etica profesionala

tot restul. Cauza este că vederea este dintre toate simţurile cel care ne face să căpătăm
mai multe cunoştinţe şi ne descoperă cele mai multe diferenţe. De la natură, desigur,
animalele sunt dotate cu senzaţii, dar la unele senzaţia dă naştere memoriei, în timp
ce ea nu o produce la altele. De aceea primele sunt mai inteligente, mai capabile de a
învăţa decât acelea care nu sunt capabile de a-şi aminti. Inteligenţa fără facultatea de
a învăţa este partea fiinţelor incapabile de a auzi sunete, aşa ca albina sau alte animale
care pot să se găsească în acelaşi caz. Din contra, facultatea de a învăţa aparţine
fiinţei, care, în afară de memorie, este prevăzută şi cu simţul auzului.
Animalele, altele decât omul, sunt deci reduse la imagini. Ele de abia posedă
experienţa, în timp ce genul uman se ridică până la artă şi raţionament. Experienţa
însă pare a fi de aceeaşi natură ca şi ştiinţa şi arta, dar în realitate ştiinţa şi arta vin
oamenilor din experienţă, căci „experienţa a creat arta - spune Polus (elev al lui
Gorgias) cu dreptate - iar inexperienţa, şansa”. Arta apare când dintr-o mulţime de
noţiuni ale experienţei se desprinde o singură judecată universală, aplicabilă la toate
cazurile asemănătoare. Într-adevăr, a face judecată că remediul cutare a ajutat lui
Callias atins de cutare boală, apoi lui Socrate, apoi mai multora luaţi individual, este
faptul experienţei. Dar a judeca faptul că remediul cutare a ajutat tuturor indivizilor
atinşi de o anumită boală, fixată într-o noţiune unică, de exemplu flegmaticilor,
bilioşilor, aceasta aparţine artei. Dar în raport cu viaţa practică, experienţa nu pare că
diferă întru nimic de asta. Vedem chiar că profesionalii cu experienţă nu pare că
diferă întru nimic de asta. Vedem chiar că profesionalii cu experienţă întrec pe cei
care au raţiunea (logos), fără experienţă. Cauza este că experienţa este cunoştinţa
lucrurilor individuale şi arta lucrurilor universale, şi, de altă parte, că toată practica şi
producţia se referă la individual. Într-adevăr, medicul nu vindecă pe om, dacă nu prin
accident, dar pe Callias sau pe Socrate sau alt individ astfel numit, căruia îi revine
acelaşi predicat, adică acela de a fi om. Dar dacă posezi noţiunea, fără experienţă şi,
cunoscând universalul, nu cunoşti individualul care este conţinut în el, se vor comite
adesea erori de tratament, căci ceea ce este de vindecat înainte de toate este individul.
Cu toate acestea ne gândim de obicei că ştiinţa şi facultatea de a înţelege aparţin mai
mult artei decât experienţei şi considerăm pe profesionalii care au o artă ca superiori
oamenilor cu experienţă, înţelepciunea, la toţi profesionalii, însoţeşte mai curând
ştiinţa: aceasta, fiindcă unii cunosc cauza şi alţii nu o cunosc. Într-adevăr, profesionalii
cu experienţă cunosc că un lucru este, dar nu cunosc cauza pentru care este.
Profesionalii care posedă o artă, cunosc în acelaşi timp şi motivul şi cauzele. Tot de
aceea noi credem că şefii într-o întreprindere merită mai multă considerare decât
lucrătorii: ei sunt mai savanţi şi mai înţelepţi pentru că ei cunosc cauzele a ceea ce se
face, în timp ce lucrătorii sunt asemenea acelor fiinţe neînsufleţite care lucrează, dar
fără să ştie ce fac în felul în care focul arde; numai că fiinţele neînsufleţite îşi
îndeplinesc fiecare funcţiunile lor în virtutea naturilor proprii, pe când lucrătorii o fac
din obişnuinţă. Astfel, nu îndemânarea practică face pe şef mai înţelept, dar faptul că
el posedă teoria şi că cunoaşte cauzele. În general, semnul ştiinţei este de a putea
învăţa pe alţii şi de aceea gândim că arta este mai mult ştiinţă decât experienţă, căci
profesionalii care posedă o artă şi nu ceilalţi pot să înveţe pe alţii.
În afară de aceasta, nici o senzaţie nu este privită ca constituind ştiinţa. Desigur,
ele sunt baza cunoaşterii particularului, dar ele nu ne spun cauza nici unui lucru: de
170