etica profesionala

acceptabil să furi, ca furtul să devină ceva obişnuit pentru om şi societate? Din ce
cauză furtul nu era considerat în societatea comunistă ceva rău, inadmisibil?
Trebuie să remarcăm că prin această poruncă, Dumnezeu protejează şi
garantează dreptul la proprietatea privată, care îl stimulează pe om la muncă cinstită,
la concurenţă loială, la prosperitate şi toate acestea contribuie la bunăstarea
individului şi a societăţii. Din această cauză porunca „Să nu furi”, este de mare
actualitate în societatea noastră. Furtul este un păcat greu, fiindcă loveşte în datoria
de a fi drepţi şi a iubi pe aproapele nostru. Sfîntul Apostol Pavel număra furtul
printre păcatele care îl lipsesc pe făptuitor de împărăţia lui Dumnezeu: „Nici furii,
nici lacomii, nici beţivii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” 152 .
Prin urmare, datoria creştinului este să-şi cîştige cele de trebuinţă numai prin munca
cinstită şi nicidecum să-şi însuşească pe nedrept lucrurile străine.
Pe măsură ce în societatea comunistă sfera obiectelor, proprietatea de stat care
era a tuturor şi totodată „a nimănui” care s-a extins, incluzînd toată proprietatea
colectivă, furtul a devenit din ce în ce mai acceptabil din punct de vedere moral. În
aceste condiţii au apărut sintagmele „Hoţul neprins e om cinstit” „La colhoz pe dealul
mare, cine fură acela are!”, care a transformat furtul dintr-o problemă de conştiinţă în
problema de a găsi dovezi, iar „împrejurarea îl face pe hoţ” oferă o scuză, transferînd
responsabilitatea de la persoană la împrejurare.
Au fost suficiente două generaţii de dezmoşteniţi, ca dragostea de glie şi de
animale să se piardă pentru mai multe generaţii de acum înainte. Stau mărturie, la
acest fenomen nedorit şi trist de adevărat, suprafeţele mari de terenuri agricole
rămase în paragină, semn că ataşamentul faţă de practicarea agriculturii a atins cele
mai scăzute cote din existenţa noastră pe aceste meleaguri.
În profesia de fermier trebuie să ai iniţiativă, să iei decizii rapide şi responsabile.
Executarea lucrărilor la timpul optim pentru fiecare cultură şi a operaţiilor de îngrijire
a animalelor, necesită multă tenacitate şi putere de muncă pentru obţinerea unor
producţii agricole mari şi de bună calitate, cu pierderi minime.
În această ecuaţie de reuşită se înscrie şi valorificarea integrală a timpului optim
de lucru în cîmp. Deoarece orice tergiversare a proceselor agricole şi slăbire a
tenacităţii, datorită organizării defectuoase sau a unor mici perioade de „oboseală”
sau „delăsare”, care pot să coste ulterior foarte scump. Aşa că, timpul optim şi valorificarea
lui în agricultură este nepreţuit şi greu de evaluat, făcând uneori diferenţa
între fermieri şi performanţele lor.
Pe lîngă devotamentul pentru meseria aleasă, şi pregătirea profesională teoretică
şi practică, mai este nevoie ca agricultorul să ştie cum să-şi organizezi munca. Multe
dintre activităţile dintr-o fermă sunt plictisitor de asemănătoare, îndeosebi în cele
zootehnice. Planificarea şi organizarea lucrului în agricultură se însuşeşte permanent
în perioada de învăţare din gospodăria părintească, în cea de şcolarizare şi practică, în
stagiatură, la diferite specializări, etc.
Zicala spune să-ţi faci iarna car şi vara sanie, mai pe înţeles să-ţi planifici cu
minuţiozitate şi din timp campaniile agricole ce urmează să le parcurgi. Cine se pregăteşte
din vreme şi are tot ce-i trebuie, parcurge mai uşor şi mai rapid fazele tehnologice
152 Biblia. Op. cit., I Cor. 6,10.
135