etica profesionala

care este legat. Esenţa lui este eternă şi îşi aduce aminte de această esenţă eternă cu
toate înjosirile pe care i le aduce corpul. El este închis în corp ca stridia în scoica ei.
Dar esenţa lui rămâne simplă şi pură, imaterială. Viaţa adevărată a filosofului constă
în purificarea sufletului de toate elementele străine aduse în corp, în regăsirea
substanţei lui originare, eterne (idealism platonic).
Dragostea (Banchetul) care duce la această contemplare a sufletului trece şi ea
prin mai multe etape: dragostea corpurilor frumoase face loc dragostei pentru creaţii
spirituale, dragostei pentru virtute, în fine, dragostei pentru idei. Este o ascensiune
continuă şi faţă de corp şi de lumea sensibilă, o purificare continuă. Dragostea este
resortul adânc al oricărei creaţii; ea duce la frumuseţe şi la ştiinţă; dragostea cea mai
pură duce la înţelepciune.
Psihologia şi morala platonică se încadrează în aceste idei mari ale doctrinei.
Putem distinge în sufletul nostru regiuni diferite, cărora le corespund virtuţi diferite;
inteligenţa (Nus), a cărei virtute este înţelepciunea, apoi instinctele generoase
(sociale), a căror virtute este curajul, în fine, tendinţele joase, dorinţele legate de corp,
a căror virtute trebuie să fie temperanţa. Aristotel vede în această împărţire a
sufletului şi a virtuţilor corespunzătoare unul din meritele eminente ale lui Platon. El
critică însă faptul că Platon a legat morala sa de teoria ideilor. Tocmai în aceasta
consistă însă superioritatea moralei platonice al cărei resort este dragostea care duce
către ideea virtuţii şi a binelui. Nu mai este vorba de simplă plăcere sau fericire
(eudemonia) - temă constantă în toată etica greacă, ci de realizarea ideii de bine, de
dreptate etc. Atunci suntem „asemenea cu zeii”.
În ceea ce priveşte teoria statului, acesta trebuie să realizeze, în comunitate,
tocmai ideea de dreptate, de justiţie. De aceea el va putea fi condus mai bine de către
cei care cunosc această idee: „gardienii” lui, magistraţii vor fi filosofii. Celelalte clase
vor fi aceea a războinicilor şi aceea a meseriaşilor. Organizarea Statului corespunde
astfel organizării tripartite a sufletului şi cu aceleaşi virtuţi: magistraţii-regi vor
poseda înţelepciunea, războinicii curajul şi meseriaşii temperanţa. Statul platonic este
un stat ideal, nerealizabil poate (şi Platon a putut să se convingă singur despre aceasta
în încercările lui zadarnice în Sicilia), dar care va arunca totdeauna o lumină vie,
critică, asupra realităţii sociale existente în fapt, prin compararea ei cu imaginea a
ceea ce aceasta ar trebui să fie.
În Timeu (Timaios) Platon explică teoria lui a lumii, care este un mare organism
viu, un animal. Timeu ne arată cât este de prins Platon încă de mit sau cât de
insuficientă este încă ştiinţa sa a naturii. Platon trăieşte încă în acel amestec de
mitologie şi ştiinţă caracteristic pentru începuturile gândirii greceşti. Dacă fizica
platonică aparţine încă timpului său, metafizica sa, găsirea sensului realului prin
găsirea ideilor lui, şi critica insuficienţei realului prin comparaţie cu perfecţiunea
ideilor fac ca doctrina platonică să fie, în ansamblul ei grandios, valabilă pentru toate
timpurile.
166