etica profesionala

nu este în puterea mea de a ajunge la cunoştinţa vreunui adevăr, cel puţin este în
puterea mea de a suspenda judecata mea. De aceea eu voi îngriji de aproape de a nu
acorda credinţa mea nici unui lucru fals şi voi pregăti aşa de bine spiritul meu pentru
toate vicleniile acestui mare înşelător, încât oricât de , puternic şi de viclean ar fi el,
nu va putea niciodată să-i impună ceva.
DESPRE NATURA SPIRITULUI UMAN
Nu admit acum nimic, care să nu fie adevărat cu necesitate. Eu nu sunt, deci,
vorbind precis, decât un lucru care gândeşte, adică un spirit, o înţelegere sau o
raţiune, care sunt termeni al căror sens mi-era înainte necunoscut.
Sunt însă un lucru adevărat şi care exist într-adevăr. Dar ce lucru? Am spus-o,
un lucru care gândeşte.
Dar ce sunt deci eu? Un lucru care gândeşte. Dar ce este un lucru care gândeşte?
Este un lucru care se îndoieşte, care înţelege, care concepe, care afirmă, care neagă, care
vrea şi nu vrea, care-şi imaginează şi care simte. Desigur, nu este puţin dacă toate aceste
lucruri aparţin naturii mele. Dar de ce nu aparţine? Nu sunt eu acela care chiar acuma mă
îndoiesc aproape de toate, care totuşi înţeleg şi concep unele lucruri, care asigură şi
afirmă că singure acelea sunt adevărate, care neagă pe toate celelalte, care vrea şi doreşte
să cunoască mai mult, care nu vrea să fie înşelat, care-şi închipuie multe lucruri, cu toate
că le dispreţuiesc câteodată, şi care simte multe, ca prin intermediul organelor corpului?
Există ceva din toate acestea care să nu fie aşa de adevărat pe cât este de sigur că sunt şi
exist, chiar dacă aş dormi tot timpul sau dacă acela care mi-a dat fiinţa s-ar servi de toată
arta sa pentru a mă înşela? Există vreunul din aceste atribute care să poată fi distins de
gândirea mea sau despre care să spun că este separat de mine însumi? Căci este de la
sine atât de evident că eu mă îndoiesc, că aud, înţeleg şi că eu doresc încât nu este nevoie
aici de a adăuga nimic pentru a o explica... De unde încep să cunosc cine sunt, cu mai
multă claritate şi distincţie decât înainte.
Să considerăm, deci, acum lucrurile despre care se crede de obicei că sunt cele
mai uşor de cunoscut şi pe care credem că le cunoaştem în modul cel mai distinct,
adică corpurile pe care le atingem şi pe care le vedem; nu, însă corpurile în general,
căci aceste noţiuni generale sunt de obicei mai confuze, dar să considerăm unul în
particular; să luăm, de exemplu, această bucată de ceară.
Desigur nu rămâne nimic decât ceva întins, flexibil sau alb. Nu înseamnă că
eu îmi închipui că această ceară fiind rotundă, este capabilă de a deveni pătrată
sau de a trece de la pătrat într-o formă triunghiulară? Nu, desigur, nu este
aceasta, fiindcă eu o concep ca fiind capabilă de a primi o infinitate de asemenea
schimbări şi nu aş putea totuşi să parcurg această infinitate în imaginaţia mea şi în
consecinţă această concepţie pe care o am despre ceară nu se poate realiza prin
facultatea imaginaţiei. Ce este acuma această întindere? Nu este şi ea necunoscută?
Căci ea devine mai mare când ceara se topeşte, mai mare când ea fierbe, şi mai mare
încă atunci când căldura creşte şi eu nu voi concepe clar şi după adevăr ceea ce este
ceara, dacă nu voi gândi că chiar această bucată pe care o consideram este capabilă de
mai multe variaţii în ce priveşte întinderea decât am putut eu imagina. Trebuie, deci,
să rămânem înţeleşi că nu aş putea înţelege prin imaginaţie ceea ce este această
bucată de ceară şi că numai raţiunea mea (entendement) singură o înţelege.
219