etica profesionala
trădează însă în ce constă tendinţa noastră proprie. Atunci trebuie ca printr-un efort propriu noi să căutăm să insistăm de partea cealaltă. Căci vom întâlni mijlocia în măsura în care ne depărtăm de ce este opus ei, tot aşa după cum îndreptăm un lemn care este strâmbat. Aceasta poate fi în multe cazuri deosebit de greu. Etica către Nicomac VIRTUTEA, CALE DE MIJLOC: TABLOU AL VIRTUŢILOR Oriunde, calea de mijloc are avantajul de a produce cel mai bun fel de a fi. Şi poţi să te convingi de aceasta deopotrivă prin inducţie şi prin raţionament. Astfel contrariile se deduc în mod reciproc, iar extremele sunt deopotrivă opuse între ele şi opuse mijlociei... Printr-o consecinţă necesară, virtutea morală trebuie să consiste în oarecare mijlocii şi într-o poziţie medie. Rămâne de cercetat care mijlocie este anume virtutea. Pentru a pune sub ochi exemple, să le luăm din tabloul următor în care le vom putea studia. Mânie - Impasibilitate - Blândeţe. Temeritate - Laşitate - Curaj. Obrăznicie - Timiditate - Modestie. Desfrâu - Insensibilitate - Cumpătare. Ură - (fără nume) - Indignare virtuoasă. Profit - Pierdere -Justiţie. Risipă - Zgârcenie - Largheţă. Lăudăroşenie - închis în sine - Veracitate. Linguşire - Duşmănie - Prietenie. Serviabilitate - Egoism - Demnitate. Moliciune - Grosolănie - Răbdare.Vanitate - Josnicie - Mărinimie. Înşelăciune - Naivitate (prostie) - Prudenţă. Morala către Eudem VIRTUTEA CALE DE MIJLOC: CUMPĂTAREA Cumpătarea este mijlocia între desfrâu şi insensibilitate în materie de plăceri. Cumpătarea, ca, în general, orice altă virtute, este o excelentă dispoziţie morală. Şi o excelentă dispoziţie morală nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însă, în această materie, excelentul este media între exces şi lipsă. Amândouă extremele ne fac tot atât de condamnabili şi păcătuim şi printr-unul şi printr-altul. Fiindcă această cale de mijloc este cea mai bună, cumpătarea va ţine media între desfrâu şi insensibilitate şi ea va fi termenul mediu al acestor două extreme. Dar dacă cumpătarea priveşte plăcerea şi neplăcerea, ea nu se aplică tuturor plăcerilor şi tuturor neplăcerilor. În acest fel fiindcă avem plăcerea să privim un tablou, o statuie sau alt obiect asemănător, nu vom merita să fim numiţi necumpătaţi sau desfrânaţi. Şi tot aşa pentru plăcerile auzului sau ale mirosului. Dar poţi să fii pentru acelea ale tactului sau ale gustului. Un om nu va fi cumpătat, chiar cu privire la aceste plăceri particulare, cînd el nu are nici un sentiment sub influenţa unuia dintre ele. Dar el va fi cumpătat dacă, simţindu-le el nu se lasă stăpînit de ele pînă la punctul de a-şi neglija, pentru un exces de satisfacţie, toate datoriile sale şi adevărata cumpătare va consta în a rămîne cuminte şi moderat, pentru motivul că este bine să fii aşa. Căci dacă te abţii de la orice exces în aceste plăceri fie din frică, sau dintr-un sentiment analog, nu mai este vorba de cumpătare. De aceea, în afară de om, noi nu spunem niciodată despre celelalte animale că sunt cumpătate; căci ele nu posedă raţiunea care le-ar servi pentru a distinge şi a alege ceea ce este bun; şi orice virtute se aplică binelui şi nu priveşte decît pe acesta. Morala Mare 176
EPICUR Epicur s-a născut în anul 341 în. Christ., lângă Atena şi îşi petrece copilăria în insula Samos. Doctrina filosofică ce l-a reţinut mai mult a fost atomismul lui Democrit. În 305 el fondează, la Atena, într-o grădină, şcoala lui proprie pe care o conduce, extrem de iubit de discipolii săi, până la moartea sa, în 270. Doctrina sa era constituită din logică, fizică şi morală. Logica lui Epicur este simplă: totul este cunoscut prin simţuri şi dacă avem idei generale despre lucruri, acestea sunt reziduuri ale impresiunilor noastre anterioare: nu este deci adevărat, în gândirea noastră, decât ceea ce se poate fonda şi verifica printr-o percepţie; reprezentările fanteziei noastre sau noţiunile care nu au această fundare sunt iluzorii. Este deci o logică sensualistă, simplistă. Consecinţele acestui criteriu de separare între ce este fondat pe simţuri şi deci adevărat şi ce este iluzoriu servesc ca introducere în doctrina sa etică şi asigură un mijloc pentru a scăpa, de exemplu, de frica zeilor, sau de tot ce poate să neliniştească, depăşind clipa prezentă, pentru a ajunge la liniştea ataraxiei. Fizica sa este şi ea în serviciul eticii. O considerare a naturii trebuie să înlăture pentru oameni frica şi superstiţia. În general, fizica epicureică urmează teza atomistă, materialistă, a lui Democrit; lumea este constituită din atomi, elemente materiale. Există însă câteva deosebiri între atomismul lui Democrit şi cel epicureic. Atomii sunt, pentru Epicur, prea mici pentru a fi văzuţi, în timp ce Democrit admitea şi atomi mai mari. Democrit explica mişcările atomilor prin lovire, în timp ce Epicur le explica prin cădere, provocată de gravitate, de greutatea lor; cum însă această cădere este paralelă, trebuie admis că o dată cel puţin câţiva atomi au putut să se deroge din această mişcare, ca printr-o „declinare” (Lucreţiu: clinamen) să se întâlnească cu alţii şi să înceapă astfel procesul de combinare care explică devenirea lumii. Ar fi însă exagerat a se vedea în acest clinamen, aşa cum au făcut-o unii, un element de libertate în această fizică materialistă. În ce priveşte etica, ea are un caracter empirist Plăcerea şi durerea sunt mobilele acţiunii, nu numai pentru oameni, dar şi pentru animale. Fericirea nu poate consta decât în fixarea unei plăceri stabile şi în el minarea a tot ce aduce neliniştea, suferinţa. Este însă mai greu pentru om decât pentru animale de a fi mulţumit; el nu trăieşte numai în prezent; trebuie eliminate suferinţele trecutului, ale amintirii şi neliniştile viitorului. Toate acestea se pot face pe cale raţională. Omul dispune de raţiune. Fericirea raţională nu poate consta pentru el în plăcerile vulgare ale simţurilor sau în plăcerile momentului, aşa cum o recomanda doctrina hedonistă a lui Aristipp, dar într-o fericire superioară, raţională, într-o linişte calmă, în ataraxie: „când spunem că plăcerea este scopul unei vieţi fericite, nu trebuie închipuit că înţelegem să vorbim de acele feluri de plăceri care se găsesc în plăcerile dragostei sau în lux şi în excesul meselor copioase, aşa cum au vrut să o insinueze câţiva ignoranţi, ca şi duşmanii sectei noastre... Această plăcere care este centrul fericirii noastre nu constă în altceva decât în a avea spiritul lipsit de orice agitaţie şi corpul lipsit de durere” (din scrisoarea lui Epicur către Meneceu). Etica are pentru Epicur rolul activ şi puterea de a arăta, 177
- Page 125 and 126: În al doilea rînd, cu toate că n
- Page 127 and 128: forme ale distracţiei. În opunere
- Page 129 and 130: PARTEA A TREIA Temeliile eticii pro
- Page 131 and 132: exigenţelor propriei întreprinder
- Page 133 and 134: morală, spre convingeri, iar demni
- Page 135 and 136: acceptabil să furi, ca furtul să
- Page 137 and 138: mod independent, neinfluenţat de a
- Page 139 and 140: TEMA NR. 2 Etica ecologică Planul:
- Page 141 and 142: unei teorii atotcuprinzătoare a va
- Page 143 and 144: În această ordine de idei, agricu
- Page 145 and 146: Condiţiile de utilizare a mărcii
- Page 147 and 148: - supravieţuirea umanităţii şi
- Page 149 and 150: asume responsabilitatea socială ca
- Page 151 and 152: ponente ale sale fundamentează ati
- Page 153 and 154: Politeţea este permanentă. Profes
- Page 155 and 156: corectitudinii fireşti. Ca virtute
- Page 157 and 158: Eticheta este dependentă de cultur
- Page 159 and 160: PARTEA A CINCEA Tema: PROFEŢII DEO
- Page 161 and 162: evlavios? - E, după părerea mea,
- Page 163 and 164: timpul lunii sau al anului, ca să
- Page 165 and 166: soarelui refuză întâi să vadă,
- Page 167 and 168: ARISTOTEL S-a născut la Stagira (C
- Page 169 and 170: de forme şi scopuri, care tind toa
- Page 171 and 172: exemplu, de ce focul este cald; ele
- Page 173 and 174: VIRTUŢILE ETICE ŞI DIANOETICE Fii
- Page 175: demnităţii, care tinde către ono
- Page 179 and 180: ăzboaie; graniţele imperiului sun
- Page 181 and 182: Dacă în orice faptă prezentă a
- Page 183 and 184: să împlineşti toate proiectele t
- Page 185 and 186: măsura valorii sale, să ia o part
- Page 187 and 188: ultima analiză, a Unului. Ajungem
- Page 189 and 190: Trebuie deci să vă întrebaţi ş
- Page 191 and 192: DESPRE FERICIRE În ce ne priveşte
- Page 193 and 194: dar o privire pătrunzătoare vede
- Page 195 and 196: Ca pentru toată lumea creştină,
- Page 197 and 198: datorează existenţa lor lui Dumne
- Page 199 and 200: Iată al doilea motiv: în acelaşi
- Page 201 and 202: Căci Dumnezeu este în acelaşi ti
- Page 203 and 204: cunoaşterii teologice, el propune
- Page 205 and 206: THOMAS HOBBES Thomas Hobbes (citeş
- Page 207 and 208: judeca înseamnă după Hobbes a ad
- Page 209 and 210: acest chip, lucru care a fost obser
- Page 211 and 212: DESPRE CONDIŢIILE NATURALE ALE OAM
- Page 213 and 214: pasiuni ale profesionalului nu sunt
- Page 215 and 216: suprafaţa lucrurilor şi nu realit
- Page 217 and 218: DESPRE LUCRURILE CARE POT FI PUSE
- Page 219 and 220: nu este în puterea mea de a ajunge
- Page 221 and 222: Malebranche spune: noi nu vedem dec
- Page 223 and 224: Dacă este deci adevărat că eroar
- Page 225 and 226: nu este cu totul justă. Pascal scr
trădează însă în ce constă tendinţa noastră proprie. Atunci trebuie ca printr-un efort<br />
propriu noi să căutăm să insistăm de partea cealaltă. Căci vom întâlni mijlocia în<br />
măsura în care ne depărtăm de ce este opus ei, tot aşa după cum îndreptăm un lemn<br />
care este strâmbat. Aceasta poate fi în multe cazuri deosebit de greu.<br />
Etica către Nicomac<br />
VIRTUTEA, CALE DE MIJLOC: TABLOU AL VIRTUŢILOR<br />
Oriunde, calea de mijloc are avantajul de a produce cel mai bun fel de a fi. Şi poţi<br />
să te convingi de aceasta deopotrivă prin inducţie şi prin raţionament. Astfel contrariile<br />
se deduc în mod reciproc, iar extremele sunt deopotrivă opuse între ele şi opuse mijlociei...<br />
Printr-o consecinţă necesară, virtutea morală trebuie să consiste în oarecare mijlocii<br />
şi într-o poziţie medie. Rămâne de cercetat care mijlocie este anume virtutea. Pentru<br />
a pune sub ochi exemple, să le luăm din tabloul următor în care le vom putea studia.<br />
Mânie - Impasibilitate - Blândeţe. Temeritate - Laşitate - Curaj. Obrăznicie -<br />
Timiditate - Modestie. Desfrâu - Insensibilitate - Cumpătare. Ură - (fără nume) -<br />
Indignare virtuoasă.<br />
Profit - Pierdere -Justiţie. Risipă - Zgârcenie - Largheţă. Lăudăroşenie - închis<br />
în sine - Veracitate. Linguşire - Duşmănie - Prietenie. Serviabilitate - Egoism -<br />
Demnitate. Moliciune - Grosolănie - Răbdare.Vanitate - Josnicie - Mărinimie.<br />
Înşelăciune - Naivitate (prostie) - Prudenţă.<br />
Morala către Eudem<br />
VIRTUTEA CALE DE MIJLOC: CUMPĂTAREA<br />
Cumpătarea este mijlocia între desfrâu şi insensibilitate în materie de plăceri.<br />
Cumpătarea, ca, în general, orice altă virtute, este o excelentă dispoziţie morală. Şi o<br />
excelentă dispoziţie morală nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însă, în această<br />
materie, excelentul este media între exces şi lipsă. Amândouă extremele ne fac tot atât de<br />
condamnabili şi păcătuim şi printr-unul şi printr-altul. Fiindcă această cale de mijloc este<br />
cea mai bună, cumpătarea va ţine media între desfrâu şi insensibilitate şi ea va fi<br />
termenul mediu al acestor două extreme. Dar dacă cumpătarea priveşte plăcerea şi<br />
neplăcerea, ea nu se aplică tuturor plăcerilor şi tuturor neplăcerilor. În acest fel fiindcă<br />
avem plăcerea să privim un tablou, o statuie sau alt obiect asemănător, nu vom merita să<br />
fim numiţi necumpătaţi sau desfrânaţi. Şi tot aşa pentru plăcerile auzului sau ale<br />
mirosului. Dar poţi să fii pentru acelea ale tactului sau ale gustului.<br />
Un om nu va fi cumpătat, chiar cu privire la aceste plăceri particulare, cînd el nu<br />
are nici un sentiment sub influenţa unuia dintre ele. Dar el va fi cumpătat dacă,<br />
simţindu-le el nu se lasă stăpînit de ele pînă la punctul de a-şi neglija, pentru un exces<br />
de satisfacţie, toate datoriile sale şi adevărata cumpătare va consta în a rămîne<br />
cuminte şi moderat, pentru motivul că este bine să fii aşa. Căci dacă te abţii de la<br />
orice exces în aceste plăceri fie din frică, sau dintr-un sentiment analog, nu mai este<br />
vorba de cumpătare. De aceea, în afară de om, noi nu spunem niciodată despre<br />
celelalte animale că sunt cumpătate; căci ele nu posedă raţiunea care le-ar servi<br />
pentru a distinge şi a alege ceea ce este bun; şi orice virtute se aplică binelui şi nu<br />
priveşte decît pe acesta.<br />
Morala Mare<br />
176