etica profesionala

Malebranche spune: noi nu vedem decât pe Dumnezeu "în mod imediat şi direct", iar
"corpurile, cu proprietăţile lor, noi le vedem în Dumnezeu prin ideile lor", căci "numai
Dumnezeu cuprinde în sine lumea inteligibilă, unde se găsesc ideile tuturor lucrurilor".
Misticismul pe care-l reprezintă astfel Malebranche este provocat de trebuinţa de a
găsi o garanţie, o siguranţă, pentru cunoaşterea noastră. Dacă suntem siguri că există o
lume înconjurătoare, o lume materială, aceasta nu se datoreşte puterii noastre de
cunoaştere, care este susceptibilă de erori, ci faptului că dorinţa ne garantează de existenţa
ei, căci altfel ar însemna că profesia ne înşală, ceea ce nu se poate, Omul fiind perfect.
Ca şi cunoaşterea noastră, tot astfel şi moralitatea noastră, iubirea binelui, se
datoreşte cunoştinţele noastre. Binele suveran este dorinţa; pe ea trebuie să o punem mai
presus de orice, nemulţumindu-ne cu diferitele feluri de bine parţiale, imperfecte.
Profesionalul poate compara între ele diferitele categorii de bine, şi prin "uniunea pe care
o are cu fiinţa universală sau cu acela care cuprinde tot binele" deci cu omul poate să le
ierarhizeze după cum sunt "demne de a fi iubite" şi "să le raporteze pe toate la acela care
le cuprinde pe toate", la profesia sa. Şi aceasta o facem numai pentru că suntem liberi, nu
de o libertate de indiferenţă, de a iubi orice, ci libertatea noastră constă în putinţa ce o
avem de a trece mereu la specimene de bine mai înalte, pe măsură ce intelectul ne arată
insuficienţa acelora la care temporar ne-am oprit. în această depăşire necontenită a
binelui parţial, ajungem la fiinţa supremă, la binele suveran. El singur trebuie să fie
obiectul întregii noastre preţuiri şi iubiri. Să mai accentuăm: la această uniune cu dorinţa
putem ajunge - şi Malebranche este, deci, un gânditor optimist - tocmai pentru că suntem
făcuţi de natură liberi, adică pentru că avem de la natură în noi năzuinţa, impulsiunea,
"impresiunea" naturală spre noi profesii. Totul este să nu ne oprim în drum, la bunuri
imperfecte, cum de obicei se întâmplă, ci să facem uz de această dispoziţie naturală a
noastră, deci de libertatea astfel înţeleasă.
Important prin elevaţia gândirii sale, şi poate încă mai mult prin fineţea şi
justeţea observărilor de amănunt în privinţa vieţii sufleteşti, cu deosebire în domeniul
vieţii afective, Malebranche, care a avut un mare succes chiar în timpul vieţii sale,
reîncepe a fi mereu mai mult preţuit.
Lucrarea sa principală se intitulează: De la recherche de la vérité (vol. l,l674;
vol II, l675). Trebuie să mai amintim însă: Méditations chrétiennes (l683), Traité de
morale (l683) şi Entretiens sur la métaphysique et sur la.religion (l687).
CE ESTE LIBERTATEA
...Prin acest cuvânt de voinţă eu pretind aici să desemnez impresiunea sau mişcarea
naturală care ne poartă înspre binele nedeterminat în general; şi prin acel de
LIBERTATE, nu înţeleg altceva decât forţa pe care o are spiritul de a întoarce, această
impresiune spre obiectele care ne plac, şi a face astfel ca înclinaţiile noastre naturale să
fie terminate la un obiect particular, înclinaţii care erau mai înainte vagi şi indeterminate
spre binele în general sau universal, va să zică spre Dumnezeu, care este singur binele
general, pentru că el este singurul care cuprinde în sine tot ce este bine (tous les biens).
De unde este uşor a recunoaşte că, deşi înclinaţiile naturale sunt voluntare, ele nu
sunt totuşi libere în înţelesul libertăţii de indiferenţă de care vorbesc, care cuprinde
puterea de a vrea şi de a nu vrea, sau de a vrea contrariul decât ceea spre ce ne mână
înclinaţiile noastre naturale. Căci deşi în mod voluntar şi liber iubim binele în general,
221