etica profesionala

trecutul, cât şi viitorul. În sfârşit, o altă însuşire proprie sufletului înzestrat cu raţiune
este că el iubeşte pe aproapele său, precum iubeşte şi adevărul şi modestia, cunoaşte
legea naturală şi nu respectă altceva mai presus decât pe sine însuşi. Astfel între
dreapta raţiune şi între raţiunea practică a justiţiei nu se găseşte nici o deosebire.
O pierdere nu este decât o transformare, şi în aceasta natura găseşte
plăcere, ea care creează toate lucrurile atât de înţelepţeşte, din vecie tot aşa a
făcut şi la infinit tot aşa va face. Cum poţi să zici atunci că toate evenimentele ce
au fost sau cele ce vor mai veni sunt nenorocite şi că, prin urmare, printre atâţia
zei, nu s-a găsit nici o putere cerească să îmbunătăţească condiţiile acestea, ci că
dimpotrivă lumea este ursită să rămână mereu încătuşată de rele continue?
M. Aureliu: Către mine însumi.
Trad. de Şt. Bezdechi
PLOTIN
S-a născut în Egipt în 205 d. Chr. Viaţa sa ne este
cunoscută prin relatorea lui Porphyrus, elevul său, care s-a
îngrijit şi de punerea în ordine a scrierilor sale. A început să
studieze filosofía la 28 de ani. Decepţionat la început, a
cunoscut la urmă pe Amtnonios Saccas, care profesa, la
Alexandria, o doctrină neoplatonică. „Iată omul pe care îl
căutam.” A urmat învăţământul lui Ammonios timp de 11 ani.
Vrând să cunoască doctrina perşilor şi pe cea indică, a urmat pe
împăratul Gordian în campania sa, sfârşită printr-o înfrângere
în Mesopotamia. Plotin fuge în Antiochia. La 40 de ani vine la
Roma unde fondează o şcoală; învăţământul era oral şi Plotin
nu a început să scrie decât mult mai târziu, pe la 50 de ani. Avea o uşurinţă mare de a
improviza. Scrierile sale sunt însă dense, condensate, totuşi cu accente de mare
entuziasm poetic. Plotin era cunoscut pentru firea sa blândă; dădea sfaturi cu multă
bunăvoinţă. Era privit cu prietenie de împăratul Gallerius şi de soţia acestuia. Bolnav,
a murit în 270 la moşia unui prieten în Campania.
Plotin este un cunoscător admirabil al întregii filosofii antice. Scrierile sale
(compuse din tratate scurte reunite în cele şase Enneade) sunt, de multe ori,
comentarii în jurul unui text sau idei platonice, aristotelice sau stoice. Tema care
domină însă în neoplatonismul alexandrin este a transcendenţei divine. Divinitatea
este pentru Plotin în afara lumii cu totul deasupra ei. Este Unul, sau Binele,
imobil în el însuşi; Unul nu are nici gândire, nici voinţă care ar presupune pluralitatea;
este perfecţia supremă, despre care nu se poate spune însă decât că există. Unul
este prima hypostază. Din bogăţia lui ies celelalte două hypostaze: Inteligenţa şi mai
jos, Sufletul. Inteligenţa este sediul Ideilor, aşa cum o concepuse Platon; a modelelor
tuturor lucrurilor; ca admite deci o pluralitate a esenţelor inteligibile. Sufletul este o
emanaţie a Inteligenţei, el este viaţă eternă, este nemuritor. În ceea ce priveşte
lumea materială, a devenirii corpurilor, ea este existente cea mai degradată până
la care de abia mai ajunge lumina care izvorăşte din strălucirea Unului şi
Binelui. De aceea tot efortul filosofiei lui Plotin tinde către o degajare de tot ceea ce
este material şi sensibil pentru a ajunge la contemplarea frumuseţii Inteligenţei şi, în
186