etica profesionala

ponente ale sale fundamentează atitudinea profesionalului în relaţiile sociale şi
definesc ceea ce numim demnitate umană; politeţea ii adaugă distincţie şi eleganţă.
În mod frecvent se foloseşte termenul de politeţe, ce ar trebui să cuprindă majoritatea
regulilor simple de comportament în societate. Politeţea este un liant relaţional al
lumii civilizate. Am mai putea numi politeţea drept „permanenta atenţie acordată celor
din jur”, „arta de a fi plăcut celor din jur“ sau „respectarea demnităţii tuturor, începînd şi
terminînd cu a ta însuţi”. Nu se poate trăi în societate fără politeţe. Un vechi proverb
indian spune „Florii i se cere parfum şi profesionalului politeţe”. Parfumul plăcut al unei
flori impresionează pe mai toată lumea, dar politeţea şi bunul-simt oare mai pot
impresiona? Esenţa politeţii constă în grija pe care trebuie să o avem, prin spusele şi
faptele noastre, faţă de profesionalii din jur. Politeţea, „moneda de schimb” a relaţiilor
zilnice în toate împrejurările, platforma comună de înţelegere şi bunăvoinţă, implică:
omenie, simtul dreptăţii, simţul frumosului, tact, bun-simt, decenţă.
Politeţea reprezintă, de fapt, o formă avansată a „bunei-cuviinţe” şi una de bază a
„etichetei”. Respectarea legilor statului este obligatorie, a legilor bunei-cuviinţe este voluntară,
dar „ceea ce nu opreşte legea opreşte bună cuviinţa” (Seneca). Bunul-simţ presupune
respectarea personalităţii şi muncii altuia, respectul pentru om şi omenia lui, pentru
adevăr, modestie, discreţie, corectitudine şi îngăduinţa, disciplina liber consimţită. Bunăcuviinţa
are o semnificaţie apropiată de politeţe; este însă o politeţe spontană, nedeliberată,
ce decurge din înţelepciunea poporului, din omenie. Ea reprezintă elementul de
bază în comportament, este un reflex al fondului moral-uman, o „ştiinţă a purtării”.
Politeţea nu înseamnă doar o deprindere. Spre exemplificare, vom relata o foarte
veche povestire. Richelieu, cardinalul Franţei din anul 1622, cunoscut pentru setea
nepotolită pe care a avut-o pentru putere, cînd voia să se destindă după o zi
obositoare făcea gimnastică. Într-o zi, un apropiat colaborator de la curtea sa, intrînd
în biroul în care cardinalul lucra, l-a surprins sărind. Cardinalul a fost extrem de
stînjenit că fusese surprins făcînd salturi, care distorsionau cu poziţia sa de ministrucardinal.
Intuind reacţia cardinalului, curteanul şi-a scos imediat haina şi i-a spus lui
Richelieu „pun rămăşag că şi eu fac salturile acestea la fel de bine ca şi eminenţa
Voastră!”. Care ar fi morala ? Politeţea poate însemna şi conduita potrivită impusă de
o situaţie penibilă, putînd fi şi grija pe care ar trebui să o avem ca prin cuvintele şi
purtarea noastră, ceilalţi oameni sa fie mulţumiţi de noi.
Bunele maniere şi bunul-simţ nu sînt numai o „etichetă” pentru societate, ci şi
pentru acasă. Cine nu-si tratează propria familie cu respect, pretenţia de a avea bunsimt
este o vorbă în vînt. Mulţi au tendinţa de a confunda obişnuinţă şi rutina de acasă
cu lipsa celui mai elementar respect faţă de membrii familiei pe care o au. A pretinde
ca eşti un rege/regină iar ceilalţi nişte umili servitori, care să-ţi aducă papucii de la
intrarea în propria casă, care să-ţi servească masa la ore fixe, care să-ţi facă pantofii şi
sa răspundă la telefon în locul tău, care să-ţi pună oricînd la dispoziţie tot ceea ce
doreşti, avînd doar indatoriri şi nici un fel de drept, este deja o utopie!
Socrate a fost căsătorit cu imposibila Xantippa, devenită pentru posteritate simbolul
soţiei insuportabile. Într-o zi, după ce a folosit tot felul de injurii nejustificate la adresa
soţului său, acesta a ieşit din casă să nu o mai audă vociferînd. Cînd Xantippa şi-a dat
seama ca urlă singură, s-a răzbunat aruncîndu-i în cap o găleată cu apă. Calm, înţeleptul
Socrate a exclamat „după atîtea tunete era de aşteptat şi o ploaie…”. E greu de presupus
151