etica profesionala

Dacă în orice faptă prezentă a ta urmezi totdeauna raţiunea sănătoasă; dacă îţi
faci datoria de fiecare moment cu zel, cu putere, cu bunăvoinţă, şi fără a te uita la
lucrurile lăturalnice, şi cauţi să păstrezi curat geniul din tine, ca şi cum ar trebui să-l
restituieşti îndată; dacă lucrezi astfel fără teamă şi fără speranţă, şi eşti mulţumit cu
fiecare activitate prezentă conformă naturii şi cu iubirea eroică de adevăr în cuvintele
şi manifestările tale, vei duce o viaţă fericită, şi nu există nimeni, care te-ar putea
împiedica să lucrezi astfel.
Nici una din faptele tale să nu aibă loc la întâmplare, ci toate, aşa cum îngăduie
regulile artei de a trăi.
Lumea se duce în vilegiatură la ţară, la mare, la munte, şi tu însuţi ai obiceiul să
doreşti cu aprindere aşa ceva. Toate astea însă se datoresc neştiinţei şi slăbiciunii,
deoarece îţi este la îndemână să te retragi, în orice oră îţi place, în tine însuţi. Nu este
pentru om refugiu mai tihnit şi mai liniştit ca sufletul său propriu, mai ales când el are în
sine însuşi însuşiri, a căror privire îi procură pe loc o linişte desăvârşită, şi calmul
acesta, după părerea mea, nu este altceva, decât armonie sufletească. Ţine cât mai
adeseori asemenea şedinţe liniştite de reculegere interioară şi înnoieşte-te atunci pe
tine. Şi de ai avea atunci în faţa ta principiile acelea scurte şi simple, ce vor fi de ajuns
să-ţi însenineze sufletul, şi să te facă în stare să suporţi cu răbdare lumea, la care te
reîntorci! Căci împotriva cărui lucru să fii răuvoitor? Contra răutăţii oamenilor? Dar
aminteşte-ţi de principiul, că fiinţele s-au născut unele pentru altele, că răbdarea este o
parte a dreptăţii, că profesionalii păcătuiesc nu dinadins, şi, în fine, că multor oameni nu
le-a adus nici un folos faptul de a fi trăit în duşmănie, bănuieli, în ceartă şi ură; ei au
murit şi s-au făcut cenuşă. Aşadar încetează să-ţi mai faci griji. Ori poate eşti nemulţumit
cu soarta ce ţi s-a dat în urma orânduirii universului? Atunci adu-ţi aminte de alternativa
aceasta: ori ne ocârmuieşte o providenţă, ori totul nu este decât o ciocnire de atomi, sau
adu-ţi aminte de dovezile că lumea aceasta se aseamănă cu un oraş. Ori te supără accidentele
corpului? Ei bine, ai curaj, şi nu uita că spiritul cugetător, dacă s-a recules şi
după ce a devenit conştient de puterea sa proprie, nu mai poate fi împiedicai de către nici
o excitaţie slabă ori aspră a sensibilităţii noastre, şi ia aminte la toate celelalte doctrine,
ce ai auzit relativ la durere şi plăcere şi pe care ţi le-ai însuşit ca adevărate. Ori poate te
mână încoace şi încolo setea deşartă de glorie? Dar ţine seamă, cât de repede se cufundă
toate în groapa uitării, ce abis infinit de timp a fost înainte şi mai vine după tine, cât de
nevrednice sunt laudele altora, cât de schimbători şi nestatornici sunt aceia care te
aprobă, şi cât de îngust este cercul în care se închide gloria ta! Pământul întreg nu este
decât un punct în univers, şi ce colţişor mic pe el reprezintă locuinţa ta! Şi aici, câţi sunt
aceia ce le vor slăvi, şi de ce fel sunt? Hotărăşte-te deci în cele din urmă să te retragi în
ogoraşul acela mic, care eşti tu însuţi, şi mai înainte de orice nu te risipi şi nu te opinti, ci
rămâi liber, şi priveşte toate lucrurile cu ochiul neînfricoşat, ca om, cetăţean, ca fiinţă
muritoare.
Însă printre adevărurile cele mai folositoare, îndreaptă-ţi mai ales luarea-aminte
spre aceste două: întâi, că obiectele din afară nu stau în atingere cu sufletul nostru, ci
el stă imobil, exterior acestora, prin urmare tulburările păcii tale lăuntrice iau naştere
numai din închipuirea ta, şi al doilea, că toate lucrurile ce le vezi se alterează foarte
repede şi nu vor mai fi. Şi la câte prefaceri n-ai fost martor ocular! Ţine minte fără
întrerupere: lumea este prefacere, viaţa închipuire.
181