etica profesionala

ultima analiză, a Unului. Ajungem la aceasta prin dialectică. Ea depăşeşte ceea ce
este obscur în percepţie sau în simpla cunoştinţă logică-discursivă. Dialecticii ne
permite să contemplăm Ideile, modelele lucrurilor. Dar cum vom ajunge, fiind imperfecţi,
la cunoaşterea a ceea ce este mai perfect, la o cunoaştere cu totul superioară, a
Unului, în care toate sunt una? Nu se poate ajunge decât prin Extaz, pe care Plotin
însuşi pretinde de a nu-l fi avut decât o singură dată în viaţa lui. Toată filosofía lui
Plotin este astfel animată de o puternică tendinţă idealistă, dar de un idealism colorat
religios care duce către divinitatea transcendentă oricărei hypostaze; acest caracter
religios face ca filosofía lui să fi putut servi ca un punct de trecere între gândirea
filosofiei antice şi cea creştină; deşi diferenţa este mare (Dumnezeul creştin nu
produce prin emanaţie, ci prin creaţie liberă, prin inteligenţa, voinţa şi bunătatea lui).
DESPRE FRUMOS
Frumosul se găseşte mai ales în vedere; el există şi în auz, în împreunarea
cuvintelor şi în muzica de orice fel; căci melodiile şi ritmurile sunt frumoase; există
încă, dacă ne ridicăm de la senzaţie către un domeniu superior, ocupaţii, acţiuni, feluri
de a fi, care sunt frumoase; există o frumuseţe a ştiinţelor, şi una a virtuţilor. Este vreo
frumuseţe anterioară aceleia? discuţia o va arăta. Ce face că vederea îşi reprezintă
frumuseţea într-un corp, că auzul este prins de frumuseţea sunetelor? Este o singură şi
aceeaşi frumuseţe prin care toate lucrurile sunt frumoase, sau există o frumuseţe
diferită în corpuri şi în celelalte fiinţe? Şi ce sunt aceste frumuseţi? Sau ce este această
frumuseţe? Unele fiinţe - corpurile - sunt frumoase nu prin substanţa lor însăşi, ci prin
participare; altele sunt frumoase în ele însele - ca virtutea, căci este clar că aceleaşi
corpuri sunt când frumoase, când fără frumuseţe, ca şi cum fiinţa corpului ar fi diferită
de aceea a frumuseţii. Ce este această frumuseţe prezentă în corpuri? Este primul lucru
de cercetat. Ce atrage ochii celor ce privesc şi le dă, în contemplare, bucuria? Dacă
descoperim o vastă frumuseţe a corpurilor, ne vom putea, poate, servi de ea ca de o
treaptă pentru a contempla celelalte frumuseţi. Toată lumea, ca să spunem aşa, afirmă
că frumuseţea vizibilă este o simetrie a părţilor una faţă de alta şi în raport cu întregul,
culorile frumoase se adaugă acestei simetrii; frumuseţea din fiinţe, ca de altfel din toate
celelalte, este simetria şi măsura lor; pentru cel ce gândeşte astfel, fiinţa frumoasă nu
va fi o fiinţă simplă, ci numai - şi în mod necesar - o fiinţă compusă; mai mult – întregul
acestei fiinţe va fi frumos; iar părţile sale nu vor fi frumoase fiecare pentru ea însăşi,
ci combinându-se aşa fel ca ansamblul lor să fie frumos. Cu toate acestea, dacă
ansamblul este frumos, trebuie necesar ca şi părţile să fie frumoase şi ele; desigur că un
lucru frumos nu este făcut din părţi urâte şi tot ceea ce el conţine este frumos. În plus,
culorile, care sunt frumoase, ca şi lumina soarelui, vor fi, în această teză, în afara
frumuseţii, fiindcă ele sunt simple şi nu îşi trag frumuseţea lor din simetria părţilor. Şi
aurul, cum este el frumos? Şi fulgerul care se vede în noapte, cine-l face să fie frumos?
Este la fel cu sunetele; frumuseţea unui sunet simplu se va pierde; şi cu toate acestea,
foarte adeseori, fiecare din sunetele care fac parte dintr-un ansamblu frumos este frumos
prin el însuşi. Şi dacă vedem aceeaşi faţă, cu proporţii care rămân identice, când
frumoasă, când urâtă, cum să nu spunem că frumuseţea care este în aceste proporţii
este altceva decât ele, şi că această faţă bine proporţionată este frumoasă prin altceva?
187