etica profesionala

exemplu, de ce focul este cald; ele ne spun numai că este cald. De aceea, cu dreptate,
primul care a inventat o artă oarecare, desfăcută de senzaţiile obişnuite, a făcut
obiectul admiraţiei oamenilor: nu numai din cauza descoperirilor sale, dar pentru
înţelepciunea lui şi superioritatea lui asupra celorlalţi. Apoi artele s-au înmulţit; unele
având ca obiect necesităţi, altele agremente. Totdeauna inventatorii acestora din urmă
au fost consideraţi mai înţelepţi decât alţii, fiindcă ştiinţele lor nu erau îndreptate
către util. De aceea toate diferitele arte erau constituite atunci când s-au descoperit, în
fine, aceste ştiinţe care nu se aplică nici plăcerilor, nici nevoilor, şi ele s-au născut în
ţările în care se dispunea de timp liber. Astfel Egiptul a fost leagănul matematicilor,
căci se lăsa mult timp liber castei sacerdotale.
Am arătat în etică ce diferenţă există între artă, ştiinţă şi alte discipline de acelaşi
fel. Asupra acestui punct ne rămâne a spune aceasta: ştiinţa numită filosofie este
înţeleasă ca având ca obiect primele cauze şi primele principii ale ştiinţelor. De aceea,
cum am spus-o mai sus - omul de experienţă pare a fi superior celui ce posedă
cunoştinţe sensibile, oricare ar fi ele, omul posedând o artă profesionalului cu
experienţă, artistul lucrătorului şi ştiinţele teoretice, ştiinţelor practice. Că deci
filosofia este ştiinţa unor cauze şi a unor principii, este acum un lucru evident.
Aristotel: Metafizica A. I.
DESPRE FERICIRE ŞI FELURI DE VIEŢI
Dacă se iau în considerare felurile diferite de a trăi, atunci nu pare a fi fără motiv
că naturile primitive văd binele suprem şi fericirea în plăcere şi că, de aceea, ele
urmăresc o viaţă de plăceri. Trei feluri de viaţă sunt într-adevăr cele ce ies în relief
mai mult ca altele: viaţa amintită înainte, viaţa publică şi în sfârşit viaţa considerărilor
filosofice. Mulţimea însă arată o natură servilă, dând preferinţă unei vieţi animalice;
ea poate găsi însă o justificare în faptul că şi mulţi dintre cei puternici împărtăşesc
gustul lui Sardanapal. Naturile nobile şi doritoare de acţiune preferă onoarea. Ea
poate fi considerată ca fiind scopul urmărit de viaţa publică. Totuşi onoarea este prea
superficială pentru ca ea să poată fi privită ca bunul suprem al profesionalului. Pare
că ea apaţine mai mult celor ce onorează decît celuia care este onorat. Imaginea pe
crae ne-o formăm despre bunul suprem este că el este ceva superior profesionalului şi
nu ceva care se pierde atît de repede. De aceea nici onoarea nu este căutată decît
fiindcă vrem să ne considerăm pe noi înşine drept buni, căci căutăm să fim onoraţi de
către cei pricepuţi şi de către aceia care ne cunosc şi anume sub raportul virtuţii. Dacă
o asemenea conduită duce la o concluzie, atunci acesta este că ceea ce este preferabil
este virtutea. Aşa încît aceasta ar putea fi mai mult privită ca scop al vieţii în
comunitatea statului. Dar şi ea pare insuficientă. Putem să şi dormim, posedînd
virtutea, sau să nu dăm vieţii nici o activitate sau să avem de suferit cele mai rele şi
mai mari nenorociri şi acel acăruia îi este rezervată o asemenea viaţă nu va fi niciodată
numit fericit... Al treilea fel de viaţă este cea teoretică, contemplativă. Viaţa
îndreaptă către cîştigul bănesc are ceva nenatural şi forţat în ea şi bogăţia nu este evident
bunul căutat. Căci nu este dată decât pentru a fi întrebuinţată ca mijloc pentru un scop.
Mai curând ne-am putea decide pentru scopurile arătate înainte, care sunt-preţuite pentru
ele însele, dar nici ele nu par a fi scopul cel drept, oricât de ademenitoare ar fi.
Să ne întoarcem la problematicul Bun ca să arătăm în ce poate consta el. Noi
171