etica profesionala

este binele pentru acest om? Este binele pentru el însuşi, graţie vieţii perfecte pe care
o posedă (dar cauza binelui care este în el, este Binele care este dincolo de Inteligenţă
şi acesta este, într-un sens, cu totul altul decât binele care este în el). Proba este că în
această stare el nu mai caută nimic. Ce ar putea să mai caute? Lucruri inferioare? Nu.
El are perfecţia în el; acela care posedă acest principiu care dă viaţă, duce o viaţă care
îşi ajunge ei însăşi. Omul înţelept nu are nevoie decât de el însuşi pentru a fi fericit şi
a căpăta binele. Nu există bine pe care el să nu-l posede. Este adevărat că el caută alte
lucruri, dar el le caută pentru că-i sunt absolut necesare nu lui, dar lucrurilor care-i
aparţin; un corp îi este unit, el le caută pentru acest corp. Acest corp este şi el o fiinţă
vie, dar trăind dintr-o viaţă care are bunurile ei proprii şi care nu sunt acelea ale
profesionalului adevărat. Omul cunoaşte aceste bunuri ale corpului şi i le dă fără ca să
distrugă cu nimic viaţa care îi este proprie lui.
În soarta adversă, fericirea sa nu este micşorată; el este neschimbător, ca şi viaţa
pe care o posedă, când cei care îi sunt aproape sau prietenii săi mor, el ştie ce este
moartea şi cei care o suferă o ştiu şi ei dacă sunt înţelepţi. Pierderea apropiaţilor săi şi
a rudelor sale nu-i mişcă decât partea raţională, suferinţa acestora nu-l atinge.
DESPRE FRUMUSEŢEA INTELIGIBILĂ
Există în natură o raţiune, care este modelul frumuseţii din corpuri; dar există în
suflet o raţiune şi mai frumoasă încă, din care vine aceea care este în natură. Ea se
arată în modul cel mai distinct în sufletul înţelept, unde progresează către frumuseţe;
ea împodobeşte sufletul, îl luminează, venită ea însăşi dintr-o lumină superioară, care
este frumuseţea primă; fiind în suflet, ea îl face să înţeleagă ce este raţiunea care este
înaintea ei însăşi, aceea care nu mai vine în lucruri, care nu mai e în alte lucruri, dar
în ea însăşi. Nu este propriu-zis o raţiune; este creatorul primei raţiuni, a frumuseţii
care este în suflet ca şi în materie; este Inteligenţa, Inteligenţa eternă, nu inteligenţa
care nu gândeşte decât câteodată, căci ea nu are de dobândit gândirea. Ce imagine neam
putea face despre ea, fiindcă orice imagine trebuie luată dintr-un lucru inferior?...
Acolo viaţa este uşoară; adevărul este mama (a zeilor) şi cea care-i alăptează,
substanţa şi hrana lor; ei (zeii) văd tot, nu numai lucrurile care sunt supuse generării,
dar şi lucrurile care posedă fiinţa şi pe ei înşişi printre ele. Totul este transparent;
nimic obscur şi nimica rezistent; toate sunt clare pentru toate, până în intimitatea lor;
este lumină pentru lumină. Fiecare are totul în el şi vede totul în fiecare altul: totul
este peste tot, totul este tot, fiecare este tot. Măreţia este fără limită; fiecare este mare,
fiindcă ce este mic chiar este mare; acolo soarele este toate astrele şi fiecare astru este
soarele şi toate astrele. Fiecare are un caracter distinct, deşi totul apare în el. Mişcarea
este mişcarea pură... Repausul nu este tulburat de mişcare, fiindcă nu se amestecă
nimic instabil. Frumosul este frumos pur, fiindcă nu este conţinut în ce nu este
frumos. Fiecare înaintează, dar nu pe un teren străin: locul unde este, este însuşi aceea ce
este. Locul de unde vine nu-l părăseşte, când el se înalţă către culmi. Şi nu este adevărat
că el este altul şi că alta este regiunea pe care o locuieşte: căci subiectul său este
Inteligenţa şi el însuşi este inteligenţă. Imaginaţi că cerul nostru vizibil, care este
luminos, ai face să se nască toată această lumină care vine de la el: numai aici o lumină
diferită vine din fiecare parte diferită şi fiecare este numai o parte; acolo fiecare lucru
vine veşnic din tot şi în acelaşi timp fiecare lucru este totul; noi ne imaginăm ca o parte,
192