etica profesionala

Şi dacă, trecând de la ocupaţiile frumoase la discursurile frumoase, vrem să
vedem şi aici cauza acestei frumuseţi în simetrie, cum vom vorbi de simetrie în
ocupaţiile frumoase, în legluiri, în ceea ce cunoaştem sau în ştiinţe? Teoremele sunt
simetrice unele altora; ce înseamnă aceasta? că ele se acordă? Dar este un acord şi
concordanţă între părerile celui rău. Această părere, că temperanţa este o prostie, este
în acord cu cealaltă; că justiţia este o naivitate generoasă: este acord şi concordanţă
de la o părere la cealaltă. Iată însă virtutea care este o frumuseţe a sufletului şi o frumuseţe
mult mai reală decât toate cele despre care vorbeam adineauri: în ce sens are
ea părţi simetrice? Nu există părţi simetrice, în felul în care mărimile sau numerele
sunt simetrice, oricât de adevărat ar fi că sufletul conţine o multiplicitate
de părţi. Căci în ce raport se fac combinările sau amestecul părţilor sufletului şi al
teoremelor ştiinţifice? Şi inteligenţa care este aparte, în ce va consta frumuseţea ei?
Să reluăm deci şi să spunem mai întâi ce este frumuseţea prin corpuri. Este o
calitate care devine sensibilă la prima impresie, sufletul se pronunţă asupra ei cu
inteligenţă: el o recunoaşte, o primeşte şi, într-un oarecare fel, se adaptează ei. Afirmăm
deci că sufletul fiind ceea ce este, este aproape de esenţa reală, care îi e superioară, se
complace în privirea fiinţelor de acelaşi fel cu el, le raportează la el; îşi aduce aminte de
el însuşi şi de ceea ce îi aparţine. Ce asemănare este între frumuseţile de acolo şi cele de
aici? Dacă este o asemănare, să fie într-adevăr asemănătoare. Dar cum sunt ele şi unele
şi altele frumuseţi? Este, spunem noi, fiindcă participă la o idee. Căci orice lucru lipsit de
formă şi destinat a primi o formă sau o idee rămâne urât şi e străin raţiunii divine, atâta
timp cât el nu este părtaş unei idei sau unei forme. Deci ideea se apropie, şi ea pune în
ordine, combinându-le, părţile multiple din care o fiinţă este făcută; ea le reduce la un tot
convergent şi creează unitatea, punându-le de acord între ele. Frumuseţea rezidă deci în
această fiinţă când ea este adusă la unitate - şi ea se dă tuturor părţilor şi întregului. Dar
când ea apare într-o fiinţă una şi omogenă, ea dă aceeaşi frumuseţe ansamblului; este ca
şi cum o putere naturală, procedând în felul artei, ar da frumuseţea, în primul caz, unei
case întregi cu toate părţile sale; în cazul al doilea, unei singure pietre. Astfel frumuseţea
corpului derivă din participarea sa la natura divină.
În ce priveşte frumuseţile mai înalte, care nu pot fi percepute prin senzaţie,
acelea pe care le vede sufletul şi asupra cărora el se pronunţă fără organele simţurilor,
trebuie să ne ridicăm mai sus şi să le contemplăm părăsind senzaţiile care trebuie să
rămână jos. Nu poţi să te pronunţi asupra frumuseţilor sensibile fără să le fi văzut şi
intuit ca frumoase - dacă eşti de exemplu născut orb.
În acelaşi fel nu poţi să te pronunţi asupra frumuseţii ocupaţiilor dacă nu primeşti
cu dragoste această frumuseţe tot aşa ca şi pe aceea a ştiinţelor şi altor lucruri
asemănătoare, dacă nu-ţi reprezinţi cât este de frumoasă faţa dreptăţii şi a temperanţei, şi
că nici steaua dimineţii, nici steaua de seară nu sunt atât de frumoase. Le vedem - când
avem un suflet capabil de a le contempla; şi văzându-le, noi simţim o bucurie, o mirare
şi o tremurare mult mai tare decât în cazul precedent, fiindcă noi atingem nişte realităţi.
Căci acestea sunt emoţiile care trebuie să se producă cu privire la frumos: o înmărmurire,
o mirare fericită, dorinţa, dragostea şi teama însoţite de plăcere. Dar este posibil de a
simţi aceste emoţii (şi sufletul le simte într-adevăr) chiar cu privire la lucrurile invizibile;
orice suflet, ca să spunem aşa, le simte dar în special acela care este îndrăgostit...
188