toate corpurile, firmamentul, stelele, pământul şi regatele sale nu valorează cât
cel mai mic dintre spirite. Căci acesta cunoaşte pe toate acestea şi pe sine însuşi.
Corpurile nu cunosc nimic. Toate corpurile împreună, toate spiritele împreună şi toate
producţiile lor nu valorează cât cea mai mică acţiune de milă. Aceasta este de un
ordin infinit superior. Din toate corpurile împreună nu ai reuşi să faci o gândire cât de
mică: aceasta este imposibil şi de alt ordin. Din toate corpurile şi sufletele împreună
229