etica profesionala

conţine pocăinţa, adică regretul evident despre trecut şi hotărîrea de a nu comite pe
viitor fapte regretabile.
Astfel, numai ca idee, ca principiu iniţial, perfecţiunea devine evidentă prin
faptul că este contrară imperfectului. Ca proces, perfecţiunea este compusă dintr-un
şir de momente ale experienţei etice, pe care omul trebuie să le sufere, pentru ca întradevăr
să progreseze pe calea perfecţiunii. Cu cît mai mult avansează omul pe această
cale, cu cît îşi propune scopuri mai înalte, cu atît mai anevoios înaintează pe această
cale şi înţelege tot mai mult propria imperfecţiune. Prin aceasta se manifestă încă un
paradox al autoperfecţionării, care poate fi ilustrat cu o expresie celebră, la prima
vedere pesimistă, a lui Salvador Dali: „Tinde spre perfecţiune, dar nu vei atinge
niciodată perfecţiunea supremă”. Caracterul principial al imposibilităţii de a obţine
perfecţiunea supremă nu poate fi o bază pentru a pune capăt eforturilor pentru
dobîndirea unei perfecţiuni posibile din punct de vedere principial.
Test pentru autoevaluare
1. Cum explicaţi tendinţa profesionalului spre a obţine plăcere?
2. De ce utilul nu poate nici într-un caz înlocui virtutea?
3. Prin care cerinţe se concretizează implementarea principiului echităţii în viaţa
socială?
4. Care sînt cauzele care împiedica ca parabola milosteniei să fie atît de dificil de
realizat în
5. acţiunile oamenilor?
128