etica profesionala

Un alt moment în epoca modernă îl reprezintă Kant, a cărui gîndire despre
libertate se desfăşoară pe două mari planuri. În planul reflexiei etice, el asociază
libertatea cu ideea acţiunii şi a personalităţii. Acţiunea morală este liberă atunci cînd
este conformă cu imperativul categoric, acest imperativ exprimînd necesitatea. Individul
este şi el liber cînd este autonom şi este scop în sine, atît ca agent al acţiunii
proprii, cît şi ca „obiect” al acţiunii altor agenţi. În planul metafizic, care la Kant nu
este decît o extensie a planului uman, metoda antinomică poate fi tradusă în principiul
complementarităţi: putem explora indefinit caracterul liber al acţiunii umane,
dintr-o perspectivă, şi caracterul ei determinat, din altă perspectivă, pentru că acţiunea
este efectiv şi liberă, şi determinată.
Hegel pleacă de la ea şi dezvoltă marea teză a lui Spinoza. Însă în această
dezvoltare se produce o mutaţie esenţială de accent: libertatea nu este definită ca
înţelegere a necesităţii, aici aspectul cade pe aspectul cognitiv, ci ca necesitate înţeleasă.
Potrivit lui Hegel, libertatea este necesitatea suprimată şi totodată conservată,
adică necesitatea este suprimată ca pură necesitate, anterioară şi exterioară
conştiinţei, şi este conservată ca o necesitate a conştiinţei. Ca dialectician însă, Hegel
a pus în evidenţă nu numai conversiunea necesităţii în libertate, ci şi conversiunea
inversă, a libertăţii în necesitate. Mai simplu spus, omul este liber dacă acţionează în
baza necesităţii, pe care o suprimă şi o conservă în acţiunea sa. Însă, prin acţiunile lor
libere, profesionalii instituie o nouă necesitate.
În alt sens, problema libertăţii depinde şi de alte limite care, în fond, nu depinde
de om dacă ele vin de la putere. Presiunea exercitată direct sau indirect asupra
profesionalului poate avea un caracter politic sau juridic. Chiar ca necesitate
înţeleasă, libertatea devine destul de limitată dacă omul nu are acces la informaţie.
Libertatea profesionalului este exprimată în libertatea de a alege, dar alegerea
este reală o dată cu existenţa unor alternative, care sînt şi ele accesibile cunoaşterii.
Spre exemplu, în societatea totalitară obţinerea informaţiei şi studierea alternativelor
este imposibilă în virtutea faptului că în procesul „spălării creierului”, a manipulării
conştiinţei, controlului asupra circulaţiei informaţiei profesionalii nu au idee despre
anumite alternative şi nu au idee despre nonlibertatea lor.
Astfel, libertatea nu se reduce pur şi simplu la lipsa unor restricţii. Libertatea
reprezintă o caracteristică a acţiunii înfăptuite: a) cu cunoaşterea şi luarea în consideraţie
a îngrădirilor obiective; b) după voinţa proprie şi nu după constrîngere; c) în
condiţiile alegerii posibilităţilor.
O concepere şi o percepere deosebită a libertăţii ca lipsă a presiunii este redată
prin cuvîntul „voinţă”, care este înţeleasă ca libertate faţă de sclavie, de şerbie,
libertate în acţiuni, lipsa captivităţii, violenţei, constrîngerii. Voinţa este forţă, putere,
măreţie, dar ea mai înseamnă şi arbitrar şi acţiuni după bunul-plac. Însă în condiţiile
în care a dominat timp de decenii în şir sistemul totalitarist, libertatea era posibilă numai
în opoziţie cu statul care oprima profesionalii, libertatea era limitată la ideea
despre libertatea individuală, arbitrară, care nu se putea manifesta decît prin indiferenţă,
iresponsabilitate şi neamestec.
Independenţa ca atare reprezintă o valoare incontestabilă, care a fost recunoscută
tot timpul în istoria civilizaţiei. Aceasta este exprimată prin formula: „Vreau să
trăiesc pentru mine, nu pentru alţii”. Aceste cuvinte ale poetului Pindar din Grecia
101