etica profesionala

discuţie problemele valorice ale diverselor forme ale naturii vii şi aspectele juridice,
operaţionale şi sociopsihologice ale drepturilor lor, abordarea tutelară faţă de
drepturile animalelor şi plantelor, statutul extraordinar al Pămîntului etc.
Această reorientare valorică a conştiinţei profesionalului în spiritul respectului şi
dragostei faţă de Pămînt şi faţă de toţi „copiii” ei vine într-o contradicţie destul de acută
cu obiectivul consumist al societăţii contemporane. Însă, rămîne deschisă o întrebare,
dacă este această reorientare necesară cu apariţia noilor sentimente morale sau cu
acutizarea sensibilităţii faţă de mediul înconjurător care a existat la oameni dintotdeauna.
Reprezentanţii ecologiei etice „primare” indică asupra caracterului neadecvat a
limbii drepturilor pentru rezolvarea problemei relaţiilor noastre cu mediul natural,
deoarece el presupune antropoformizarea lumii naturale. Neacceptarea antropocentrismului,
sau biocentrismului în mod direct – reprezintă o directivă generală a
majorităţii filosofilor al acestui curent destul de amplu şi pestriţ care include apărătorii
unor animale sau plante individuale, a ecologilor de aîncime, holiştilor neantropocentrişti,
neopragmaticilor, ecofeminiştilor, daosiştilor etc. Biocentrismul reprezintă
conceperea tuturor fiinţelor vii şi a altor părţi a ecosistemei Pămîntului ca ceva ce
posedă valoare pentru sine (innerem value), dar şi o valoare interioară (intrinsic),
adică o valoare independentă de interesele umane. Biocentrismul îl transformă pe
arogantul „rege al naturii” într-un cetăţean al comunităţii biotice. Acest lucru este
foarte precis reflectat în formula determinării binelul la A. Leopold: este bine tot ce
contribuie „la păstrarea integrităţii, stabilităţii şi frumuseţei comunităţii biotice”.
Predecesori nemijlociţi ai eticii ecologice a fost etica pămîntului lui A. Leopold
şi etica evlaviei în faţa vieţii a lui A. Schweitzer despre care am vorbit în partea a
doua a cursului nostru.
Etica ecologică s-a concentrat în jurul jurnalului Environmental Ethics, fondat în
1979. Pe paginile lui au fost expuse cîteva discuţii, care au determinat conturul de
bază ale cercetărilor teoretice în domeniul eticii ecologice. Termenul „etica
enviromentală” a fost bilanţul discuţiei despre noţiunea „natură”, recunoscută ca fiind
destul de amplă pentru a scoate la iveală cercul de probleme aflate în discuţie (cu
toate că mulţi autori continuă să o utilizeze şi în prezent).
Două tipuri de temperamente care polemizează pe tot parcursul existenţei filosofiei
– cele extraverte şi introverte sau răsfrînt şi asupra ecologiei etice. Gînditorii care sunt
părtaşii tipului introvert tind să fundamenteze atitudinea morală faţă de alte forme de
viaţă în limitele unei concepţii teoretice unice (B. Callicott, R. Taylor, Yu. Hargrouv
etc.). O astfel de etică ecologică păstrează în focalitatea moralei bunăstarea şi legăturile
sociale ale oamenilor, dar include în cercul responsabilităţii moralei şi binele oamenilor
care vor trăi în viitor, a animalelor, plantelor şi a altor făpturi, sau a tuturor organismelor
care constituie un ecosistem sau ecosistemele ca atare. Gînditorii tipului extrovert sunt
dispuşi să studieze predilecţiile valorice existente în baza utilizării bazelor teoretice deja
înaintate (C. Stoun, M. A. Uoren, A. Brennen etc.). În conformitate cu concepţiile
pluraliştilor este imposibil de creat o etică în care se vor lua în consideraţie şi profesionalii
şi speciile cu cerinţele lor divergente, dar se poate lucra cu diferite probleme în
mod separat, utilizînd diverse principii raţionale. O astfel de poziţie corespunde cu
critica postmodernistă a concepţiei despre lume coordonată de orice tip.
Principalul obiect al preocupărilor biocentriştilor monişti a devenit elaborarea
140