etica profesionala

26.10.2017 Views

trădează însă în ce constă tendinţa noastră proprie. Atunci trebuie ca printr-un efort propriu noi să căutăm să insistăm de partea cealaltă. Căci vom întâlni mijlocia în măsura în care ne depărtăm de ce este opus ei, tot aşa după cum îndreptăm un lemn care este strâmbat. Aceasta poate fi în multe cazuri deosebit de greu. Etica către Nicomac VIRTUTEA, CALE DE MIJLOC: TABLOU AL VIRTUŢILOR Oriunde, calea de mijloc are avantajul de a produce cel mai bun fel de a fi. Şi poţi să te convingi de aceasta deopotrivă prin inducţie şi prin raţionament. Astfel contrariile se deduc în mod reciproc, iar extremele sunt deopotrivă opuse între ele şi opuse mijlociei... Printr-o consecinţă necesară, virtutea morală trebuie să consiste în oarecare mijlocii şi într-o poziţie medie. Rămâne de cercetat care mijlocie este anume virtutea. Pentru a pune sub ochi exemple, să le luăm din tabloul următor în care le vom putea studia. Mânie - Impasibilitate - Blândeţe. Temeritate - Laşitate - Curaj. Obrăznicie - Timiditate - Modestie. Desfrâu - Insensibilitate - Cumpătare. Ură - (fără nume) - Indignare virtuoasă. Profit - Pierdere -Justiţie. Risipă - Zgârcenie - Largheţă. Lăudăroşenie - închis în sine - Veracitate. Linguşire - Duşmănie - Prietenie. Serviabilitate - Egoism - Demnitate. Moliciune - Grosolănie - Răbdare.Vanitate - Josnicie - Mărinimie. Înşelăciune - Naivitate (prostie) - Prudenţă. Morala către Eudem VIRTUTEA CALE DE MIJLOC: CUMPĂTAREA Cumpătarea este mijlocia între desfrâu şi insensibilitate în materie de plăceri. Cumpătarea, ca, în general, orice altă virtute, este o excelentă dispoziţie morală. Şi o excelentă dispoziţie morală nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însă, în această materie, excelentul este media între exces şi lipsă. Amândouă extremele ne fac tot atât de condamnabili şi păcătuim şi printr-unul şi printr-altul. Fiindcă această cale de mijloc este cea mai bună, cumpătarea va ţine media între desfrâu şi insensibilitate şi ea va fi termenul mediu al acestor două extreme. Dar dacă cumpătarea priveşte plăcerea şi neplăcerea, ea nu se aplică tuturor plăcerilor şi tuturor neplăcerilor. În acest fel fiindcă avem plăcerea să privim un tablou, o statuie sau alt obiect asemănător, nu vom merita să fim numiţi necumpătaţi sau desfrânaţi. Şi tot aşa pentru plăcerile auzului sau ale mirosului. Dar poţi să fii pentru acelea ale tactului sau ale gustului. Un om nu va fi cumpătat, chiar cu privire la aceste plăceri particulare, cînd el nu are nici un sentiment sub influenţa unuia dintre ele. Dar el va fi cumpătat dacă, simţindu-le el nu se lasă stăpînit de ele pînă la punctul de a-şi neglija, pentru un exces de satisfacţie, toate datoriile sale şi adevărata cumpătare va consta în a rămîne cuminte şi moderat, pentru motivul că este bine să fii aşa. Căci dacă te abţii de la orice exces în aceste plăceri fie din frică, sau dintr-un sentiment analog, nu mai este vorba de cumpătare. De aceea, în afară de om, noi nu spunem niciodată despre celelalte animale că sunt cumpătate; căci ele nu posedă raţiunea care le-ar servi pentru a distinge şi a alege ceea ce este bun; şi orice virtute se aplică binelui şi nu priveşte decît pe acesta. Morala Mare 176

EPICUR Epicur s-a născut în anul 341 în. Christ., lângă Atena şi îşi petrece copilăria în insula Samos. Doctrina filosofică ce l-a reţinut mai mult a fost atomismul lui Democrit. În 305 el fondează, la Atena, într-o grădină, şcoala lui proprie pe care o conduce, extrem de iubit de discipolii săi, până la moartea sa, în 270. Doctrina sa era constituită din logică, fizică şi morală. Logica lui Epicur este simplă: totul este cunoscut prin simţuri şi dacă avem idei generale despre lucruri, acestea sunt reziduuri ale impresiunilor noastre anterioare: nu este deci adevărat, în gândirea noastră, decât ceea ce se poate fonda şi verifica printr-o percepţie; reprezentările fanteziei noastre sau noţiunile care nu au această fundare sunt iluzorii. Este deci o logică sensualistă, simplistă. Consecinţele acestui criteriu de separare între ce este fondat pe simţuri şi deci adevărat şi ce este iluzoriu servesc ca introducere în doctrina sa etică şi asigură un mijloc pentru a scăpa, de exemplu, de frica zeilor, sau de tot ce poate să neliniştească, depăşind clipa prezentă, pentru a ajunge la liniştea ataraxiei. Fizica sa este şi ea în serviciul eticii. O considerare a naturii trebuie să înlăture pentru oameni frica şi superstiţia. În general, fizica epicureică urmează teza atomistă, materialistă, a lui Democrit; lumea este constituită din atomi, elemente materiale. Există însă câteva deosebiri între atomismul lui Democrit şi cel epicureic. Atomii sunt, pentru Epicur, prea mici pentru a fi văzuţi, în timp ce Democrit admitea şi atomi mai mari. Democrit explica mişcările atomilor prin lovire, în timp ce Epicur le explica prin cădere, provocată de gravitate, de greutatea lor; cum însă această cădere este paralelă, trebuie admis că o dată cel puţin câţiva atomi au putut să se deroge din această mişcare, ca printr-o „declinare” (Lucreţiu: clinamen) să se întâlnească cu alţii şi să înceapă astfel procesul de combinare care explică devenirea lumii. Ar fi însă exagerat a se vedea în acest clinamen, aşa cum au făcut-o unii, un element de libertate în această fizică materialistă. În ce priveşte etica, ea are un caracter empirist Plăcerea şi durerea sunt mobilele acţiunii, nu numai pentru oameni, dar şi pentru animale. Fericirea nu poate consta decât în fixarea unei plăceri stabile şi în el minarea a tot ce aduce neliniştea, suferinţa. Este însă mai greu pentru om decât pentru animale de a fi mulţumit; el nu trăieşte numai în prezent; trebuie eliminate suferinţele trecutului, ale amintirii şi neliniştile viitorului. Toate acestea se pot face pe cale raţională. Omul dispune de raţiune. Fericirea raţională nu poate consta pentru el în plăcerile vulgare ale simţurilor sau în plăcerile momentului, aşa cum o recomanda doctrina hedonistă a lui Aristipp, dar într-o fericire superioară, raţională, într-o linişte calmă, în ataraxie: „când spunem că plăcerea este scopul unei vieţi fericite, nu trebuie închipuit că înţelegem să vorbim de acele feluri de plăceri care se găsesc în plăcerile dragostei sau în lux şi în excesul meselor copioase, aşa cum au vrut să o insinueze câţiva ignoranţi, ca şi duşmanii sectei noastre... Această plăcere care este centrul fericirii noastre nu constă în altceva decât în a avea spiritul lipsit de orice agitaţie şi corpul lipsit de durere” (din scrisoarea lui Epicur către Meneceu). Etica are pentru Epicur rolul activ şi puterea de a arăta, 177

trădează însă în ce constă tendinţa noastră proprie. Atunci trebuie ca printr-un efort<br />

propriu noi să căutăm să insistăm de partea cealaltă. Căci vom întâlni mijlocia în<br />

măsura în care ne depărtăm de ce este opus ei, tot aşa după cum îndreptăm un lemn<br />

care este strâmbat. Aceasta poate fi în multe cazuri deosebit de greu.<br />

Etica către Nicomac<br />

VIRTUTEA, CALE DE MIJLOC: TABLOU AL VIRTUŢILOR<br />

Oriunde, calea de mijloc are avantajul de a produce cel mai bun fel de a fi. Şi poţi<br />

să te convingi de aceasta deopotrivă prin inducţie şi prin raţionament. Astfel contrariile<br />

se deduc în mod reciproc, iar extremele sunt deopotrivă opuse între ele şi opuse mijlociei...<br />

Printr-o consecinţă necesară, virtutea morală trebuie să consiste în oarecare mijlocii<br />

şi într-o poziţie medie. Rămâne de cercetat care mijlocie este anume virtutea. Pentru<br />

a pune sub ochi exemple, să le luăm din tabloul următor în care le vom putea studia.<br />

Mânie - Impasibilitate - Blândeţe. Temeritate - Laşitate - Curaj. Obrăznicie -<br />

Timiditate - Modestie. Desfrâu - Insensibilitate - Cumpătare. Ură - (fără nume) -<br />

Indignare virtuoasă.<br />

Profit - Pierdere -Justiţie. Risipă - Zgârcenie - Largheţă. Lăudăroşenie - închis<br />

în sine - Veracitate. Linguşire - Duşmănie - Prietenie. Serviabilitate - Egoism -<br />

Demnitate. Moliciune - Grosolănie - Răbdare.Vanitate - Josnicie - Mărinimie.<br />

Înşelăciune - Naivitate (prostie) - Prudenţă.<br />

Morala către Eudem<br />

VIRTUTEA CALE DE MIJLOC: CUMPĂTAREA<br />

Cumpătarea este mijlocia între desfrâu şi insensibilitate în materie de plăceri.<br />

Cumpătarea, ca, în general, orice altă virtute, este o excelentă dispoziţie morală. Şi o<br />

excelentă dispoziţie morală nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însă, în această<br />

materie, excelentul este media între exces şi lipsă. Amândouă extremele ne fac tot atât de<br />

condamnabili şi păcătuim şi printr-unul şi printr-altul. Fiindcă această cale de mijloc este<br />

cea mai bună, cumpătarea va ţine media între desfrâu şi insensibilitate şi ea va fi<br />

termenul mediu al acestor două extreme. Dar dacă cumpătarea priveşte plăcerea şi<br />

neplăcerea, ea nu se aplică tuturor plăcerilor şi tuturor neplăcerilor. În acest fel fiindcă<br />

avem plăcerea să privim un tablou, o statuie sau alt obiect asemănător, nu vom merita să<br />

fim numiţi necumpătaţi sau desfrânaţi. Şi tot aşa pentru plăcerile auzului sau ale<br />

mirosului. Dar poţi să fii pentru acelea ale tactului sau ale gustului.<br />

Un om nu va fi cumpătat, chiar cu privire la aceste plăceri particulare, cînd el nu<br />

are nici un sentiment sub influenţa unuia dintre ele. Dar el va fi cumpătat dacă,<br />

simţindu-le el nu se lasă stăpînit de ele pînă la punctul de a-şi neglija, pentru un exces<br />

de satisfacţie, toate datoriile sale şi adevărata cumpătare va consta în a rămîne<br />

cuminte şi moderat, pentru motivul că este bine să fii aşa. Căci dacă te abţii de la<br />

orice exces în aceste plăceri fie din frică, sau dintr-un sentiment analog, nu mai este<br />

vorba de cumpătare. De aceea, în afară de om, noi nu spunem niciodată despre<br />

celelalte animale că sunt cumpătate; căci ele nu posedă raţiunea care le-ar servi<br />

pentru a distinge şi a alege ceea ce este bun; şi orice virtute se aplică binelui şi nu<br />

priveşte decît pe acesta.<br />

Morala Mare<br />

176

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!