Avocatii in E-volutie

26
Avocaţii în e-voluţie
la interdicţia generală de emitere a mandatului cu privire la relaţia avocat-client. Desigur,
excepţia priveşte situaţia când însuşi avocatul face obiectul mandatului, cu privire la
comiterea unei infracţiuni dintre cele care permit măsura specială, cu îndeplinirea tuturor
celorlalte condiţii.
Autorii citaţi au criticat o pretinsă impunitate absolută a avocatului, considerând că,
sub paravanul exercitării dreptului la apărare se pot comite fapte penale. Cu toate acestea,
opinia pare cel puţin lipsită de suport, deoarece dispoziţiile legale prevăd acelaşi regim şi
egalitate de tratament în emiterea mandatelor cu privire la avocat ca pentru orice
persoană.
De altfel, protecţia conferită de lege priveşte informaţiile pe care clientul i le comunică
apărătorului, pentru ca acesta să cunoască deplin situaţia sa juridică. Este greu de acceptat
că s-ar pune problema emiterii unui mandat de supraveghere doar pentru comunicările
avocat-client, acestea fiind de regulă interceptate în contextul mandatului deja existent cu
privire la client încă înainte de contactarea apărătorului.
Chestiunea întâlnită în practică se referă la probele deja existente într-o anchetă penală,
aşadar în materia analizată este mei important remediul ce va opeera în situaţia în care
incidental, sunt interceptate relaţii ce ţin de apărare.
În acest caz, revenind la cele expuse anterior, organul de urmărire penală trebuie să
stabilească cu atenţie momentul de la care se impune distrugerea acestora, considerăm
aşadar că din momentul în care se constată comunicarea de către client a unor informaţii
relevante, eventual autoincriminatoare, coroborate cu un acord la prestarea de asistenţă
juridică, probele devin oprite de lege.
S-a afirmat chiar că simpla posibilitate de interceptare a comunicărilor avocat-client
constituie o încălcare a dreptului la viaţa privată, deoarece luarea la cunoştinţă de către
anchetator a informaţiilor comunicate nu poate fi remediată prin excluderea probei. 4 Răul
este, astfel, deja înfăptuit şi informaţia obţinută ar putea fi folosită în continuare.
Terminologic, distrugerea pare a fi o sancţiune mai aspră decât excluderea, pentru că ar
impune eliminarea fizică a suportului tehnic şi a transcrierii acestora în proces-verbal.
Norma de la art. 139 conţine o necorelare, deoarece deşi iniţial se referă la relaţia dintre
avocat şi persoana asistată sau reprezentată, ulterior limitează însă în mod nejustificat
dreptul la apărare, deoarece face vorbire doar de activităţile de supraveghere tehnică au
vizat şi raporturile dintre avocat şi suspect ori inculpat. Or, este cunoscut că, în cvasitotalitatea
cazurilor, supravegherea tehnică se dispune în cadrul activităţilor investigative ce
se desfăşoară in rem, fără ca vreo persoană să aibă calitatea de suspect, cu atât mai puţin
aceea de inculpat. Supravegherea priveşte mai mult anumite numere de telefon, conturi de
e-mail sau ale unor aplicaţii informatice, folosite de o anumită persoană. Chiar teza iniţială
nu se referă în mod nejustificat la persoana căreia i se acorsă consultanţă, asistarea sau
4 C.M.Chiriţă, în N. Volonciu, A.S. Uzlău, C.Voicu, Noul cod de procedură penală comentat, Ed.
Hamangiu, 2014, p. 317.
25 Octombrie 2017