etica profesionala

cunoaşterii teologice, el propune o cunoaştere mecanică a lucrurilor. Ştiinţa este după
Bacon putere. Atâta putem, spune el, cât ştim. Iar a şti, înseamnă a cunoaşte lucrurile
prin cauzele lor. Bacon are o încredere nemărginită în progresul cognitiv al spiritului
uman. Ştiinţa, prin progresele ei, poate conferi profesionalului puteri nebănuite
asupra naturii: smulgându-i secretele cu ajutorul experimentului şi descoperindu-i
legile, noi o putem domina. Cunoştinţa nu poate izvorî decât dintr-o colaborare a
intelectului cu experienţa, iar ştiinţa numai astfel poate deveni fertilă.
Spiritul omenesc este ca o oglindă fără lustru şi cu suprafaţă neregulată, care din
cauza aceasta reflectă fals lucrurile. Problema care se pune în acest caz este: cum să
facem ca spiritul să fie în măsură să oglindească fidel lucrurile, să le poată reda aşa
cum sunt? Răspunsul lui Bacon este: să eliberăm spiritul de tot ce este prejudecată, de
tot ceea ce e iluzie şi fantomă, adică de tot ceea ce-l împiedică să vadă exact lucrurile
şi să le exprime cum trebuie. Pentru a putea pune spiritul în această situaţie, trebuie să
ştim care sunt aceste prejudecăţi. După Bacon sunt patru categorii de fantome şi
prejudecăţi, pe care el le numeşte idoli: idola specus, idola fori, idola theatri şi idola
tribus. Idola specus sunt acele prejudecăţi legate de structura fiecărui individ, de
dispoziţiile lui ereditare şi de deprinderile lui, de mediul în care a trăit, de educaţia şi
lectura lui. Din cauza aceasta, fiecare priveşte lucrurile ca dintr-o cavernă. Totuşi
aceşti idoli sunt uşor de evitat şi de făcut inofensivi, şi anume prin compararea experienţei
noastre cu aceea a celorlalţi indivizi. Idola theatri, constituiţi din erorile gânditorilor
anteriori, pe care ni le însuşim, tocmai fiindcă le-au susţinut aceştia. Remediul
împotriva acestor prejudecăţi nu e altul decât ca în loc să ne bazăm pe tradiţie şi
pe autoritatea celorlalţi gânditori, să observăm noi înşine. Idola fori, care se nasc în
relaţiile noastre cu semenii şi se datoresc limbii. Se creează cuvinte lipsite de sens,
pentru lucruri neexistente, cum sunt cuvintele: prim mobil, fericire etc; se creează noţiuni
obscure şi confuze pe care lumea le întrebuinţează şi de care nu vrea să se despartă,
uitându-se că limba nu este un mijloc de cunoaştere, ci numai unul de înţelegere între
oameni. Remediul împotriva acestor idoli este următorul: să nu ne uităm la cuvinte, ci la
lucrurile însele. În sfârşit, idola tribus care îşi au geneza în structura speciei umane
înseşi. Omul este astfel constituit încât, determinat şi de erorile simţurilor şi de acelea ale
intelectului, interpretează lucrurile antropomorfic (ex. analogia hominis), teleologic şi
recurge la abstracţiuni. Remediul: să corijăm simţurile cu ajutorul instrumentelor, să
interpretăm fenomenele naturii, nu teleologic ci mecanic, să nu micşorăm lumea la
proporţiile spiritului nostru, ci să extindem spiritul la dimensiunile lumii.
Dar meritul, pe care şi-l atribuie Bacon lui însuşi este descoperirea unei noi
metode de investigare ştiinţifică: metoda inductivă. Logica de până la Bacon, aşa cum
fusese întemeiată de Aristotel, nu reuşise să descopere o metodă menită să ducă la
cunoaşterea faptelor reale. Metoda logicii tradiţionale era o metodă de demonstrare şi
de refutare, iar nu una de investigare. Cum Bacon voia să facă din filosofie o ars
inveniendi, o "metodologie a ştiinţelor naturii", el nu putea realiza acest lucru
decât prin descoperirea unei metode cu adevărat revoluţionare. În ce constă
metoda inductivă, aşa cum a fost ea determinată de Bacon? Pentru a descoperi inductiv
cauzele fenomenelor, care după Bacon stau în "formele" sau "naturile" lucrurilor,
trebuie să ne folosim de enumerare şi excludere şi să trecem în nişte tabele ceea
ce observăm. Astfel, dacă vrem să stabilim "forma" căldurii, trecem într-o tabelă
203