etica profesionala

Eticheta este dependentă de cultură. Ce pentru unii este excelent pentru alţii
poate să fie şocant sau inadecvat. Încă o dată, avem exemplul relativităţii, pentru că şi
comportamentul variază de la un popor la altul. De exemplu, în China, o persoană
care ia ultima bucată de mîncare de pe o farfurie aflată în centrul mesei, fără să îi
întrebe pe ceilalţi mai întîi, comite o gravă eroare şi insultă generozitatea gazdei sau a
cunoştinţelor. În America, acelaşi gest este privit ca fiind normal, iar gazda consideră
că musafirul său a apreciat meniul, din moment ce a luat şi ultima bucată.
Eticheta se bazează pe ideea de a le fi recunoscător celorlalţi şi a-i trata de la egal la
egal, a le vorbi calm şi a le crea o stare confortabilă. Lipsa ei este întîlnită la persoanele
plictisitoare şi incomode, care adoră să vorbească despre ele înseşi şi insistă să fie
aprobate în tot ceea ce spun. Plictisirea interlocutorului este un act de grosolănie şi
egoism. Evitarea bădărăniei şi păstrarea bunului-simţ conversaţional sînt în strînsă
legătură cu inteligenţa emoţională, care poate fi studiată şi aplicată de fiecare în parte.
Această inteligenţă emoţională nu are legătură cu cît de deştepţi am fost în şcoală, ci
presupune o autoestimare corectă şi empatie - posibilitatea de a înţelege cum poate
comportamentul tău să îi afecteze pe ceilalţi. Această calitate pune în mişcare două
motoare puternice, care lucrează, în acest caz, „cot la cot”: emoţiile şi gîndirea.
Pentru a fi la curent cu noţiunile elementare de comportament adecvat, noi am
expus regulile ce ţin de bunele maniere şi salut pe care le găsiţi în anexe şi pe care
fiecare om ar trebui să le cunoască şi (măcar) să încerce să le utilizeze.
Comportamentul destoinic a profesionalului era preţuit încă din antichitate. Însă
grecii considerau că omul se poate comporta bine numai în cazul cînd posedă anumite
facultăţi morale, o armonie a „spiritului şi corpului” (după Platon), a extrinsecului cu
intrinsecul. Cu toate acestea comportamentul extrinsec al profesionalului care
corespunde normelor etichetei şi regulilor bunei cuviinţe numai atunci obţin un sens
personal, cînd în baza lor sînt plasate motive morale. Comportamentul cuviincios
reprezintă un rezultat al relaţiei conştiente faţă de propriile acţiuni şi responsabilitatea
pentru consecinţele lor. Eticheta moşteneşte cele mai bune principii morale, norme,
obiceiuri, tradiţii ale comportamentului şi cultura de comunicare a tuturor popoarelor.
Ele sînt general-umane sau aparţin unui anumit popor. Spre exemplu, japonezii, de
regulă, în comunicare nu utilizează obiecţia „Nu”. Ei se închină în timpul cînd se
întîlnesc cu cineva, iar în dependenţă de statutul profesionalului în cauză închinăciunea
poate fi diferită. Dacă statutul lui este de rang înalt, plecăciunea este mai joasă.
Unele din regulile de etichetă, care au aparţinut unor popoare, treptat devin un bun a
întregii umanităţi (spre exemplu, din China antică şi Japonia – ne-a parvenit manifestarea
respectului faţă de cei în vîrstă, de la romanii antici – obiceiul ospitalităţii).
Totodată, postulatele morale rămîn neschimbate, iar eticheta poate să se schimbe
în timp şi spaţiu. În S.U.A. în anul 1946 a fost creat Institutul etichetei, fondat de E.
Post, care a fost supranumită „prima damă a etichetei“. Acest institut avea scopul de
a păstra tradiţiile, de a dezvolta anumite forme ale conduitei şi de a le răspîndi în
societate. Creînd un curs normativ de etichetă E. Post l-a perfecţionat în permanenţă,
analizînd noi fenomene ale vieţii afacerilor, formele comportamentului profesionalului
în bussines şi societate. Prin urmare, ea considera că eticheta ca şi viaţa însuşi
nu este un sistem odată şi pentru totdeauna dat, dar este supus schimbărilor şi
dezvoltării. Fireşte, manifestările extrinseci ale comportamentul oamenilor, manierele
157