etica profesionala

TOMA DE AQUINO
Toma s-a născut în 1225, lângă Napoli, ca fiu al
contelui de Aquino. Intră la 16 ani în ordinul dominicanilor.
Studiază la Koln şi Paris, unde este elevul preferat
al lui Albert. In 1256 este făcut "magister" împreună cu
Sf. Bonaventura. La Roma predă teologie, pe lângă curtea
papilor Urban IV şi Clement IV. Scrie în acest timp opera
sa cea mai însemnată Summa contra gentiles. Începe
Summa theologica. În 1269 este din nou la Paris unde
combate doctrina averroistă şi augustinismul. Moare încă
tânăr, în 1274, într-o călătorie, în drum către conciliul din
Lyon. A lăsat o operă imensă. În 1323 a fost canonizat. Doctrina sa a rămas
îndreptarul de bază al bisericii romano-catolice.
Toma este spiritul cel mai sistematic al întregii filosofii medievale. Cele 612
întrebări cu 3 000 articole ale Summei teologice fixează prin ”obiecţiuni” şi
răspunsuri la obiecţiuni, toate punctele de doctrină care pot interesa poziţia creştină.
Toată doctrina este aristotelică. Termenii aristotelici de materie - formă, putere - act,
devin mijloace pentru a fixa, precis, raţional, doctrina bisericii.
Prima întrebare care se pune pentru orice filosofie creştină, şi care se punea în
special pentru filosolia medievală, este a raporturilor dintre filosofie şi dogma supranaturală
a bisericii. Toma stabileşte aici o graniţă extrem de clară. Procedarea
raţională a intelectului este o ”introducere” în credinţă, o preambula fidei.
Adevărurile ştiinţei, ale ”luminii naturale” formează o treaptă anterioară credinţei,
tot aşa cum natura este o treaptă anterioară a graţiei. Raţiunea naturală nu duce
decât până la pragul sfinţeniei. Actul de credinţă este un act al voinţei libere şi tocmai
prin aceasta mai meritoriu. Nu există însă un adevăr dublu: adevărul este unul şi acelaşi.
Tocmai de aceea raţiunea şi dogma nu se pot contrazice. Una explică, prin ”lumina
naturală”, ceea ce cealaltă arată ca revelat. Sunt însă adevăruri pe care raţiunea nu le
poate înţelege: de ex. misterul păcatului originar, crearea profesionalului prin Logos etc.
Nu toţi profesionalii pot ajunge la adevărurile grele de căpătat ale intelectului filosofic;
de aceea credinţa este necesară. De altă parte însă, filosofía este necesară teologiei; ea
apără adevărurile credinţei contra oricărui atac, pe cale raţională.
Toma admite teza augusliniană după care Dumnezeu conţine în sine toate ideile
lucrurilor. Orice creatură corespunde, ca idee, unei esenţe divine. Teza augusliniană
este de origine platonică. Pentru Toma în orientarea lui aristotelică - ea nu va fi
valabilă decât pentru Dumnezeu. Pentru oameni, în schimb, ideile nu sunt decât copii
ale lucrurilor din experienţă. Numai pentru Dumnezeu este invers: esenţa divină
conţine ideile lucrurilor lumii. Fiinţa lucrurilor depinde, pentru Toma, constant de
Dumnezu. El este cauza tuturor cauzelor. Creaturile nu au în acest fel decât o
independenţă relativă. Creatura este totdeauna imperfectă. Aceasta explică şi de ce,
cu toată această dependenţă constantă faţă de divinitate, răul poate totuşi să existe pe
lume. Răul nu este decât o imperfecţiune care aparţine creaturii, o privaţiune, o
lipsă. El nu poate fi atribuit lui Dumnezeu. Un şchiop datorează faptul că se mişcă
puterii mişcării, dar faptul că şchiopătează defectului piciorului. Tot aşa creaturile
196