etica profesionala

Aristotel făcuse deosebirea între virtuţi etice şi virtuţi dianoetice. Toma va distinge
între virtuţi naturale (curajul, modestia etc.) şi virtuţi supranaturale (virtuţi teologale:
credinţa, speranţa, iubirea). Urmarea raţională a unei ordine morale, conformitatea cu
natura noastră ne poate duce la fericire. Dar beatitudinea adevărată nu constă decât în
contemplarea lui Dumnezeu.
Filosofía lui Toma este o încercare maximă de a acorda dogma creştină cu
exigenţele unei raţiuni naturale. Nu este de mirare că această enormă sistematizare,
care priveşte toate problemele lumii, ale profesionalului şi ale conştiinţei morale ale
acestuia - cu o soluţie care împacă şi exigenţele supranaturale ale credinţei creştine,
dar şi pe cele ale raţiunii logice sau, în ceea ce priveşte morala, a realităţilor morale
ale vieţii de aici, să servească încă astăzi drept baza unei concepţii realiste, dar ample,
complete, solide, despre esenţa totală a profesionalului în raport cu Dumnezeu.
UN OM POATE EL A VEA MAI MULTE SCOPURI ULTIME ?
Se pare că un om poate să urmărească mai multe lucruri în acelaşi timp, mai
multe scopuri ultime. 1. Sfântul Augustin spune: De Civit. Dei, XIX, 1: ”Câţiva au
situat scopul ultim al profesionalului la patru lucruri: voluptatea, odihna, bunurile
naturii şi virtutea”. Este evident, aici, o multiplicitate. Deci un om poate să aşeze
scopul ultim al voinţei sale în mai multe lucruri.
2. Lucrurile care nu sunt opuse între ele nu se exclud. Însă sunt foarte multe
lucruri care nu sunt opuse între ele. Deci dacă unul este luat ca scop ultim al voinţei
noastre, celelalte nu sunt excluse.
3. Voinţa nu-şi pierde puterea sa liberă dacă ea îşi fixează scopul său ultim întrun
lucru. Dar, înainte de a-şi fixa scopul ultim într-un lucru, de exemplu, în voluptate,
ea ar fi putut să-l aşeze într-altul, de exemplu, în bogăţii; ceea ce probează că ea poate
încă să o facă de acum înainte. Este, deci, posibil ca voinţa profesionalului să
intenţioneze mai multe lucruri în acelaşi timp, ca atâtea scopuri ultime.
Dar dimpotrivă: aceea la care omul se opreşte ca la un scop al său ultim, domină
toate afecţiunile sale şi conduce toată activitatea vieţii sale. Iată de ce se spune despre
profesionalii lacomi, Filip, III, 19: ”Şi-au făcut un Dumnezeu din stomacul lor”. Ceea
ce înseamnă că ei şi-au situat scopul suprem într-o plăcere de această natură, însă, se
spune, de asemenea, Matei VI, 24: ”Nimeni nu poate servi la doi stăpâni”, adică la
doi stăpâni care n-au mai multe scopuri ultime şi necoordonate între ele.
Este imposibil ca voinţa unui om să se îndrepte în acelaşi timp către obiecte
diferite, concepute ca scopuri ultime ale sale; şi putem să arătăm aceasta în trei
feluri.
Primul este următorul: Cum orice fiinţă doreşte perfecţiunea sa, ea trebuie să-şi
propună ca scop ultim ceea ce doreşte ca un bine perfect, ca o completare a fiinţei
sale. Ceea ce face să spună pe Sfântul Augustin, De Civit. Dei XLX, 1: ”Ceea ce
numim scopul profesionalului nu este ceva ce se distruge aşa încât să nu mai existe,
dar ceea ce devine perfect, aşa încât să existe în plinătate”. Trebuie deci ca scopul
ultim să satisfacă în aşa fel dorinţa profesionalului, încât să nu-i rămână nimica de
dorit. Şi aceasta nu ar putea fi dacă el ar fi altul decât ceea ce este necesar perfecţiunii
sale. Este în consecinţă imposibil ca cerinţa sau dorinţa să tindă în acelaşi timp către
două lucruri care ar fi unul şi altul binele său perfect.
198