etica profesionala

TEMA NR. 2
Experienţa morală în activitatea profesională
Planul:
1. Noţiunea de „plăcere” şi etica plăcerii în activitatea profesională.
2. Noţiunea de „util” şi etica lui în activitatea profesională.
3. Noţiunea de „echitate” şi valorile ei etice în activitatea profesională.
4. Noţiunea de „milă”, legătura ei cu alte categorii ale eticii profesionale.
5. Pragmatica milei şi căile de materializare a ei.
6. Noţiunea de „perfecţiune” şi căile de obţinere a ei.
1. Noţiunea de „plăcere” şi etica plăcerii în activitatea profesională
Dintre valorile pozitive plăcerea şi folosul sînt, posibil, cele mai vădite. Ele
afectează nemijlocit necesităţile şi interesele profesionalului. Tinzînd spre plăcere şi
folos, omul, se pare, se comportă ca o fiinţă pămîntească şi idealurile înălţătoare îi
sînt străine. Însă la întrebarea dacă putem vorbi despre „etica plăcerii” sau „etica
folosului”, putem răspunde afirmativ.
Plăcerea (sau beatitudinea, desfătarea) este un concept neaşteptat de complet, cu
toate că ocupă un loc central în orice explicaţie a motivaţiei umane şi animale.
Probabil că este cea mai simplă teorie a plăcerii care o consideră pe aceasta ca avînd
o dimensiune identică durerii: o senzaţie corporală, dar de tip pozitiv, în timp ce
durerea este de tip negativ. Ea este un simţ şi o trăire însoţite de satisfacţia unei
necesităţi sau a unui interes. Plăcerea este un mobil puternic al conduitei noastre. În
faţa plăcerii, se pare că, nimic nu se opune dezvoltării şi conservării noastre, că între
tendinţele activităţii noastre domneşte un fel de armonie, un echilibru, din care derivă
pacea şi prin urmare fericirea noastră. Sîntem fericiţi cînd am găsit un obiect care ne
face plăcere, care este prielnic fiinţei noastre, sîntem fericiţi cînd am descoperit un
adevăr favorabil dezvoltării noastre intelectuale. Această pornire a naturii noastre
către plăcere devine cu timpul un motiv care ne determină pentru orice acţiune. În
scopul conservării noastre căutăm plăcerea şi evităm durerea, hotărîm să facem un
lucru pentru că prevedem că va fi urmat de o plăcere, căutăm un obiect pentru că ştim
că este plăcut. Astfel, concepţia prealabilă a plăcerii îşi găseşte întotdeauna un loc în
balanţa deciziilor noastre, deoarece noi nu ne considerăm triumfători în lupta noastră
pentru existenţă decît în faţa plăcerii. Din punct de vedere biologic, rolul plăcerilor şi
suferinţelor este determinat de faptul că ele exercită o funcţie de adaptare, stimulează
activitatea ce corespunde necesităţilor organismului, iar lipsa lor blochează acţiunile,
sînt periculoase pentru el. Din punct de vedere psihofiziologic, fiind un rezultat al
satisfacerii necesităţilor, plăcerea este importantă prin faptul că ea urmăreşte
micşorarea sau stingerea intensităţii interioare, ea contribuie la reproducerea funcţiilor
vitale ale organismului. În acest sens, plăcerea este ceva preţios, este valoroasă.
De aici poate să apară determinarea normativă că starea de satisfacţie este ideală
pentru organism şi om şi că trebuie întreprins totul pentru a obţine o asemenea stare.
În etică o atare poziţie se numeşte hedonism 137 , care întemeiază morala pe
înclinaţia „naturală“ a profesionalului de a urmări plăcerea şi de a evita suferinţa.
137 gr. hedone „plăcere”.
111