etica profesionala

măsura valorii sale, să ia o parte egală din durată, materie, forţă, activitate şi din
evenimente. în scopul acesta, nu compara calităţile izolate ale indivizilor unele cu
altele, ci cată de vezi dacă însuşirile unuia, în întregul lor, sunt deopotrivă cu
însuşirile altei persoane, în totalitatea lor.
Fie lumea un vălmăşag de atomi sau un cosmos orânduit inteligent, un lucru
rămâne sigur: eu sunt o parte a întregului guvernat de forţele fizice şi totodată mă aflu
într-o conexiune strânsă cu toate părţile omogene mie. Astfel pătruns de principiul
dintâi, nu voi fi nemulţumit de nici una din loviturile ce mi le sorteşte mie, ca parte,
întregul; căci întregul nu cuprinde nimic, care să nu-i fie prielnic. Nu există nici un
fenomen în sistemul lumii, care să nu slujească acestui sistem, însuşirea aceasta
o au şi toate fiinţele naturale, şi natura mai are şi această superioritate mai
extinsă: nimic din afară nu poate să o silească să creeze ceva dăunător ei însăşi.
Dacă cuget, deci, că nu-s decât o parte a unui asemenea întreg, am să fiu împăcat cu
toate schimbările ce au loc înlăuntrul său. Apoi deoarece stau în strânsă legătură cu
celelalte părţi omogene, nu am să fac nimic împotriva binelui obştesc, ci, cu luareaminte
spre semenii mei, îmi voi îndrepta străduinţa numai spre folosul public, şi mă
voi abate de la faptele contrare. Ţinându-mă de normele acestea, viaţa mea se va
scurge fericită, tot aşa de fericită, ca aceea, după cum se vede de fapt în societate, a
cetăţeanului care trece de la un act de interes social, înainte la altă acţiune de folos
public, în vreme ce primeşte voios toate sarcinile ce Statul i le impune.
De ce îngrijorarea asta? Îţi stă în putinţă să vezi ce ai de făcut în momentul
acesta, şi după ce ţi-ai aflat datoria, să umbli binevoitor şi cu pasul sigur pe calea
aceasta; dacă însă nu vezi ce ai de făcut, opreşte-te şi cere povaţă de la alţii mai buni
ca tine, iar dacă ţi se pun încă alte piedici în cale, mergi oricum înainte, cu mijloacele
ce le ai la îndemână; cu chibzuinţă şi silinţa voioasă la treaba ce ţi se pare dreaptă.
Lucrul cel mai bun e să izbuteşti: neizbândirea priveşte numai scopul urmărit.
Senin şi totdeodată uşor de entuziasmat, voios şi totdeodată serios, aşa este bărbatul
care totdeauna se călăuzeşte după mintea lui.
Cugetă adesea la veşnicie şi la infinitul spaţiului şi dă-ţi seamă că orice fiinţă
individuală comparată cu universul pare o sămânţă de smochină şi alături de infinitul
timpului, pare o clipă, în care cineva învârteşte un sfredel.
Însuşirile sufletului înzestrat cu raţiunea sunt: se priveşte pe sine însuşi, se
analizează singur, se formează singur, după placul lui. Fructul, pe care îl rodeşte, îl
gustă el însuşi, în vreme ce de fructele plantelor şi de foloasele ce ni le aduc
dobitoacele se bucură alţii. El îşi împlineşte ţelul său determinat, oricât de scurtă ar fi
viaţa. Cu el nu are loc ceea ce se petrece la un balet sau la o piesă de teatru şi altele
de acest fel, unde din pricina unui incident, acţiunea întreagă rămâne neterminată;
dimpotrivă, el îşi conduce, oriunde şi oricând s-ar fi întrerupt acţiunea - misiunea sa
deplin şi fără lacune până la capăt, aşa că poate să-şi spună: mi-am făcut datoria.
Totdeodată el transformă lumea întreagă împreună cu spaţiul deşert ce o împresoară
şi cercetează forma ei; el se extinde în timpul infinit, cuprinde şi contemplă reînvierea
periodică a tuturor lucrurilor şi cunoaşte din fenomenul acesta că urmaşii noştri nu
vor vedea nimic nou, precum şi cei ce au fost înaintea noastră n-au văzut nici ei
altceva decât vedem noi, aşa că întrucâtva chiar un om de patruzeci de ani, numai
dacă are ceva spirit, pe baza legii de repetare a seriilor istorice, poate înţelege atât
185