etica profesionala

Prin urmare, Dezvoltarea Durabilă se refera la capacitatea unei societăţi de a
funcţiona continuu într-un viitor nedefinit, fără a ajunge la epuizarea resurselor cheie, ea
reprezintă adoptarea unor sisteme pe termen lung, de dezvoltare şi realizare a unei
comunităţi prin luarea în considerare a problemelor economice, de mediu şi sociale.
Dezvoltarea Durabilă poate fi realizată în agricultură, în Republica Moldova, cu
un sprijin politic şi instituţional, care trebuie să includă şi o dimensiune etică. Ea
implică o serie de schimbări tehnologice, ştiinţifice, culturale, politice, ecologice şi
economice. Aceste modificări nu sunt cu siguranţă uşor de a adopta. Trebuie să se
schimbe atitudinea oamenilor spre o mai mare raţionalitate, ca profesionalii să nu se
gîndească şi să-şi satisfacă doar nevoile actuale, dar să ia în considerare aspiraţiile,
năzuinţele şi necesităţile generaţiilor viitoare. Fără îndoială, ca să accepte aceste
schimbări este necesară o nouă moralitate.
În această privinţă, este necesar, în primul rînd, o schimbare profundă de
mentalitate, deoarece resursele naturale nu pot fi exploatate fără discriminare, nu
numai pentru că o astfel de atitudine în mod evident, uită de faptul că fiinţele umane
sunt o parte integrantă a vieţii, al acestui sistem unic, ci şi faptul că ecologia şi mediul
sunt entităţi cu aceleaşi dreptul ca şi fiinţele umane.
Omul ce trăieşte în comunitatea umană trebuie să conştientizeze necesitatea
coexistenţei nu numai cu semenii săi, cu toate fiinţele şi făpturile de pe suprafaţa
pămîntului, în spiritul eticii pămîntului lui A. Leopold. În această ordine de idei, omul
intră într-o dilemă etică a coexistenţei, care ţine tocmai de responsabilitatea socială a
profesionalului, care este conceput ca o entitate sau individ într-o organizaţie.
Încorporarea dimensiunii etice a Dezvoltării Durabile, ar trebui să presupună
respectarea mai eficientă, a următoarelor, care sunt vitale pentru păstrarea vieţii pe
Terra şi pentru dezvoltarea în continuare a civilizaţiei umane:
- viaţa umană trebuie să existe şi să se dezvoltă la nesfîrşit;
- particularităţile culturale trebuie să supravieţuiască.
- activităţile umane trebuie să fie efectuate în limitele care nu pun în
pericol diversitatea, complexitatea şi funcţiile sistemului ecologic care stă la
baza vieţii umane.
În mod evident, aceste principii presupun existenţa unei o economii mai umane,
care ar trebui să servească drept bază pentru un model de dezvoltare orientat nu
numai spre realităţile sociale şi economice, dar şi spre cele ecologice.
Astfel, gîndirea ştiinţifică şi economică, ar trebui să solicite politicilor de mediu,
care se bazează pe principiul că resursele naturale sunt patrimoniul comun şi, prin
urmare, se presupune ca o prioritate, asigură accesul echitabil la acestea.
Totuşi, aceste cerinţe pot să apară numai în contextul unui discurs etic şi de
îngrijire, şi democraţia participativă. Asta este, o filosofie practică pentru a depăşi
inechităţile sociale, politice, de mediu şi economice prin Dezvoltare Durabilă.
În Republica Moldova, etica Dezvoltării Durabile este încă departe de a fi
acceptată. Asociaţiile agricole şi gospodăriile ţărăneşte de fermier încă mai folosesc
practici contrare conservării vieţii, cum ar fi arderea vegetaţiei naturale, utilizarea
excesivă a produselor agrochimice etc.
Agrobusinessul nu ia în considerare valoarea de conservare a mediului şi multe
alte relaţii mai echitabile între ei şi societatea în care le dezvoltă, adică fără să îşi
148