etica profesionala

dar o privire pătrunzătoare vede în ea totul... Nu este acolo în contemplaţie nici oboseală,
nici saturare, care ar cere odihnă... Insaţiabilitatea vine din faptul că satisfacţia nu face ca
să fie dispreţuit cel căruia o datorăm. Contemplând, contempli totdeauna mai mult;
văzându-te pe tine însuţi infinit, tot aşa ca şi obiectele tale, urmezi astfel natura ta
proprie. De altfel viaţa nu este o oboseală pentru nimeni, când ea este o viaţă pură; de ce
s-ar obosi cel care trăieşte cea mai bună dintre vieţi?
Această viaţă este înţelepciunea, o înţelepciune care nu se capătă prin reflexie,
fiindcă este întotdeauna prezentă, întreagă, fără nici o şovăire (care ea ar cere o
căutare reflectată): este înţelepciunea primă care nu vine de la un altul.
Este fiinţa însăşi care este înţelepciune; nu este mai întâi fiinţa ea singură şi apoi
fiinţa înţeleaptă. De aceea nici o înţelepciune nu îi este superioară.
Enn. V. 8.
AUGUSTIN
Fericitul Augustin (pentru biserica catolică, Sfântul
Augustin) s-a născut în 354 la Tagaste în Numidia. Mama
sa Monica, ce a avut mai târziu o mare influenţă asupra
lui, era creştină. Augustin îşi începe studiile în oraşul natal
şi le continuă la Cartagina, unde studiază retorica. El
însuşi devine profesor de retorică. Mai târziu, după
conversiunea sa la creştinism, după ce şi-a găsit în acest
fel liniştea interioară, el va considera tinereţea sa ca o
sumă de rătăciri: Augustin se împarte între prietenii săi,
între pasiunea pentru o prietenă de condiţie inferioară şi între strălucirile inteligenţei
şi ale retoricii. Lectura lui Hortensius a lui Cicero îi deşteaptă gustul pentru filosofic.
Îl preocupă problema naturii sufletului, a nemuririi lui, problema existenţei răului în
lume. Este câştigat de manicheism, doctrina care propovăduia, asemenea religiei
persane a lui Zoroastru, o separare radicală şi care nu se poate remedia între bine şi
rău, care există şi vor exista totdeauna în lume. Mai târziu, la Roma şi Milano, unde
profesează, Augustin va părăsi manicheismul pentru a adopta doctrina sceptică a
Noii Academii, a Academiei platonice reînfiinţate. Scepticismul este şi el numai o
etapă în căutarea pasională a lui Augustin, care are nevoie de ceva absolut, de o
certitudine. O găseşte, pentru un timp, în neoplatonism (vezi Plolin). Neoplatonismul
va forma pentru Augustin puntea de trecere între filosofia greacă şi iniţierea creştină.
La Milano, Augustin este impresionat adânc de predicile Episcopului Ambrosius.
Mama lui, care este aici cu el, are o influenţă mare asupra lui. Bolnav, el renunţă la
profesorat. Se retrage la moşia unui prieten, lângă Milano. În această retragere el
scrie - ieşite din discuţia cu prietenij, cu fratele şi fiul său, cu Monica - cele mai frumoase
dialoguri ale sale: Contra Academicos (contra scepticismului Noii Academii),
De beata vita (problema fericirii). De ordine (problema existenţei răului şi a integrării
lui în ordinea totală divină, a lumii). De quantiatae animae (suflet-corp). De
immortalitate animae şi Soliloquia (dialog cu sine însuşi despre nemurirea sufletului).
Tot aici este botezat de Ambrosius în 387. Reîntors în Africa (între timp Monica
moare), el este cerut ca preot. Viaţa lui este de acum înainte o viaţă de asceză şi
193