etica profesionala

Cum deci? Eu, căruia mi se pare că înţeleg atât de clar şi de distinct această
bucată de ceară, - cum nu mă cunosc pe mine însumi nu numai mai adevărat şi mai
sigur, dar încă mai distinct şi mai clar? Căci dacă eu judec că ceara există prin faptul
că o văd, desigur că reiese şi mai evident că, prin faptul că o văd exist eu însumi. Căci
s-ar putea ca ceea ce văd să nu fie într-adevăr ceară; s-ar putea chiar să nu am nici
ochi pentru a vedea un lucru, dar nu s-ar putea ca atunci când văd, sau când îmi
închipui că văd, eu care văd, să nu fiu ceva. în acelaşi fel dacă eu judec că ceara
există prin faptul că eu o ating, va urma acelaşi lucru şi anume că eu sunt şi dacă eu o
gândesc şi din faptul că imaginea mea sau orice alt lucru a fi mă convinge de aceasta,
voi trage întotdeauna aceeaşi concluzie.
Şi ceea ce am observat aici despre ceară poate să se aplice tuturor lucrurilor care-mi
sunt exterioare, care se întâlnesc în afară de mine. Şi mai mult încă, dacă noţiunea şi
percepţia bucăţii de ceară mi-a părut mai netă şi mai distinctă după ce nu numai vederea
şi pipăitul, dar încă multe alte cauze mi-au făcut-o mai evidentă, cu cât mai mult
evidenţă, claritate şi distincţie trebuie să mărturisesc că mă cunosc acum pe mine.
Dar iată că am revenit în fine pe nesimţite, unde voiam, căci dacă este acum un
lucru care-mi este evident, este că corpurile însele nu sunt propriu-zis cunoscute prin
simţuri sau prin facultatea imaginaţiei ci numai prin înţelegere şi că ele nu sunt
cunoscute prin faptul că sunt văzute şi atinse, dar numai prin faptul că sunt înţelese şi
bine interpretate de gândire; văd acuma clar că nu este nimic care-mi este mai uşor de
cunoscut decât spiritul meu.
NICOLAS MALEBRANCHE
Malebranche trăieşte între 1638 şi 1715, o viaţă îndelungată,
deşi era de o sănătate debilă. El a studiat mai întâi
teologia la Sorbona şi apoi intră în ordinul călugăresc al Oratorienilor,
ocupându-se cu cercetări în domeniul teologiei,
geometriei, fizicii şi filosofiei.
Descartes a fost acela care i-a deşteptat gândirea la viaţă
nouă influenţându-l adânc, cum s-a întâmplat, de altfel, şi cu
alţi mari gânditori.
Malebranche este cunoscut mai ales prin teoria cauzelor
ocazionale; este deci "ocazionalist" deşi nu a cunoscut pe gânditorii aparţinând
aceluiaşi curent ca Jeraud de Cordemoy (Le discemement de Târne et du corps,
1666), Louis de la Forge (Trăite de Tesprit de l'homme 1666), şi Arnauld Geulincx
(Etica, 1675, publicată incomplet încă din 1665), care scriseseră cu puţin înaintea lui.
Descartes lăsase nelămuriri, mai ales cu privire la raportul dintre corp şi suflet,
la problema cunoaşterii şi la rolul pe care îl are Dumnezeu în ea.
Ocazionalismul, al cărui reprezentant tipic este Malebranche, caută să le
soluţioneze. Pentru Malebranche nu poate să existe nici un raport de acţiune reciprocă
între materie şi spirit, care sunt realităţi heterogene. Din cauza corpului, simţurile ne
induc în eroare, imaginaţia la fel. Ideile intelectului sau reprezentările nu vin nici de
la noi, nici de la lumea înconjurătoare. Ele vin de la Dumnezeu, se găsesc în
Dumnezeul perfect şi infinit, iar noi le vedem în El.
220