etica profesionala

propria bunăstare. E clar că simţul propriei situaţii este baza independenţei şi demnităţii.
Activitatea, responsabilitatea, independenţa sînt nu pur şi simplu calităţi
personale, ci nişte calităţi sociale-tipice. Deoarece în condiţiile economiei bazate pe
relaţiile marfă-bani banii sînt o forţă universală socială, cel ce posedă bani îşi poate
permite să fie independent. Adică proprietatea privată este o premisă a unei
independenţe sociale autentice.
Antrenarea în relaţiile de piaţă cere luarea în consideraţie a intereselor şi
drepturilor altor oameni. Principiul odios pentru unii „Tu îmi dai mie, eu îţi dau ţie”
constituie şi controlează relaţiile de utilitate reciproce. Sensul lor constă în aceea că
omul, tinzînd spre satisfacerea interesului său privat, întră în relaţii cu un alt om, prin
intermediul căruia el îşi realizează propriul interes. Într-adevăr, în linii mari, folosirea
reciprocă îi dezumanizează pe participanţii la acest proces. Concomitent, ea
reprezintă o superioritate unică de a fi imparţial, de a ignora calităţile partenerului
care nu se referă la condiţiile antreprenorialului.
În plan social-filosofic, principiul utilităţii stă la baza societăţii civice, a
sistemului şi mecanismelor politico-juridice, sociale şi economice, a concepţiilor şi
normativelor respective ce garantează autonomia indivizilor, egalitatea lor în faţa
legii, protecţia averii lor, a drepturilor juridice, posibilitatea pentru fiecare, în măsura
pregătirii sale, de a realiza interesul propriu.
Este evident că utilul nu poate în nici un caz înlocui virtutea. Însă problema nu
constă în a determina în ce măsură este inclus principiului utilităţii în fundamentarea
comportării pentru ca moralitatea şi raţionalitatea să se determine reciproc. În
conştiinţa care urmăreşte în exclusivitate utilitatea, orice valori care nu se referă la
orientarea dominantă sînt recunoscute ca derivate, şi deci ca secundare.
Sociologul german M. Weber a emis ideea că etica protestantă a adus pentru
civilizaţia europeană acel fenomen spiritual care a anulat prăpastia dintre caracterul
păcătos al grijilor mercantile şi intenţiile spirituale înălţătoare 138 . În mod practic,
aceasta s-a exprimat în conştientizarea necesităţii limitării morale a principiului
utilităţii şi în formarea acestor limite. Eforturile în numele utilului şi succesului au
fost puse în slujba lui Dumnezeu şi au fost străluminate de scopuri nobile.
Totuşi compromisul dintre virtute şi principiul utilităţii este imposibil, înainte de
toate în cazul rezolvării contradicţiilor reale ce apar în societate şi între oameni. Însă
ca şi în cazul desfătării, în etică se critică nu principiul utilităţii, ci pragmatismul.
Fiind corectat din punctul de vedere al principiului plăcerii (desfătării), al perfecţiunii
şi principiului iubirii, el îşi păstrează eficienţa în limitele moralei universale.
3. Noţiunea de „echitate” şi valorile ei etice în activitatea profesională
Echitatea reprezintă o înţelegere teoretică şi o aşezare practică a raporturilor
dintre oameni, popoare şi state, în conformitate cu principiile egalităţii, echităţii şi
justiţiei sociale. Echitatea este o comportare fondată pe respectarea riguroasă şi
reciprocă a drepturilor şi datoriilor, pe satisfacerea, în mod egal, a intereselor, a
drepturilor şi a datoriilor fiecăruia. Realizarea echităţii depinde, în plan obiectiv, de
natura relaţiilor sociale fundamentale.
138 A se vedea:. Weber, M. Etica protestantă şi spiritul capitalismului. Bucureşti: Ed. Humanitas, 1993.
117