etica profesionala

oameni în relaţiile cu el. Altfel spus, ea cere de la om să se supună normelor generale
şi propune un mecanism ce oferă posibilitatea de a pune în lumină universalitatea lor.
Pentru a experimenta o anumită normă, a elucida universalitatea ei şi a determina
faptul dacă ea este morală, omul trebuie să-şi răspundă sie însuşi la întrebarea dacă el
ar adopta, sancţiona această normă, dacă ea ar fi practicată de alţi oameni faţă de el –
iată esenţa acestui mecanism.
Pentru aceasta este necesar ca omul să se plaseze în mod imaginar în locul altuia
(altora), adică în locul celui care va simţi acţiunea normei în cauză, iar pe altul (alţii) să-l
(să-i) plaseze în locul său. Dacă în procesul acestui schimb norma este acceptabilă,
înseamnă că ea are o valoare şi poate fi utilizată în calitate de normă morală. Prin
urmare, regula de aur a moralităţii este regula reciprocităţii. Ea reprezintă un experiment
al gîndirii ce are menirea de a pune în lumină reciprocitatea, acceptabilitatea reciprocă a
normelor de către subiecţii ce comunică între ei. Astfel, este blocat pericolul constînd în
faptul ca generalitatea normei să devină o acoperire a unui interes egoist, atît al unei
persoane, cît şi al altor oameni şi a ceea ce indivizii pot să impună altora prin voinţa lor.
Pentru înţelegerea regulii de aur a moralităţii este important să remarcăm că
conţinutul ei este expus în două moduri de existenţă. În partea care se referă la alţii şi
care stabileşte universalitatea în calitate de trăsătură a moralităţii, ea are un caracter
ideal: ce nu-ţi place la altul; cum doreşti (ai dori) ca să procedeze cu tine alţi oameni.
În partea care se referă la subiectul însuşi, ea apare în calitate de ordin eficient: nu fă
tu însuţi acel lucru; procedează şi tu la fel. În primul caz, este vorba despre o
existenţă ideală, iar în al doilea, despre acţiuni, despre existenţa reală a profesionalului.
În această ordine de idei, putem conchide că natura universală a regulii de aur a
moralităţii are un caracter ideal. Personalitatea morală instituie regula morală în
calitate de proiect ideal şi face acest lucru nu cu scopul de a o prezenta altora, ci
pentru a o alege în calitate de normă a comportării personale.
Rezumînd cele expuse mai sus, putem defini morala şi dimensiunile morale ale
personalităţii şi societăţii ca: 1) dominaţia raţiunii asupra afectelor; 2) tendinţa spre
binele suprem; 3) buna voinţă, motive dezinteresate; 4) capacitatea de a trăi în
comunitatea umană; 5) omenia sau forma socială (umană) a relaţiilor dintre oameni;
6) autonomia voinţei; 7) reciprocitatea relaţiilor exprimată în regula de aur a
moralităţii. Aceste definiţii pun în evidenţă diferite aspecte ale moralităţii, care se află
într-o legătură reciprocă prin care una din ele le presupune pe celelalte.
3. Particularităţile funcţionării moralei în societate
Din conceperea moralei expusă mai sus, putem remarca un şir de particularităţi ale
ei în calitate de factor eficient al existenţei profesionalului şi societăţii. În primul rînd, ea
apare ca o conştiinţă practică şi activă. În cadrul moralei idealul şi realul coincid,
formînd un întreg indisolubil. Morala este ceva ideal, dar un astfel de ideal care reprezintă
începutul real al existenţei profesionalului, deoarece sensul vieţii ce coincide cu
conştientizarea acestui sens este pe deplin moral. Afirmaţiile morale trebuie percepute în
sensul lor de obligativitate. Desigur, morala nu există în afară a ceea ce omul vorbeşte,
dar se referă foarte puţin la aceasta. Cînd cineva spune: „Să nu mărturiseşti strîmb
împotriva aproapelui tău!”, dar face el însuşi acest lucru, în acest caz el vorbeşte nu
despre ceea ce spune. Acest lucru este imposibil şi stupid, ca şi în cazul în care omul ar
17