etica profesionala

abordează echitatea ca principiu al organizării sociale. El include noţiunea de
„egalitate” în definiţia echităţii, dar în această definiţie este inclusă şi noţiunea de
„inegalitate”. Astfel, egalitatea este o măsură a echităţii şi inechităţii dintre oameni.
Profesionalii trebuie să fie egali în drepturi, şi această egalitate trebuie să fie
consfinţită prin lege. În acelaşi timp, ei trebuie să fie egali atunci cînd este vorba de
distribuţia valorilor sociale. Echitabilă este însă şi inegalitatea, atunci cînd există
distribuţie inegală care oferă superioritate fiecărui. În felul acesta, definiţia echităţii
de către Rolls presupune două principii: 1) fiecare om trebuie să posede un drept egal
în privinţa unui sistem larg al libertăţilor fundamentale, similare cu libertăţile tuturor
oamenilor; 2) inegalitatea socială şi economică poate fi organizată astfel pentru : a) ca
de la ea să se poată aştepta în mod raţional superioritate pentru toţi; b) ca accesul la o
situaţie socială şi anumite posturi să fie accesibil tuturor 139 .
Este evident că egalitatea nu este întotdeauna şi nu pentru toţi o prioritate. Dacă
egalitatea în sfera social-economică se obţine cu preţul limitării activităţii economice
şi printr-un nivel scăzut impus în mod forţat oamenilor, ea nu poate fi considerată un
bine. Şi viceversa, inegalitatea în bogăţie poate fi o bază a compensării drepturilor
pentru fiecare on. Spre exemplu, datorită impozitului progresiv înalt care se aplică în
ţările înalt dezvoltate se obţine o echitate socială mai mult sau mai puţin acceptabilă.
Astfel, corelaţia dintre egalitate şi echitate trebuie să fie precizată: este echitabilă
egalitatea în distribuirea drepturilor şi obligaţiunilor şi, respectiv, în accesul la
echitate al tuturor oamenilor? Totodată, este echitabilă inegalitatea constructivă, dar
în distribuţia bunurilor.
Echitatea cere să fie stimate drepturile altui om, să nu se atenteze la o persoană
străină şi la proprietatea ei. Atentatul la personalitate constă în provocarea atît a unui
prejudiciu fizic, cît şi a unor jigniri şi ofense de ordin moral, sau calomniere. Un tip
deosebit al încălcării obligaţiunilor este trădarea, care în gîndirea filosofică şi juridică
a fost denumită echitate dublă, care are loc atunci cînd cineva, intrînd într-o înţelegere
şi asumîndu-şi obligaţiunile respective, nu le încalcă pur şi simplu, ci abuzează
de drepturile acordate de înţelegerea în cauză pentru a provoca partenerului o pagubă.
Principiul echităţii se concretizează în următoarele cerinţe: „Nu ofensa!”, „Nu
aduce prejudicii!”, „Nu încălca drepturile celorlalţi!”, care într-o formă pozitivă poate
fi exprimat ca cerinţa unei stime reciproce. Aceste cerinţe sînt concretizate prin
diverse reguli, mai ales prin eticheta ce reglementează relaţiile dintre diferiţi oameni.
Astfel, cel mai important lucru care stipulează principiul echităţii este respectarea
drepturilor şi demnităţii oamenilor. Aceasta se poate exprima şi astfel: echitatea constă
în îndeplinirea de către om a obligaţiunilor sale, care sînt de trei feluri: a) bazate pe
obligaţiuni asumate de persoanele fizice şi juridice o dată cu încheierea contractului; b)
determinate de Constituţie care declară drepturile şi libertăţile cetăţeneşti garantate de
legile respective; c) determinate de reprezentările morale generale despre demnitatea
umană şi dreptul personalităţii la demnitate şi respect. Drepturile şi obligaţiunile există în
unitate, ceea ce înseamnă că cel ce are drepturi are şi obligaţiuni.
Există un şir de coliziuni ale experienţei morale. Una dintre ele a fost elucidată de
Platon prin spusele lui Socrate în dialogul Gorgias: dacă echitatea constă în a nu încălca
139 Ролз, Дж. Теория справедливости. Новосибирск: Изд-во НГУ, 1995, p. 67.
119