etica profesionala
De asemenea, oamenilor nu le face plăcere (dimpotrivă, mare necaz) să ţie o tovărăşie în care puterea nu e în stare să pună pe toţi la respect. Căci orice om caută ca tovarăşul său să-l aprecieze în aceeaşi măsură cât se apreciază pe el însuşi. După toate semnele de dispreţ sau dispreţuind, în chip natural se străduieşte, atât cât poate îndrăzni (acela care printre ei nu are putere comună de a-i ţine în linişte, este destul de departe de a-i face să se distrugă unii pe alţii) să stoarcă o valoare mai mare de la dispreţuitorii săi, păgubindu-i, iar de la alţii, prin exemplu. Aşa că în natura profesionalului noi găsim trei cauze principale de ceartă: mai întâi, concurenţa, în al doilea rând, neîncrederea, în al treilea, gloria. Prima face pe om să dea năvală pentru câştig, a doua, pentru siguranţă, a treia, pentru reputaţie. Primii întrebuinţează violenţa pentru a se face stăpâni asupra persoanelor, soţiilor, copiilor şi animalelor altor oameni, cei de al doilea pentru a le apăra; cei de al treilea folosesc nimicuri, ca un cuvânt, un surâs, o părere diferită şi oricare alt semn fără valoare, fie adresate direct persoanelor, fie prin răsfrângere asupra rudelor, prietenilor, naţiunii lor, profesiunilor sau numelor lor. Prin aceasta este învederat că în timpul cât profesionalii trăiesc fără o putere comună, care să-i ţină în respect, ei se găsesc într-o stare, ce se numeşte război; în atare război fiecare om e împotriva celuilalt, căci războiul nu constă numai în lupte sau în actul de a lupta, dar şi dintr-o durată de timp, în care voinţa de a combate prin luptă este destul de cunoscută. Prin urmare noţiunea de timp este luată în consideraţie în natura războiului ca şi în natura vremii. Precum caracterul vremii rele nu stă într-un puhoi sau două de ploaie, ci într-o înclinare spre aceasta de mai multe zile, tot astfel şi caracterul războiului nu constă într-o luptă prezentă, ci în dispoziţia cunoscută spre aceasta şi în tot acel timp, în care nu este o asigurare contrară, în tot celălalt timp este pace. Consecinţa timpului petrecut în război este că fiecare profesional este inamicul fiecărui profesional. Aceeaşi consecinţă se aplică timpului în care profesionalii trăiesc fără altă siguranţă decât ceea ce le oferă propria lor forţă şi invenţie. Într-o atare condiţie nu există loc pentru sârguinţă, fiindcă rodul este nesigur şi prin urmare nici o cultură de pământ, nici o navigaţie, nici folosirea vreunei comodităţi, care ar pulea fi importată pe mare, nici o clădire comodă, nici instrumente de mişcare şi mutare a atari lucruri, care cer multă forţă, nici o cunoaştere a feţei pământului, nici un calcul al timpului, nici o artă, nici o literatură, nici o societate. Şi ceea ce este mai rău decât orice, că o continuă frică şi pericol de moarte violentă. Şi viaţa profesionalului e solitară, săracă, uricioasă, brutală şi scurtă. Ar părea straniu pentru cineva, care n-a cântărit aceste lucruri, ca natura să disocieze astfel şi să facă pe om capabil să năvălească şi să se distrugă unul pe altul; prin urmare, necrezând în aceste consecinţe, făcute din pasiuni, ar putea să dorească să se confirme faptele acestea de experienţă. Să presupunem că cineva face o călătorie şi se înarmează şi-şi caută o bună tovărăşie. Când se duce să se culce, el îşi închide uşile, chiar când e în casa lui, îşi închide sertarele, aceasta deşi ştie că sunt legi, funcţionari publici înarmaţi pentru a răzbuna orice lovire i s-ar aduce; ce părere are el despre semenii săi supuşi, când el călătoreşte înarmat, sau de cetăţeni, când închide uşile, sau despre copiii şi servitorii săi când îşi închide sertarele? Nu acuză el oare omenirea prin acţiunile sale tot aşa de mult cum fac eu prin cuvintele mele? Dar nici unul din noi nu acuză natura profesionalului în ea însăşi. Dorinţele şi celelalte 212
pasiuni ale profesionalului nu sunt în ele însele păcate. Nici acţiunile care pornesc din aceste pasiuni nu sunt păcate până ce ele cunosc o lege care le opreşte, până ce legile nu sunt făcute, ei nu le cunosc şi nici o lege nu poate fi făcută până ce ei nu s-au înţeles asupra persoanei care să o facă. S-ar putea din întâmplare gândi că n-a existat vreodată un timp, vreo stare de război ca aceasta. Cred că n-a fost, în general aşa în întreaga lume, dar sunt multe locuri unde în prezent ei trăiesc aşa. Pentru popoarele sălbatice din multe locuri în America, cu excepţia conducerii unor mici familii, armonia atârnă de poftele naturale, neavând nici un fel de guvernare; trăiesc până în ziua de azi în acelaşi fel sălbatic, după cum am spus mai înainte. În orice caz se poate vedea cam ce fel de viaţă ar fi, unde n-ar exista o putere centrală de care să se teamă, prin felul vieţii, în care profesionalii, trăind la început sub o cârmuire paşnică, obişnuiau să degenereze într-un război civil. Dar deşi n-a existat nici un timp, în care anumiţi oameni să fie în stare de război unul contra altuia, totuşi în toate timpurile, regii şi persoane cu autoritate suverană, din cauza independenţei lor, sunt într-o continuă invidie şi în situaţia şi poziţia de gladiatori, având armele lor gata de luptă şi ochii fixaţi unul asupra altuia, adică forturile lor, garnizoanele lor şi puştile lor la frontierele regatului lor şi în mod continuu spionează pe vecinii lor, ceea ce este o atitudine de război. Din cauză că ei susţin prin aceasta activitatea supuşilor lor, nu reiese de aici acea mizerie, care întovărăşeşte libertatea oamenilor particulari. Din acest război a unui om contra celuilalt rezultă de asemenea şi aceasta: nimic nu poate fi nedrept. Noţiunile de dreptate şi nedreptate, justiţie şi injustiţie nu au acolo nici un loc. Unde nu este putere conducătoare, nu există lege, unde nu e lege nu este nedreptate. Forţa şi frauda sunt în timp de război cele două virtuţi principale. Dreptatea şi nedreptatea nu sunt nici una din facultăţile nici ale trupului, nici ale sufletului. Dacă ele ar exista, ar putea fi într-un om singur pe lume tot aşa ca şi simţurile şi pasiunile sale. Acestea sunt calităţi, care se referă la profesionalii în societate, iar nu în singurătate. Urmează de aici de asemenea că în atari condiţii n-ar fi distincte nici proprietatea, nici pământul, nici al meu, nici al tău, ci numai acel lucru va fi al fiecărui om, pe care el îl poate câştiga şi să fie atât timp al său cât poate să-l ţină. Atât despre condiţia precară în care omul este de fapt aşezat de natură, având totuşi o posibilitate de a ieşi din ea, care constă în parte prin pasiuni, în parte prin raţiunea sa. Pasiunile care înclină pe oameni spre pace sunt frica de moarte, dorinţa de atari lucruri care sunt necesare unei vieţi comode şi o speranţă de a le obţine prin sârguinţă lor. Raţiunea sugerează elemente favorabile păcii, la care profesionalii ar putea fi duşi la înţelegere. Aceste clemente sunt acelea care de altfel se numesc legile naturii. 213
- Page 161 and 162: evlavios? - E, după părerea mea,
- Page 163 and 164: timpul lunii sau al anului, ca să
- Page 165 and 166: soarelui refuză întâi să vadă,
- Page 167 and 168: ARISTOTEL S-a născut la Stagira (C
- Page 169 and 170: de forme şi scopuri, care tind toa
- Page 171 and 172: exemplu, de ce focul este cald; ele
- Page 173 and 174: VIRTUŢILE ETICE ŞI DIANOETICE Fii
- Page 175 and 176: demnităţii, care tinde către ono
- Page 177 and 178: EPICUR Epicur s-a născut în anul
- Page 179 and 180: ăzboaie; graniţele imperiului sun
- Page 181 and 182: Dacă în orice faptă prezentă a
- Page 183 and 184: să împlineşti toate proiectele t
- Page 185 and 186: măsura valorii sale, să ia o part
- Page 187 and 188: ultima analiză, a Unului. Ajungem
- Page 189 and 190: Trebuie deci să vă întrebaţi ş
- Page 191 and 192: DESPRE FERICIRE În ce ne priveşte
- Page 193 and 194: dar o privire pătrunzătoare vede
- Page 195 and 196: Ca pentru toată lumea creştină,
- Page 197 and 198: datorează existenţa lor lui Dumne
- Page 199 and 200: Iată al doilea motiv: în acelaşi
- Page 201 and 202: Căci Dumnezeu este în acelaşi ti
- Page 203 and 204: cunoaşterii teologice, el propune
- Page 205 and 206: THOMAS HOBBES Thomas Hobbes (citeş
- Page 207 and 208: judeca înseamnă după Hobbes a ad
- Page 209 and 210: acest chip, lucru care a fost obser
- Page 211: DESPRE CONDIŢIILE NATURALE ALE OAM
- Page 215 and 216: suprafaţa lucrurilor şi nu realit
- Page 217 and 218: DESPRE LUCRURILE CARE POT FI PUSE
- Page 219 and 220: nu este în puterea mea de a ajunge
- Page 221 and 222: Malebranche spune: noi nu vedem dec
- Page 223 and 224: Dacă este deci adevărat că eroar
- Page 225 and 226: nu este cu totul justă. Pascal scr
- Page 227 and 228: lungă sau prea scurtă este obscur
- Page 229 and 230: Dogmaticii răspund la aceasta de c
- Page 231 and 232: JOHN LOCKE John Locke (citeşte: Gi
- Page 233 and 234: ideas) la geneza şi apariţia căr
- Page 235 and 236: în istoria filosofiei, în filosof
- Page 237 and 238: Este dragostea cu care Dumnezeu se
- Page 239 and 240: Are însă satisfacţia de a fi pri
- Page 241 and 242: la animal, de exemplu, care, prin a
- Page 243 and 244: În acelaşi an, Vico înceta de a
- Page 245 and 246: Unei atari îngâmfări a neamurilo
- Page 247 and 248: Essay towards a theory ofvision (17
- Page 249 and 250: indivizi, neconsiderând pe deplin
- Page 251 and 252: apidă sau înceată, perpendicular
- Page 253 and 254: NU EXISTĂ MATERIE Se va admite de
- Page 255 and 256: stricat, dulcele se transformă în
- Page 257 and 258: ele există numai în suflet, rezul
- Page 259 and 260: on human nalure, 1730-1740, cu care
- Page 261 and 262: anumit proces de argumentare sau ra
pasiuni ale profesionalului nu sunt în ele însele păcate. Nici acţiunile care pornesc din<br />
aceste pasiuni nu sunt păcate până ce ele cunosc o lege care le opreşte, până ce legile<br />
nu sunt făcute, ei nu le cunosc şi nici o lege nu poate fi făcută până ce ei nu s-au<br />
înţeles asupra persoanei care să o facă.<br />
S-ar putea din întâmplare gândi că n-a existat vreodată un timp, vreo stare de război<br />
ca aceasta. Cred că n-a fost, în general aşa în întreaga lume, dar sunt multe locuri unde în<br />
prezent ei trăiesc aşa. Pentru popoarele sălbatice din multe locuri în America, cu<br />
excepţia conducerii unor mici familii, armonia atârnă de poftele naturale, neavând nici<br />
un fel de guvernare; trăiesc până în ziua de azi în acelaşi fel sălbatic, după cum am spus<br />
mai înainte. În orice caz se poate vedea cam ce fel de viaţă ar fi, unde n-ar exista o putere<br />
centrală de care să se teamă, prin felul vieţii, în care profesionalii, trăind la început sub o<br />
cârmuire paşnică, obişnuiau să degenereze într-un război civil.<br />
Dar deşi n-a existat nici un timp, în care anumiţi oameni să fie în stare de război<br />
unul contra altuia, totuşi în toate timpurile, regii şi persoane cu autoritate suverană,<br />
din cauza independenţei lor, sunt într-o continuă invidie şi în situaţia şi poziţia de<br />
gladiatori, având armele lor gata de luptă şi ochii fixaţi unul asupra altuia, adică<br />
forturile lor, garnizoanele lor şi puştile lor la frontierele regatului lor şi în mod<br />
continuu spionează pe vecinii lor, ceea ce este o atitudine de război. Din cauză că ei<br />
susţin prin aceasta activitatea supuşilor lor, nu reiese de aici acea mizerie, care<br />
întovărăşeşte libertatea oamenilor particulari.<br />
Din acest război a unui om contra celuilalt rezultă de asemenea şi aceasta: nimic nu<br />
poate fi nedrept. Noţiunile de dreptate şi nedreptate, justiţie şi injustiţie nu au acolo nici<br />
un loc. Unde nu este putere conducătoare, nu există lege, unde nu e lege nu este<br />
nedreptate. Forţa şi frauda sunt în timp de război cele două virtuţi principale. Dreptatea<br />
şi nedreptatea nu sunt nici una din facultăţile nici ale trupului, nici ale sufletului. Dacă<br />
ele ar exista, ar putea fi într-un om singur pe lume tot aşa ca şi simţurile şi pasiunile sale.<br />
Acestea sunt calităţi, care se referă la profesionalii în societate, iar nu în singurătate.<br />
Urmează de aici de asemenea că în atari condiţii n-ar fi distincte nici proprietatea, nici<br />
pământul, nici al meu, nici al tău, ci numai acel lucru va fi al fiecărui om, pe care el îl<br />
poate câştiga şi să fie atât timp al său cât poate să-l ţină. Atât despre condiţia precară în<br />
care omul este de fapt aşezat de natură, având totuşi o posibilitate de a ieşi din ea, care<br />
constă în parte prin pasiuni, în parte prin raţiunea sa.<br />
Pasiunile care înclină pe oameni spre pace sunt frica de moarte, dorinţa de atari<br />
lucruri care sunt necesare unei vieţi comode şi o speranţă de a le obţine prin sârguinţă<br />
lor. Raţiunea sugerează elemente favorabile păcii, la care profesionalii ar putea fi duşi<br />
la înţelegere. Aceste clemente sunt acelea care de altfel se numesc legile naturii.<br />
213