etica profesionala

necesită existenţa unor astfel de instituţii oficiale. În cadrul formelor neinstituţionale
ale reglementării comportamentului uman nu există o separare certă a subiectului şi
obiectului cerinţelor. Morala se constituie pe relaţiile nemijlocite între oameni, iar
raportul juridic presupune existenţa unui mediator, a instituţiilor juridice.
Concomitent, există şi un şir de deosebiri dintre drept şi morală în ceea ce
priveşte conţinutul lor. Morala există în calitate de cod al regulilor nescrise, iar
normele dreptului sînt formulate într-o formă scrisă - legi, decrete, decizii judecătoreşti,
contracte. Morala îşi formulează cerinţele într-o formă abstractă: „Să nu ucizi!”,
„Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău!” 13 , iar dreptul conţine o formulă
concretă a comportamentului şi a interdicţiei. Normele moralei propun idealul
comportamentului uman şi din această cauză morala se pare ruptă de realităţile vieţii,
cere, de multe ori, de a desconsidera personalul, egoismul, iar dreptul, dimpotrivă,
este absorbit de viaţă. Morala este adresată, mai ales, lumii intrinseci şi conştiinţei
profesionalului, iar dreptul reglementează numai faptele oamenilor şi nu poate să se
amestece în lumea lor spirituală. Normele dreptului emană din egalitatea formală
dintre oameni, care oferă posibilitatea de a reglementa conflictele sociale din cadrul
societăţii, iar morala nu recunoaşte acest principiu, modul ei de abordare este orientat
spre criteriul individual. În fiecare ţară există norme şi sisteme morale diverse, iar
dreptul este unic şi reglementează toate raporturile din acea ţară.
Prin urmare, dreptul şi morala sînt nişte părţi componente ale vieţii spirituale a
societăţii. Totodată, între ele ca mijloace de reglementare a vieţii sociale există şi
deosebiri importante. Ele se deosebesc prin: a) obiectul reglementării; b) modul de
reglementare; c) mijloacele de asigurare a realizării normelor respective (prin
caracterul sancţiunilor).
Dreptul reglementează numai comportamentul social semnificativ, el nu trebuie,
spre exemplu, să intervină în viaţa privată a profesionalului, ci trebuie să asigure o
garanţie împotriva unei astfel de intervenţii. Obiect al reglementării morale este atît
comportamentul social semnificativ, cît şi viaţa privată, relaţiile dintre diferite
persoane (prietenia, dragostea, ajutorul reciproc etc.).
Modul de reglementare efectuat prin intermediul dreptului este actul juridic creat
de puterea statală şi relaţiile de drept ce se cristalizează pe baza şi în limitele
normelor de drept. Morala reglementează comportarea subiecţilor prin intermediul
opiniei publice, prin obiceiurile şi tradiţiile recunoscute şi respectate de toţi membrii
comunităţii, prin intermediul conştiinţei individuale.
Respectarea normelor de drept este asigurată de un aparat de stat special, care
aplică stimularea sau condamnarea juridică, precum şi constrîngerea statală şi
sancţiunile juridice. În cadrul moralei acţionează numai sancţiunile spirituale:
stimularea sau condamnarea morală ce vine de la societate, de la colectiv, de la cei
din jur şi totodată autoaprecierea personală a profesionalului, conştiinţa lui, care se
manifestă prin oprobiul public, marginalizarea, desconsiderarea, regretul, mustrarea
de conştiinţă. Prin urmare, particularitatea normelor morale este legată şi de
sancţiunile care le sînt proprii. Sociologii români M. Ralea şi T. Hariton consideră că
sancţiunea morală emană de la opinia socială spontană (de la „lume”), ea are un
13 Biblia, op. cit, 20:13,16
19