etica profesionala

Pragmatismul, tendinţa spre util, succes, eficienţă presupune atitudinea profesionalului
faţă de realitate, luarea în consideraţie a circumstanţelor în vigoare, a existenţei
reale a lucrurilor. Pragmaticul poate fi în concepţia sa despre lume cinic, sceptic
sau romantic, dar în activitatea sa practică este realist, el îşi pune în faţă scopuri ce
pot fi materializate, se străduie să folosească mijloace optime, succesul lui se bazează
pe experienţă şi calcul. El ea în consideraţie condiţiile şi încearcă, pe cît îi stă în
puteri, să dirijeze situaţia şi programează rezultatele eforturilor sale. Altfel spus, omul
care propovăduieşte principiul utilului se manifestă în sfera realului, în sfera sarcinilor
curente şi a deciziilor conjuncturiste, el nu are nevoie de ideal şi de baze valorice
care nu fac parte din acţiunile sale. De aceea, oricare ar fi rezultatele eforturilor
pragmaticului, aspectul lor moral, din punct de vedere etic, nu inspiră încredere.
Însă pragmatismul poate fi criticat nu numai din punctul de vedere etic abstract.
Principiul utilului este îndoielnic şi din punctual de vedere al hedonismului: utilitatea
provoacă mercantilism, îl sileşte pe om să acţioneze. Din unghiul de vedere al
onoarei, a merge pe făgaşul utilităţii înseamnă a ajunge la lipsă de principialitate şi
conformism. Din punctul de vedere al moralei muncii, în principiul utilităţii
predomină spiritul cupidităţii şi al exploatării. Iar pentru un om de creaţie, obţinerea
succesului şi spiritul de întreprinzător are drept consecinţă lipsa de spiritualitate.
Toate aceste argumente, orientate, în principiu, împotriva utilitarismului, în linii
mari sînt moraliste, deoarece în ele se întrevede opoziţia dintre utilitate şi principiul
realităţii. În cazul în care adoptarea principiului utilităţii în calitate de orientare
valorică dominantă poate duce la contradicţii etice, utilul este tratat ca bine în general
sau ca bine moral. De aici încep coliziunile morale în sensul direct al cuvîntului.
Principiul utilităţii este criticat din perimetrul mai multor puncte de vedere socialmorale
– patriarhale, aristocratice, religioase, proletare, revoluţionare şi al boemei.
Indiferent de perspective din care se face această critică, ea abordează o problemă
socială şi etică: tendinţa spre utilitate este egoistă, iar grija excesivă pentru succes duce
la ignorarea obligaţiunilor, urmărirea metodică a principiului utilităţii nu lasă loc
omenescului şi cumsecădeniei, iar din punctul de vedere al comunităţii, el alimentează
forţele centrifuge. Utilitatea ca valoare corespunde intereselor oamenilor, însă acceptarea
utilităţii în calitate de criteriu absolut al acţiunilor provoacă conflictul de interese.
Cea mai tipică expresie util orientată a activităţii este antreprenoriatul ca activitate
îndreptată spre atingerea profitului prin intermediul producerii mărfurilor şi prestării de
servicii, care, în primul rînd, sînt necesare societăţii, adică consumatorilor şi, în al doilea
rînd, sînt în stare să concureze cu mărfuri şi servicii analogice propuse de alţi
producători. În istoria culturii, aceste moduri de activitate promovate de negustori,
cămătari, comercianţi, antreprenori erau percepute ca negative de conştiinţa bazată pe
valorile colective. Orientarea spre utilitate în cazul dat este tratată ca lăcomie, iar
utilitatea este recunoscută şi apreciată numai ca utilitate comună, ca bine comun.
Ideologia binelui comun are o legătură nemijlocită cu principiul utilului. Pe de o
parte, în condiţiile reale, cînd interesul particular şi de grup este predominant şi nu
are anumite contraponderi, iar alte interese posibile sînt reprimate ca fiind limitate,
antistatale sau antipopulare, atunci criteriul utilităţii ca mijloc de evaluare a
mijloacelor pentru atingerea scopurilor propuse se pierde. Nu întîmplător, categoria
115